5 Știri Imobiliare.ro - rubrica realizată de Imobiliare.ro în colaborare cu Libertatea, găzduită de Corina Vârlan, îți aduce în atenție cele mai noi știri din real estate.
Conacul Damaszkin, un domeniu nobiliar cu o istorie de peste 230 de ani, a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro pentru 300.000 euro. Proprietatea include 3 hectare de teren și se află la 20 de km de Timișoara. Deși este un punct de atracție pe harta județului, conacul se află într-o stare avansată de degradare.
Cel mai mare eveniment de real estate din România are loc săptămâna aceasta la Palatul Parlamentului. Aproape 200 de expozanți se reunesc la Salonul Imobiliar București. În cadrul evenimentului, organizat alături de Imobiliare.ro, prețurile locuințelor pornesc de la 12.500 euro.
Grupul care deține Hotelul Teleferic din Poiana Brașov lansează și un proiect rezidențial în Cristian. Valoarea investiției depășește 10 milioane de euro. Ansamblul include 32 de vile și o clădire de apartamente, cu arhitectură inspirată de cabanele elvețiene alpine.
Țara noastră se remarcă la nivel european. În timp ce lucrările de construcții au scăzut în UE, în România luna iulie a adus un avans cu 1,5%. Acesta vine după o creștere cu aproape 6% în iunie, cea mai mare înregistrată în blocul comunitar.
Aproape 32.000 de locuințe au fost date în folosință la nivel național în prima jumătate a acestui an. Potrivit datelor INS, cele mai multe dintre acestea sunt localizate în București și în județul Ilfov. Pe locul al doilea în top găsim regiunea de Nord-Vest a țării, care include Clujul.