"Numele meu este Alina Saghin şi vă scriu pentru a vă ruga să mă ajutaţi să-i salvez viaţa îngeraşului meu. Andrei s-a născut pe 30 octombrie 2010. Pentru mine a fost cel mai frumos dar din partea lui Dumnezeu. Soarta însă m-a lovit crunt când am aflat că bebeluşul meu s-a născut cu o malformaţie la inimioară. Pentru ca Andrei să supravieţuiască, a avut nevoie, de urgenţă, de o operaţie pe cord deschis. Intervenţia a avut loc, duminica trecută, într-o clinică din Germania. Greul însă nu a trecut. Starea copilaşului meu este în continuare critică. Are un plămân nefuncţional şi se află la Terapie Intensivă. Sunt disperată, deoarece nu mai fac faţă cheltuielilor. O zi de spitalizare costă 1.500 de euro, iar tratamentul se ridică la 50.000 de euro, bani de care nu dispun. Vă implor, dacă puteţi să-mi înţelegeţi disperarea, ajutaţi- mi copilul să trăiască!", Alina Andreea Saghin, Bucureşti
Alina Saghin, imediat după naştere, când încă nu ştia că micuţul Andrei este bolnav
Unde puteţi face donaţii
Cei care vor să-l ajute pe Andrei o pot face donând bani în următoarele conturi:
Lei: RO47INGB0000999902164329
Euro: RO90INGB0000999901795246
Conturile sunt deschise la ING, sucursala Ştefan cel Mare, Bucureşti, pe numele Alina Andreea Saghin
Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacţie, la numărul de telefon 021.203.08.49
Libertatea nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul scrisorilor primite de la cititori.