Extrem de atașată de copii, Alina Sorescu face compromisuri și, deși ar fi putut să stea de 1 iunie cu cele două fiice ale sale, a preferat să-i distreze pe picii ei de la școala de muzică, ducându-i într-un parc de distracții
. „Sunt mai multe fete, ce să face. Așa e cu muzica și activitățile artistice, fetele au mai mult talent către zona asta, dar și băieții. Vreau să zic că am băieți foarte talentați. Ei sunt trupa mea de pici, piciii lui Soreasca, de care mă ocup. Ei sunt școala mea de muzică cu care în perioada asta am foarte multe evenimente, dar le-am dat un pic de pauză acum și verde la distracție. E o parte dintre ei, câțiva lipsesc, câțiva mai sunt bolnăviori, câțiva au plecat deja în vacanță, dar oricum e trupa de șoc, cu care țin cele mai multe evenimente”, ne-a povestit Alina în timp ce picii trăgeau de ea din toate părțile pentru a merge să se dea împreună în tiribombe.
Fiicele Alinei Sorescu nu sunt geloase pe copiii de la școala de muzică, deși mama lor petrece mult timp cu aceștia
Printre puștii care o însoțeau în parcul de distracții nu se numărau nici Carolina, fiica cea mare, nici Raisa, mezina familiei. „Având în vedere că aveam treabă și eram cu picii în turneu de dimineața până seara, mâine-poimâine o să recuperez și cu fetițele mele. Deocamdată sunt cam mici să fie geloase, să înțeleagă. Mă gândesc să o aduc și pe fetița mea cea mare, dar mai aștept un pic să mai crească puțin, să poată să stea atentă. Practic să treacă de limita de vârstă pe care eu o am în considerare când iau copii la mine la curs, și anume cam 4 ani și jumătate”, a completat Sorescu, care ne-a mărturisit că va avea grijă să recupereze cumva această absență de lângă cele două fiice.
VIDEO: Bogdan Sorocan
FOTO: Dumitru Angelescu
CITEȘTE ȘI: