Magnatul rus, care are trei copii cu femeia, a vrut să vândă apartamentul şi i-a cerut acesteia să se mute alături de copii într-o casă mai ieftină, a scris
Press Association, preluată de Agerpres.

Femeia, tot de naţionalitate rusă, a vrut să locuiască în continuare în luxosul apartament, iar justiţia britanică i-a dat câştig de cauză.

Judecătorul de la Royal Courts of Justice care s-a ocupat de acest caz a declarat că persoanele implicate nu pot fi identificate în relatările media.

El a precizat că atât bărbatul cât şi femeia au amândoi peste 50 de ani şi s-au cunoscut în urmă cu aproximativ 25 de ani în Rusia, când bărbatul era căsătorit, iar femeia lucra ca director financiar la o fabrică deţinută de acesta.

Potrivit judecătorului, cei doi au locuit împreună intermitent timp de 20 de ani.

În respectiva perioadă, bărbatul s-a căsătorit cu alte trei femei şi a divorţat de două dintre ele, a adăugat judecătorul. Afaceristul are trei copii din celelalte relaţii.

Femeia şi copiii ei s-au mutat în Anglia în urmă cu un deceniu, iar bărbatul a cumpărat luxosul apartament londonez pentru aceştia. Femeia şi copiii ei s-au mutat în apartament acum circa şase ani.

Bărbatul a continuat să locuiască în Rusia şi să viziteze femeia şi pe copiii săi de aproximativ patru ori pe an.

În motivaţia deciziei sale, judecătorul a precizat că bărbatul avea „intenţia de a-i înşela pe cei apropiaţi” şi „abilitatea de a-şi acoperi urmele”.

El a argumentat că femeia şi copiii nu trebuie să se mute deoarece apartamentul este „casa familiei lor” şi locuiesc în el de aproape şase ani. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.