Anul 2024 trebuie să fie un an al inițiativelor și al acțiunii, arată horoscopul pentru zodia Leu în 2024. Nativii acestui semn de Foc nu trebuie să piardă nicio șansă să se implice în noi afaceri și proiecte, trebuie să fie mai dinamici, mai incisivi, dar și mai creativi. Este anul în care pot face pași mari către obiective îndrăznețe, nu doar pentru a câștiga mai mulți bani, ci mai ales pentru a câștiga un statut social mai bun și pentru a câștiga o anumită independență și putere interioară bine echilibrată.

Zodia Leu va fi ocrotită de astre în 2024, Venus și Jupiter vor fi de partea Leilor în prima jumătate a anului, iar spre final, în lunile noiembrie și decembrie, nativii se vor bucura de susținerea lui Marte. O foarte scurtă perioadă, în cea de a doua jumătate a lunii august, Mercur va fi retrograd în Leu, ceea ce le va arăta nativilor că este timpul să se oprească, să se odihnească, să se relaxeze și să călătorească, dar aproape de casă.

Marile șanse din 2024 pentru zodia Leu

În primele două-trei luni ale anului 2024, nativii Leu trebuie să se concentreze pe familie și muncă. Este foarte important ca, în această perioadă, să evite să facă promisiuni mari sau să se angajeze să rezolve situaţii complexe şi dureroase. Leii au nevoie de liniște, de echilibru și de armonie în familie pentru a se concentra și asupra celor dragi, și asupra obligațiilor profesionale, mai ales dacă au joburi cu răspundere sau funcții de conducere.

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”
Recomandări
Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Venus începe să îi ajute chiar de la începutul anului, dar influența ei puternică se va resimți din luna aprilie. Este posibil ca, în primele două luni ale anului, unii nativi ai zodiei să se confrunte cu piedici de ordin financiar. În acest caz, Jupiter îi avertizează să se gândească de două ori înainte de a lua o hotărâre şi să analizeze cu grijă rezultatele deciziilor lor. Cei care descoperă greşeli, vor avea șanse mari să le îndrepte la timp și să se bucure apoi de câștiguri sau de respectul celor din jur.

De îndată ce influenţa lui Venus începe să se simtă puternic, de la începutul lunii aprilie, nativii Leu se pot gândi la tot felul de proiecte noi, inclusiv la cele pe care au fost nevoiți să le tot amâne în ultimii ani. Fie că vor să cumpere o casă, fie că vor să plece în străinătate, cu siguranţă vor avea parte de suficiente ocazii pentru a pune totul în practică.

Pentru mulți nativi, cea mai bună decizie a anului poate fi legată de întemeierea unei familii sau de ajutorul consistent pe care îl pot da unei familii tinere (copiilor lor care se căsătoresc), arată horoscopul pentru zodia Leu în 2024.

Cei care sunt tentați să plece din ţară, ar fi bine să aştepte perioada iunie-iulie sau perioada noiembrie-decembrie, când Marte și Mercur vor fi de partea lor. Emigrarea îi poate ajuta să găsească un domeniu de lucru foarte bun și le va schimba stilul de viaţă şi priorităţile.

Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?
Recomandări
Voi ce viitor doriți pentru Uniunea Europeană?

Zodia Leu – carieră, muncă şi câştiguri în 2024

Se întrevăd puține schimbări la început de an în ceea ce privește profesia sau locul de muncă. Dar din vara lui 2024, unii dintre nativii Leu care nu sunt mulțumiți de realizările lor vor fi nevoiți să își asume anumite riscuri la serviciu, pentru a câștiga mai mult. Vor munci mai mult decât în 2023, vor lucra foarte mult peste program, iar cei care au propria afacere vor fi nevoiți să lucreze în locul unora dintre angajaţi. Dar ambiţiile lor vor fi răsplătite şi rezultatele se vor vedea încă din luna iulie.

În luna aprilie, mulți nativi din Leu vor avea şansa să se alieze sau să coopereze cu oameni care le vor aduce profit. Iar în luna septembrie vor face tot posibilul să își consolideze poziţia pe care o câştigă peste vară. Câştiguri cu adevărat frumoase se anunță și în ultimele două luni ale anului, când mulți Lei vor reuși să acumuleze economii importante.

Zodia Leu – relația de cuplu și iubirea

Leii familiști sunt cu adevărat norocoși în 2024. Va fi anul în care relația de dragoste și căsnicia vor căpăta mai multă armonie, își vor pune toate dorinţele şi visurile în deplin acord cu cele ale partenerilor și vor depăși toate obstacolele.

Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani
Recomandări
Klaus Iohannis și-a depus cererea de pensionare din postul de profesor de la Colegiul „Brukenthal”, pe care l-a ţinut blocat 27 de ani

Nativii Leu căsătoriți care au avut probleme în căsnicie, în ultima perioadă, vor reuși să găsească o cale pe care vor merge împreună mai departe, altfel încât relaţia de cuplu să devină mai puternică și mai solidă.

Problemele de cuplu vor fi destul de minore, atât pentru nativii căsătoriți, cât și pentru cei care au relații de lungă durată. Vara va aduce momente tandre şi frumoase, iar luna august în mod deosebit trebuie folosită pentru iubire, pentru seri romantice, pentru excursii și vacanțe în doi.

Nativii singuri vor avea și ei câteva șanse să întâlnească iubirea, mai ales în lunile iulie și august, dar și în luna noiembrie, când Marte va aduce schimbări benefice în viața lor. Odată cu schimbările profesionale, un alt loc de muncă, un alt colectiv, alți prieteni vor aduce și o viață socială mai bogată, cu întâlniri norocoase.

Zodia Leu – viaţa de familie

Leii mai tineri trebuie să învețe să evite excesele și să fie mult mai responsabili, arată horoscopul pentru zodia Leu în 2024. Cei care știu să evite excesele și tentațiile înșelătoare, cei care se consultă la timp cu soţii/soțiile sau cu părinţii, se vor bucura de relaţii cordiale şi sincere în cadrul familiei.

Nativii Leu care vor să emigreze vor primi tot sprijinul familiei și vor fi susținuți, poate, de un frate cu o situație materială mai bună, de părinți sau chiar de soți/soții care vor fi alături de ei de la primul pas.

Spre sfârşitul anului 2024, mulți Lei vor avea parte de o viaţă tihnită acasă, chiar dacă vor face și mici schimbări pe care cei dragi nu le vor înţelege şi nu le vor accepta prea uşor. Iulie este cea mai bună perioadă să pună la cale o nuntă, deoarece este momentul în care se încheie o anumită etapă în viaţa lor şi vor merge pe un drum nou, care va continua favorabil în 2024 și 2025.

Zodia Leu – sănătatea în 2024

Evoluţia profesională şi relaţia de dragoste tot mai stabilă le vor da Leilor energie şi putere să treacă peste micile necazuri legate de sănătate. O problemă mai gravă, care va presupune tratament îndelungat, poate să apară la sfârşitul lunii ianuarie, dar sunt afectați mai mult nativii trecuți de vârsta de 40 de ani, decât cei tineri.

Din luna martie, pot apărea doar probleme minore de sănătate, în special legate de dantură şi de sistemul digestiv. În restul anului, nativii Leu nu se vor plânge de sănătate, vor fi puternici și rezistenți, mai ales dacă fac multă mișcare sau un sport în aer liber. Cu toate acestea, nativii în vârstă care au deja probleme de sănătate trebuie să se odihnească mai multă și să aleagă plimbări ușoare pentru vitalitate și rezistență. Orice activitate care îi deconectează va avea influenţe benefice asupra stării lor de sănătate, aşa că nu trebuie să ezite să danseze mai mult, să se plimbe mai des sau să meargă în drumeţii pe la munte.

Ce le poartă noroc Leilor în 2024

Accesorii de culoarea aurului sau de culoarea roșie în situațiile critice, la negocieri sau ședințe.

O cruciuliță de aur, pentru dragoste și sănătate.

Citrinul auriu, o piatră a bunăstării și a norocului, pentru câștiguri și afaceri mai bune.

Diamantul, inclus în orice fel de bijuterie, este de mare ajutor pentru Lei la început de drum, pentru planuri și proiecte noi.

Trifoiul cu patru foi, sub formă de pandantiv, breloc, broșă sau orice altă bijuterie, pentru șarm, atracție, pasiune și noroc în dragoste.

Planeta puternică în 2024 pentru zodia Leu: Venus

Astrul iubirii, cum este cunoscută adesea Venus, va fi deosebit de generos cu zodia Leului, iar influența ei se va simți puternic în lunile aprilie și iulie. În cele două perioade norocoase ale acestei zodii, nativii Leu vor fi îndemnați să se ocupe de tot ceea ce înseamnă proiecte noi, relații sociale și profesionale, relații de dragoste, afaceri și investiții. Datorită lui Venus, nativii Leu vor avea parte în cele două luni norocoase de împliniri și succese importante.

Venus este o planetă care influențează în mod deosebit dragostea, relația de cuplu, armonia din căsnicie, dar și câștigurile din diverse alte surse decât salariu, câștiguri din afaceri, investiții sau colaborări. Anul 2024 trebuie să fie anul în care nativii Leu este bine să caute surse alternative de venituri, să investească în afaceri cu potențial sau să colaboreze cu oameni care au nevoie de experiența lor și care îi pot plăti foarte bine.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

piciusz   •   04.01.2024, 10:16

foarte interesante aceste informatii

Andrissima   •   03.01.2024, 14:08

O rubrica interesanta pentru zodia Leu.

Luntrasul   •   03.01.2024, 14:01

O rubrica foarte interesanta pentru persoanele din zodia Leu!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce nu e bine să lași telefonul să se încarce până la 100%. Mulți nu știu ce pagubă produc
FANATIK.RO
De ce nu e bine să lași telefonul să se încarce până la 100%. Mulți nu știu ce pagubă produc
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
GSP.RO
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
Alimentul pe care trebuie să-l eviți de Paște. Este foarte popular, dar nu face bine corpului
FANATIK.RO
Alimentul pe care trebuie să-l eviți de Paște. Este foarte popular, dar nu face bine corpului
Forțele lui Putin fac prăpăd la puțin peste 200 de kilometri de România. Importanța orașului în care zilnic sunt uciși oameni
Știrileprotv.ro
Forțele lui Putin fac prăpăd la puțin peste 200 de kilometri de România. Importanța orașului în care zilnic sunt uciși oameni
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Observatornews.ro
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2024. Balanțele au șansa de a întrevedea ceva din complexitatea vieții, sub forma unor evenimente ciudate și de neînțeles

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI