Octavia Geamănu a fost dintotdeauna slabă și nici măcar în sarcină n-a luat prea multe kilograme. Vedeta "Observatorului de weekend" de la Antena 1 ne-a dezvăluit dieta ei și... surpriză! E una care ar aduce nutriționiștii în pragul leșinului!
În timp ce multe femei țin diete drastice, fac mult sport și renunță la dulciuri sau la alte plăceri culinare ca să dea jos măcar două-trei kilograme, Octavia Geamănă devorează shaorma și alte mâncături de la fast-food, iar multitudinea de calorii și carbohidrați are un efect invers asupra organismului ei. "De curând, le-am făcut cinste colegilor mei cu shaorma, așa că mă țin în continuare de un regim alimentar deloc sănătos, dar foarte bun. Cui nu-i place shaorma? Sincer! Știu că sunt multe vedete care mănâncă doar «iarbă» sau fructe, dar nu e cazul meu", ne-a dezvăluit Octavia, care arată mai bine ca niciodată.
După ce a devenit mămică, Octavia a avut norocul de a nu rămâne cu prea multe kilograme în plus, deși mărturisește că în cele 9 luni de sarcină a luat aproape 20! Ea n-a făcut eforturi supraomenești pentru a ajunge la silueta mult dorită, ci a mizat mult pe genă. Pentru că niciodată nu a avut probleme cu greutatea și a învățat să-și cunoască bine corpul, Octavia a consumat fără rețineri tocmai produsele interzise în mod expres de nutriționiști și de antrenorii de fitness. "Ca să fiu foarte sinceră, eu am slăbit mâncând doar prostii din categoria celor de care nu vrei să te atingi, adică fast-food, și bând băuturi carbogazoase. Pentru că am alăptat foarte puțin, am avut libertatea să mănânc tot ce vreau", ne-a mai spus soția liderului de la Direcția 5, Marian Ionescu.
VIDEO: Cosmin Nistor