Ștefan Stan nu iese din vorba iubitei. Don Juan veritabil, el pare să-și fi gășit “nașul” în persoana Biancăi, o tânără frumoasă, finuță, însă care știe să-și susțină punctul de vedere. Iubita lui Ștefan Stan este extrem de strictă atunci când vine vorba de imaginea cântărețului și nu-l lasă să iasă din casă dacă nu are o ținută impecabilă.
De-a lungul timpului, Ștefan Stan a fost văzut în compania mai multor domnișoare, însă parcă, până acum, niciuna nu a știut cum să-l facă pe cântăreț să asculte de sfaturile ei. Asta până în momentul în care și-a făcut apariția în viața lui Bianca, o tânără care știe exact ce vrea. Deși nu este de scăpat din mână, Ștefan nu se gândește să o ia de nevastă. “Habar nu am când o să fie nunta. Nu știu când se va întâmpla. Nu ne leagă niște acte”, a spus artistul, de aceeași părere fiind și iubita lui, care nu se grăbește să devină doamna Stan. “Pe noi nu ne leagă un act. Nu are atât de multă valoare”, a spus și Bianca.
Conform spuselor lui Ștefan, Bianca pare femeia ideală, mai ales că, în afara faptului că nu este o persoană geloasă și că înțelege meseria pe care o are, șatena acordă și o atenție deosebită imaginii cântărețului și nu-l lasă să iasă din casă dacă nu arată impecabil. “Nu sunt o persoană geloasă deloc. Noi comunicăm foarte mult. Am încredere în mine, în primul rând, și încredere în el”, ne-a mai spus Bianca, lucru confirmat de Ștefan. “E încredere reciprocă. Nu ai de ce să fii gelos. Gelozia este dovada supremă a lipsei de iubire. La noi există armonie în casă, există comunicare tot timpul. Noi glumim, râdem de anumite chestii. Au mai existat discuții de genul vreau să ies afară îmbrăcat nu știu cum și nu mă lasă să ies, mă pune să-mi dau tricoul jos sau cămașa să mi le calce. Adică, la modul ăsta”, a spus Ștefan, întrerupt de iubita lui, care a confirmat că nu-l va lasa niciodată să iasă din casă cu cămașa necălcată sau cu tricoul șifonat. “Nu iese din casă, nu are voie să iasă din casă altfel”.VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu