Citește Horoscop săptămânal Săgetător. Previziuni pentru perioada 11 - 17 iulie 2020, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Săgetător și urmarește video Uranissima.
Între 11 și 13 iulie, seara, universul afectiv este într-o stare reală de surescitare: multe dorințe, multe impulsuri, multe trăiri care au fost, până acum, destul de bine ținute sub control, dar care acum zbucnesc cu o forță uriașă, destabilizându-i mai ales pe cei tineri și radicalizându-i pe cei maturi care se vor mobiliza să-și rezolve unul sau mai multe aspecte generate în acest sector (relații părinți/copii, relații sentimentale, nevoia de relaxare, de distracție, de împlinire, de succes într-un plan al exprimării de sine).
Moment când se pot comite însă și imprudențe și se poate exagera foarte ușor, fără sentimentul vinovăției sau al pericolului, ajungându-se (prea repede și nemotivat) la despărțiri, la “scene”, la acuzații.
Din 13 iulie, Mercur va reveni la mișcarea directă, de la 5° Rac, semn pe care îl va tranzita până pe 5 august, timp în care va exercita niște frâne în abordarea unei probleme de natură bănească, patrimonială sau conjuncturală (ajutor, susținere, valorificare a unei oportunități), de către niște persoane care, fie încurcă lucrurile din varii cauze, fie “se mișcă” greu, în respectivul dosar, din incompetență.
Între 13 iulie, după ora 20:34, și dimineața zilei de 16 iulie, evenimente banale, trecătoare la locul de muncă; amânări și complicații legate de reglementarea unui mod de retribuire a activității prestate. Context puțin semnificativ pentru sănătate.
Între 16 iulie, după ora 08:19, și 17 iulie, relațiile parteneriale vor fi avantajate în acest răstimp de o combinație astrală norocoasă, armonioasă care va susține dialogul, exprimarea nestingherită a părerilor, a sugestiilor și a opiniilor, negocierile corecte sau abordările pragmatice, simple și la obiect. Moment bun pentru a aduce un plus de explicații, și, mai ales, de mărturii sau de martori, într-un proces care, până acum, ea fost văduvit de probele esențiale.