Horoscop săptămânal Săgetător – 22 – 28 mai 2021
Între 22 și 24 mai dimineața, reacții prudente și bine calculate ale nativilor față de acei prieteni care comit derapaje relaționale (lipsă de politețe, nesinceritate, insistență, egoism). Între 24 mai, după ora 6:00, și zorii zilei de 26 mai, solicitare trăită, mai acut sau mai discret, de către Săgetători în plan organic.
Moment în care, șubrezit de acest context, organismul poate să cedeze într-un segment și să dezvolte infecții și inflamații (dentare, urinare, genitale, limfatice). Sunt de evitat intervențiile chirurgicale, cu excepția celor care au ca scop rezolvarea cauzei înseși ce nu trebuie lăsată să evolueze (răni, infecții, inflamații cu risc de degradare a țesuturilor implicate).
Stare de neliniște motivată de zvonurile și de comentariile “date ca sigure”, privitoare la niște posibile modificări la locul de muncă (orar, volum, strămutare a locației, abandon al unor activități, restructurări de personal, reașezări de atribuții).
Pe 24 mai, Saturn va intra în mișcare retrogradă și până pe 12 octombrie a.c. va introduce nevoia revizuirilor necesare în pregătirea profesională (învățare, repetiții, antrenamente, recapitulări, verificări) înaintea unui examen sau a ridicării nivelului de cunoștințe și performanțe teoretice și practice pentru a face față unor funcții noi.
Perioada cuprinsă între 26 mai, după ora 5:40, și zorii zilei de 28 mai va fi una semnificativă pentru nativi pe fondul influenței majore, puternice a Lunii Pline în Săgetător, din 26 mai, care le va oferi stimulente astrale de care trebuie să țină cont și pe care trebuie să le valorifice, în plan personal sau partenerial, unde se vor deschide splendide oportunități. Atenție la conținutul, contextul și vehicularea unor informații în cadrul unor anchete și procese. Din 28 mai, după ora 5:24, și ulterior, pe 29 și 30 mai, administrare cât mai înțeleaptă a banilor.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.