Un studiu efectuat la Yale Prevention Research Center din Statele Unite dezvăluie cât de importantă este alimentaţia fetelor, în copilărie şi adolescenţă, pentru a preveni riscul de cancer de sân la vârsta adultă. Aviz părinţilor!

Există câteva obiceiuri alimentare esenţiale în copilărie şi adolescenţă, care par să le protejeze împotriva cancerului mamar la maturitate.

Alimentele care previn cumplita boală

Grăsimi şi proteine vegetale

Grăsimile din alimentaţia tinerelor fete trebuie să provină din surse vegetale: nuci, seminţele, avocado, uleiurile vegetale,  peşte de apă rece (somon, ton).

Şi proteinele trebuie să fie obţinute din legume, mai curând, decât din carne de porc, carne de pasăre, ouă sau din produse lactate. Concret, legumele nu mai trebuie privite doar ca ”simple garnituri” pe lângă o porţie de carne, ci trebuie să constituie, cât mai des, masa propriu-zisă.

Legume crucifere

Broccoli, varza, conopida, varza de Bruxelles trebuie să ocupe un loc fruntaş în farfurie. Cel mai bine este să fie consumate crude sau fierte foarte puţin, pentru a se păstra nutrienţii valoroi pe care îi conţin. Unul din aceştia este glucozinolatul, o substanţă care protejează celulele, împiedicând deteriorarea lor şi apariţia cancerului.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Fasole, linte, nuci, seminţe, legume fibroase, fructe şi cereale integrale, neprocesate. Fibrele dietetice pot ajuta la reducerea nivelului de estrogen, ceea ce va reduce riscul de a dezvolta cancer de sân, la vârsta adultă.

Alimentele care sporesc riscul de cancer

Consumate în exces, grăsimile şi proteinele de origine animală (carne de porc, brânzeturi, alte produse lactate), zahărul, cerealele puternic procesate (pâinea albă, covrigii, biscuiţii, produsele de patiserie, pastele) blochează organismul cu deşeuri greu de eliminate şi sporesc riscul de apariţie, pestea ani, a cancerului de sân.  

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO
Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI