În interviul acordat Libertatea, Sociu vorbește despre amestecul de umor și tragic din scrierile sale, despre copilăria din Botoșani, unde aproape oricine pare să scrie poezii, despre cum a stat o lună într-o mănăstire, dar și despre ceea ce îl supără la prietenii săi stângiști.

Vasile Ernu: Criticul Mihai Iovănel a scris despre tine următoarele: „Dan Sociu – probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică”. Mie la început mi se părea că ești tare deprimant și tragic. Până am descoperit umorul tău, element la care eu țin mult. Umorul pentru mine e semn de inteligență și bunătate sufletească. Cum împaci tragismul, toate stările acestea depresive cu umorul tău foarte subtil?
Dan Sociu: La masa de după înmormântarea lui tata, s-au povestit faze de-ale lui, avea un fel de umor așa, mai ca mine, uneori făcut mai mult să râd eu în sinea mea, alteori mai duios, nu știu cum să-i zic altfel, cum a dus-o de exemplu pe soră-sa prima oară la film și au luat bilete ieftine, pe primul rând și el i-a spus că ei văd primii filmul din toată sala, că sunt cele mai bune locuri. Și multe altele așa și pe măsură ce povesteau, hohotele de râs și ochii umezi de lacrimi se confundau într-o singură realitate, îl iubeau și mai tare și le părea și mai rău, murise și foarte tânăr, în fine, atunci mi-am dat seama că umorul și tragicul nu se exclud, dimpotrivă.

Poetul Dan Sociu, în rubrica de cultură a Libertății: „Pe Dumnezeu îl găsești dacă faci bine celor care au nevoie”
Dan Sociu

De aceea prima mea poezie din prima mea carte e una chiar despre moartea tatei și comedia unui copil încântat de avantajele statutului de proaspăt orfan, că i se publică numele în ziar sau altele, de nu le-am pus în poem – primeam prăjituri, nu mai eram certat și așa mai departe, cred că pe urmă toată viața mea le-am speculat într-un fel sau altul.

Zicea un poet că eu fac cerșetorie în texte, păi da, dar sunt un cerșetor autoironic, îmi arăt manevrele, ca arhitectul ăla care a construit o fortăreață de necucerit și a proiectat și metoda de a o cuceri și a făcut-o publică. Asta cică ar fi diferența între artă înaltă și restul, nu temele înalte, nu stilul înalt.

– Ne știm de ceva ani, dar niciodată nu am apucat să povestim despre copilărie. De ce întreb asta? Pentru că mie mi se pare că multe din lucrurile pe care le scrii tu, în proză și poezie, sunt mult legate de copilăria și adolescența ta. Cum era copilăria la Botoșani?
– Scriu nu despre copilărie, adolescență sau altceva, cât de fapt despre dispariția copilăriei și a adolescenței, ca și cum ai scrie ceva pe tablă și ai șterge cu buretele și ștergerea e ceea ce dă emoție, dar normal că nu se putea face dacă nu scriai ceva înainte. Viața e emoționantă fiindcă dispare și așa e și dragostea mai intensă. Am avut un câine foarte drăguț, un pudel, toată lumea zâmbea larg când îl vedea, a murit omorât de un câine mai mare. De câte ori văd un câine de atunci, de orice fel ar fi, dar mai ales unul mic, simt o înduioșare adâncă, cum simt la amintirea tatălui meu, a bunicilor, a unchilor mei morți, a prietenilor mei încă vii, dar cu care nu mai am contactul viu de altădată și așa mai departe.

Ca să iasă efectul ăsta de ștergere al tablei, e nevoie de o dozare precisă a compoziției, momentele trebuie povestite comprimat, nu într-un milion de amănunte, în afara celor de criză sau de extaz, de fericire, când amănuntele, senzațiile, au un fel de eternitate. Vezi că teoretizez și nu spun nimic despre copilărie, mai bine să citească oamenii în cărți, că de aia le-am scris. Să zic doar că mereu am observat o conexiune între viața mea măruntă, personală, și cea socială, cum zicea un cântec comunist, noi creștem odată cu țara.

Așa și eu, pe la 12-13 ani am trăit explozia adolescenței odată cu cea a vieții de după Revoluție. Acolo au fost originile a tot ce e acum, primii îmbogățiți din rachiu îmbogățit cu sodă caustică sau alcool metilic, primii hoți la scară mare și tot așa. Etapele coincid perfect, când am trăit criza de la 30 de ani a fost și criza mondială. Povestesc mai multe în cărți, cine e perspicace, vede paralele astea.  

– Spune-mi, te rog, când te-ai apucat de scris? De ce poezie? E cineva din Botoșani care nu scrie poezie?
– La întrebarea asta dau mereu alt răspuns, că nu știu prea bine. O prietenă a familiei noastre și-a amintit de curând că încă de la doi ani le dădeam femeilor flori și le recitam versuri, aveam părul blond deschis, argintiu și arătam deci ca un moșulică galant, un seducător din alte vremuri. Lev Șestov (filosof rus, n.red.) spunea că e posibil ca originea talentului să stea chiar și-ntr-o lovitură la cap și am avut multe, mă jucam riscant, fără supraveghere, mi-amintesc cum am sărit o dată de pe tobogan de sus peste gardul părculețului și am căzut fix în cap pe bordură. De acolo poate mi se trage, plus că alor mei le plăcea literatura, amândoi au vrut să fie artiști și scriitori în adolescență, mama, actriță și regizoare, tata, scriitor, erau de la țară amândoi, dar niște profesori buni i-au observat și i-au încurajat să citească, pe mama chiar a făcut-o o profă evreică supraveghetoare la biblioteca școlii.

E clar că are și Botoșaniul influența lui, pe vremuri era un loc foarte cosmopolit, erau mai mulți evrei, erau majoritari chiar, dacă-ți poți închipui, foarte bizar și armeni, și greci, și alții. Sub casa unde am copilărit eu la Răchiți a găsit noul proprietar niște beciuri evreiești, tuneluri, nu știu unde duceau.

– Ai debutat în forță cu volumul „Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână”. Ai venit imediat cu alte două cărți de poezie superbe: „Fratele păduche” și „Cântece eXcesive”. Ele ți-au adus un soi de faimă. Ce a însemnat pentru tine acest succes?
– Dar să știi că în liceu eu deja fumasem gloria literară, aveam un sertar plin de premii de pe literatură SF, poezie, jurnalism, scosesem reviste, împreună cu alții, bineînțeles, organizaserăm și un festival național de science-fiction (internațional, dar n-a mai venit și internaționalul), compuneam texte pentru o trupă rock, scrisesem mai multe cărți, aruncate, toate, învățasem de la mama metoda asta critică, ea-mi arunca saci cu hârtii, ciorne, pe necitite, principiul fiind că la vârsta aia nu pot fi decât prostii și că oricum dacă nu sunt și nu scrii altele bune, dacă te descurajezi că le-ai pierdut, ce fel de creativitate ai tu, de fapt, ca scriitorii ăștia care scriu câte o carte din 20 în 20 de ani și, deși e cizelată, se vede că n-are vitalitate.

– Ai scris proză. Chiar recent ai mai scos un volum de proză – „Pluto în Scorpion”. Cum e această trecere? De ce simți nevoia să te exprimi și în acest gen, dacă te descurci de minune cu poezia?
– Știi că sunt doi boxeri, frații Diaz, care participă și la triatlon, mai și câștigă, dar în principal asta le dă un avantaj la box, îi face mai rezistenți. Proza te ajută ca poet să fii atent la amănunte, jurnalismul, la fel, deși pericolul când faci mult jurnalism e să gândești prea la agățat cititorul, să te scuturi de ciudățenii și de impresii personale numai de dragul unei convenții a normalității, pe care, de fapt, nimeni n-o trăiește, cine citește cazuri de psihiatrie și psihologie vede cum sunt oamenii cu adevărat în capul lor, numai normali nu-s. Filmul realist face aceeași reducție, curăță omul de ceea ce se cheamă impresii.

Poetul Dan Sociu, în rubrica de cultură a Libertății: „Pe Dumnezeu îl găsești dacă faci bine celor care au nevoie”

Am făcut și jurnalism, am scris și la revista „Povestea mea” vreun an și ceva, unde, de altfel, am făcut feminism și stângism de guerilă, ascundeam în povești perspective progresiste pentru anii ăia, 2000. Dar nu fac oricum o mare diferență între proză și poezie, poezia e doar mai comprimată și își permite mai multe jocuri.

Toate cărțile mele construiesc o poveste mare, e o epopee eroică și comică, primele două treimi sunt viața obișnuită a eroului, un fel de Forest Gump mai inteligent, și ultima e cea eroică, cea începută odată cu volumul „Uau”, cu momentul în care personajul atacă de unul singur Parlamentul, cu un PET de bere gol în mână, ceea ce de altfel am și făcut.

Spuneam în alte interviuri că am fost dus pe sus acolo de o forță mai mare, dar nu e chiar așa, mai degrabă am fost ca unul din soldații ăia care luau inițiativa fără să primească ordin și dacă ieșea prost, erau executați, dacă ieșea bine, erau decorați. N-am fost executat și povestea continuă și în volumul „Pluto în Scorpion”.

Fiecare carte nouă schimbă felul în care trebuie citite cele anterioare. E ca și cum ai merge pe un teren și pe măsură ce tot vezi ceva, îți dai seama tot mai mult de ce ești acolo. Și nu doar cititorul, dar și eu, autorul. 

– În viața ta a fost un moment delicat: alcoolul care aproape că te-a pus în fața morții în sensul cel mai direct. Ce a însemnat pentru tine această experiență: între alcool și moarte?
– Nu mai pot să povestesc despre asta, atâta ce-am vorbit, dintr-un fel de obligație, să știe lumea, că poate-i ajută cumva, dar acum am ajuns în faza aia când nici nu mă mai gândesc și nu mai am chef.

Revoluționarii nu beau alcool

– Ai devenit aproape abstinent. Există mitul puternic al legăturii dintre alcool și artă. Spune-mi te rog cum e să scrii, să faci literatură fără alcool?
– E foarte bine, poeziile au gustul apei, un gust pe care nu toată lumea îl apreciază, dar e ceva special, pe cât de banal pare (știu oameni care beau numai suc sau alcool, n-au mai băut apă pură din copilărie). Dar mai mult de atât, am energie cât să-mi prelungesc personajul literar și în viață.

Poetul Dan Sociu, în rubrica de cultură a Libertății: „Pe Dumnezeu îl găsești dacă faci bine celor care au nevoie”
Dan Sociu

Crezi că dacă aș mai fi băut, aș mai fi avut energie să mă trezesc dimineața, să mă îmbrac frumos și să mă duc singur la Parlament, să păcălesc sepepistul de la poarta principală cât să trec de el, să și mă lupt cu cei de la intrare și pe urmă să nu par un terminat de băutură, să fie chiar solidari, așa, mai pe furiș, cu ce aveam eu de transmis (cum zicea un interlop pe Facebook, „M-am bătut cu garda toți hoții știe onoarea mea”). Revoluționarii nu beau alcool.

– În ultimele tale cărți intervine un nou element surprinzător: un anumit tip de misticism, religiozitate care nu era deloc specifică literaturii pe care o făceai? Ce înseamnă experiența asta mistică, religioasă și cum se împacă ea cu literatura?
– Da, am trăit și încă am momente mistice și experiențe ieșite din comun. dar e ceva firesc, li s-a întâmplat dintotdeauna unor oameni și încă li se întâmplă, iar dacă nu li se întâmplă tuturor nu înseamnă că nu-s adevărate, așa cum nu toți fac muzică, unora nici nu le place muzica, sunt afoni și totuși asta nu spune nimic nici despre muzică, nici despre ei ca oameni. Credința e o parte a vieții, ca atâtea altele și cei care fac din ea ceva extraordinar și pretind să fie miezul vieții au doar o pretenție tipică oricui.

Un taximetrist în mașina lui când se uită pe geam împarte trecătorii în cei care vor acum un taxi și cei care nu, deși trecătorii poate n-au urcat și nici n-o să urce vreodată într-un taxi și abia dacă le observă. Asta nu spune nimic despre taximetrist și nici despre oamenii ăia. 

La fel, teologii și preoții și credincioșii pot avea tendința să raporteze totul la religie și să judece absolut toate mărunțișurile și deciziile umane, să se creadă mai presus de ceilalți și mai deștepți decât ei doar pentru că se ocupă de fundamentul lumii, de Dumnezeu, așa cum i-au spus mamei secretarele rectorului universității: ,,Doamnă, noi l-am exmatriculat”. Ele, adică, doar fiindcă erau în preajma rectorului și suflaseră-n ștampilă, ele mă exmatriculaseră, nu rectorul. 

Am stat la mănăstire o lună când aveam 18 ani și am citit acolo destule cărți teologice să-mi dau seama că dogma e compusă doar din decizii istorice luate într-un moment sau altul de reprezentanți ai bisericii și că multe din afirmațiile chiar absolute și esențiale ale religiei sunt discutabile și că pot fi interpretate în o mie de alte feluri, cum au și fost.

Într-o dimineață, Athanasius (al Alexandriei, episcop din secolul III, n.red.) sau altul a hotărât ceva sau altceva, dar nici nu contează, nimic din pedanteria asta nu contează, nici nu-i nevoie să vorbim despre ele, nici măcar despre Dumnezeu nu-i nevoie să spunem ceva. Contează doar ce zice Ieremia, pe Dumnezeu îl găsești dacă faci bine celor care au nevoie. 

Eu și frate-miu eram orfani și mama era văduvă și știu bine tendința naturală de a-i ataca și a-i disprețui pe cei ca noi, mai puțin apărați. Și când cineva făcea opusul și ne proteja, o simțeam ca pe o binecuvântare. Dacă vrei contactul cu acea stare mai adâncă a dumnezeirii, cu binecuvântarea, asta e singura cale. Tot restul e important, bineînțeles că și slujbele, de la toate religiile, ritualurile, au sensul lor și eu particip cu plăcere la slujbe, și ortodoxe, și catolice și am fost și la altele, deși cel mai atașat mă simt de cele ortodoxe, din motive personale.

Mă enervează când stângiștii neagă o realitate legată de biserică

Dar duminica te duci la biserică, dar te duci și în parc, la picnic și la film și luni te duci la job și și parcul, și jobul sunt la fel de importante. Și dacă nu te duci la slujbe sau nu ești religios nu contează, câtă vreme ești creștin, adică faci mai mult bine decât rău. În sensul ăsta, biserica are un sistem de într-ajutorare și de încurajare a într-ajutorării foarte bun și mă enervează maxim mai ales tovarășii mei stângiști când îi neagă realitatea asta, de parcă ar putea ei să pună altceva în loc.

Sigur că înțeleg supărarea pe intoleranța unei părți a bisericii la homosexualitate, șovinisme și alte de-astea care sunt fix opusul creștinismului.

Dar să știi că literatură creștină am făcut tot timpul, că am scris despre viața măruntă, cu problemele ei specifice, despre femei care cară sacoșe și spitale de copii și așa mai departe. 

– Aș încheia pe o notă tristă. Avem o vârstă în care ne dăm seama că totul devine nepermis de precar. Mai ales social. Dar nu doar asta ne macină. Cum e să fii scriitor de succes și foarte precar în România de azi?
– Știi cum e, vrei să fii stăpân al lumii sau artist al lumii? Dar să nu fim ipocriți, am câștigat atâtea de pe urma literaturii și într-un fel, să nu faci bani serioși, dar să continui e inspirator pentru alții, îi inspiră să revină la pasiuni pe care le-au abandonat forțați de împrejurări. Adică poate ei nu mă citesc dar văd că, uite, am ajuns la un nivel de performanță și fără recompense financiare și îi prinde iar dragul de ce făceau cândva, pe lângă treburile obligatorii ale vieții. Și de ce să ar trebui la o adică să o ducem noi mai bine, dacă alții n-o duc?

Când o să înceapă Mileniul, cei o mie de ani de pace și prosperitate, o să facem toți artă plătiți de stat, prin roboții săi, care o să are pământurile.

Foto: Dan Sociu/Facebook

Citeşte şi:

INTERVIU. Patriotismul cosmopolit al unei scriitoare de limbă română din Paris: Tatiana Țîbuleac

Izolare de bună voie. O italiancă s-a mutat în pandemie într-o așezare cu 28 de locuitori, de la Cercul Polar. „Două luni am trăit în beznă totală”

Interviu cu scriitorul „gay de serviciu al literaturii românești”: „N-a funcționat ca stigmat, din contră, m-a ajutat”

„Avem o problemă cu viitorul”. Târg de Experiențe și un spectacol de teatru, organizate de adolecenții din Târgu Neamț

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Playtech.ro
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Observatornews.ro
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul