Alături de grupul de muzicieni Platform K+K, soprana Valentina Năforniță a susținut, la început de septembrie, un recital pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului „George Enescu”. Absolventă a Conservatorului bucureștean, artista s-a întors pe scena pe care a debutat în urmă cu mai bine de un deceniu.

În iunie, soprana de 36 de ani a anunțat că ea și iubitul său, dirijorul Cristian Spătaru, vor deveni părinți. 

Înainte de concertul de la București, artista a vorbit cu „Libertatea” despre emoțiile de mămică, ce înseamnă viața de artist de operă și de ce ține să se întoarcă cât de des poate acasă, în Moldova și România deopotrivă.

INTERVIU. „Doar un artist o să-ți înțeleagă nebuniile tale de soprană”. Valentina Năforniță, despre cum menții o relație atunci când ești mereu pe scenă
Valentina Năforniță, pe scena Ateneului Român. Foto: Festivalul „George Enescu”

Libertatea: Reveniți în România de câte ori aveți ocazia. Vă întoarceți foarte des și acasă, la Chișinău. Atât România, cât și Republica Moldova se micșorează, tot mai mulți tineri visează să plece din țară, cum credeți că ar putea cele două țări să-i facă să rămână?
Valentina Năforniță: Eu cred că nu trebuie neapărat să-i încurajăm să rămână, decât să se întoarcă. Pentru că mulți pleacă și nu se mai întorc. Se găsesc foarte bine în afară, se găsesc foarte bine pe scenele internaționale, ceea ce este foarte bine și normal, dar nu se mai întorc… Sau nu mai vor să facă efortul ăsta pentru că este un efort ca să te întorci și să încerci să faci ceva frumos și de nivel european sau mondial și la tine acasă.

Balanța aderării la UE. Câștig de 65 de miliarde de euro pentru România. „Dacă vrem să vedem cum ar fi arătat țara noastră fără UE, ar trebui să mergem în Republica Moldova”
Recomandări
Balanța aderării la UE. Câștig de 65 de miliarde de euro pentru România. „Dacă vrem să vedem cum ar fi arătat țara noastră fără UE, ar trebui să mergem în Republica Moldova”

Eu cred că menirea noastră ca artiști este să ne întoarcem la rădăcini.

De aceea pentru mine este foarte important ca măcar o dată pe an să merg acasă la Chișinău și să am un concert mare, să pot să aduc artiști, colegi de-ai mei cu care să facem un spectacol sau să facem un concert de gală. Și pentru România la fel. Numai că aici deja vin ca invitată, acasă nu pot să mă autoinvit.

Cred că și pentru colegii mei este foarte interesant să vină să cânte în Moldova. Mulți mi-au spus să-i invit când organizez un concert. Își doresc să vină să îmi cunoască țara.

Încerc să invit colegi de-ai mei care cântă, tot din Republica Moldova, dar cântă în afară, pe la Covent Garden, pe la Met Opera, și îi chem acasă.

Născută într-un sat de lângă Prut

– Cum a pornit pasiunea pentru muzică clasică pentru dumneavoastră, născută și crescută la sat. Ați și spus într-un interviu că unii oameni încă nu fac diferența între muzician și muzicant.
– Asta este încă o dramă pe care pe care o trăim. Da, eu am început de mic copil și am început la modul profesionist, să fac vioară, solfegiu, teorie și lucrul ăsta m-a ajutat enorm. 

Nicușor Dan ocupă prima poziție în intențiile de vot ale bucureștenilor, în primul sondaj realizat după intrarea în cursă a Gabrielei Firea. Câte procente ar obține Piedone
Recomandări
Nicușor Dan ocupă prima poziție în intențiile de vot ale bucureștenilor, în primul sondaj realizat după intrarea în cursă a Gabrielei Firea. Câte procente ar obține Piedone

Am fost crescută la țară, în nordul republicii, aproape de Prut, aproape de noi, de voi! (râde) Acolo nu aveam teatru de operă. O singură operă avem în Republica Moldova, „Maria Bieșu” din Chișinău, și mă uitam la spectacole doar la televizor și eram înmărmurită. Mama nu înțelegea ce se întâmplă, ce e cu copilul meu când apar spectacolele astea la televizor, nu puteau nici să schimbe postul, să se uite la o știre.

Toată viața mea am făcut muzică, am fost la școala de muzică, am cântat, am dansat, am cântat în cor, în orchestre de muzică populară, la vioară și ca solistă, și lucrul ăsta m-a dezvoltat foarte mult și m-a ajutat pe scenă după aceea. Eu de multe ori mă întorc la începuturi. 

Când era mică nu știam de emoții, mă duceam pe scenă, eram aplaudată și gata. La asta încerc să mă întorc, e ceva ce îmi lipsește mie acum. Mă pun ca leading model pentru că știu că atunci eram de neatins. Acum, când îți construiești o carieră și când încep criticile și când începe și faima, aplauzele, toate astea vin la pachet și cu alte lucruri care uneori te pot debusola.

„Nu bem ouă crude”

– Acum aveți emoții? Cum vă pregătiți pentru un spectacol, cum e ziua dinainte?
– Ziua de înainte de spectacol încerc să mi-o eliberez și să am un spațiu pentru mine, ca să mă pregătesc și să fiu în afara oricăror informații care ar putea să mă disturbe, să mă scoată din concentrare. Mulți poate nu-și dau seama, dar pot să vină să-ți spună ce întâmplări au avut peste zi. Mama și familia mea au învățat că în ziua aia eu nu vorbesc, nici nu mă sună.

Ai nevoie de un spațiu pentru tine și de o concentrare mai specială decât în oricare altă zi.

– Cum vă protejați vocea, aveți lucruri pe care le faceți, nu le faceți, interdicții de vreun fel?
– Nu, nici nu știu dacă există miturile astea în lumea noastră a artiștilor, cât în lumea spectatorilor, că bem ouă crude sau că nu mâncăm înghețată. Ei, nu? Dacă vreau, mănânc înghețată, dacă vreau, mănânc și ceva picant, desigur, nu trebuie să exagerezi, dar cu toții suntem diferiți, mie poate să nu-mi placă ceva sau să-mi facă rău și altcuiva, nu.

Eu cred că nu mai sunt vremurile alea când cântăreții erau foarte protejați de societate, chiar de agenți, cu tot felul de restricții în jurul lor, Acum, când totul este foarte accesibil și toți pot veni la tine, să intre în spațiul tău. Astăzi accepți mult mai bine tot ce se întâmplă.

INTERVIU. „Doar un artist o să-ți înțeleagă nebuniile tale de soprană”. Valentina Năforniță, despre cum menții o relație atunci când ești mereu pe scenă
Soprana vrea să se întoarcă pe scenă cât de curând după naștere Foto: Dumitru Angelescu

„Dacă vine cineva cu aere, cred că este luat în derâdere”

– Există și foarte multe mituri propagate de multe ori de presă că artistul nu știu care a cerut o mie de prosoape roz în camera de hotel sau lucruri de genul ăsta?
– Sunt vremuri apuse, nu mai știu dacă mai există așa ceva. Acum cel puțin nu mai este la modă asta și dacă mai vine cineva cu aere din astea, cred că este luat în derâdere.

Pentru mine alte lucruri sunt mai importante în viață, și personal și profesional. Atunci când am nevoie de ceva din punct de vedere profesional, eu cer și nu am o jenă. Dacă am nevoie de ceva concret, cer, dar nu trei trandafiri roșii și niște petale presărate…

– Sunteți activă pe Instagram. În contextul în care inteligența artificială poate compune muzică, care credeți că poate fi rolul artistului astăzi?
– Inteligența artificială niciodată n-o să aibă puterea unui artist și impactul pe care îl are conexiunea de la om la om. Dacă oamenii o să aibă capacitatea de a înțelege lucrul ăsta, nu o să se ajungă unde mulți au teamă că s-ar putea să se ajungă. Cred că e important să ținem pasul cu ce se întâmplă, așa cum putem și în felul nostru.

Eu nu am TikTok, dar îmi mențin activă pagina de Instagram și Facebook și încerc să fiu utilă. Ba chiar încerc să merg către un public mai tânăr și să fac cunoscută opera către un segment mai larg. Încerc să iau partea bună a acestei lumi. Dar nu cred că AI poate egala forța umană orice s-ar întâmpla.

„Ca să fii un artist adevărat trebuie să nu fii normal”

– Viața unui unui artist este și extrem de internațională. Sunteți când la Viena, când la Paris… Cum reușiți să echilibrați totuși lucrurile astea și cu viața personală?
– Am învățat pe parcursul anilor că nu ai cum să echilibrezi viața personală și viața profesională dacă nu treci prin niște provocări. Deși unii spun că dacă ești muzician, să nu te legi niciodată cu un alt muzician.

– Nu ați respectat această regulă…
– Nu, pentru că pentru mine este foarte important limbajul între noi, am observat că eu am nevoie de acel om, de acel artist și în viața personală. E altceva când ești pe aceeași undă, e o sensibilitate acolo, ceva ce-mi place mie.

Doar un artist o să-ți înțeleagă nebuniile tale de soprană sau nebuniile tale de zboruri și plecări, că nu pot să vorbesc înainte de repetiție, de spectacol sau dacă ești răcită. Doar un artist poate să te înțeleagă.

– Ce înseamnă nebunii de soprană?
– Noi spunem: „nu suntem normali, noi artiștii”. Ca să fii un artist adevărat trebuie să nu fii normal. Sora mea, de exemplu, ea nu e artist, și mă înțelege când am un aer mai ciudat, că sunt soprană, muzician. Sunt unele lucruri pe care le gândim altfel, pe care le simțim altfel, chiar dacă e vorba despre lucruri normale.

„Îmi doresc să cânt și să studiez până în ultimul moment”

– Ați simțit că trebuie să schimbați ceva de când ați rămas însărcinată?
– Nu s-a schimbat nimic și oamenii își făceau cruce când vedeau că eu continui să am același ritm de viață până recent. Acum încep să se schimbe lucrurile, deja sunt pe ultima sută de metri în trimestru. Acum și eu încep să simt că sunt însărcinată. E o bucurie imensă ce trăiesc și se spune că după e și mai mare.

Dar eu mi-am continuat drumul, am continuat să fiu foarte activă și îmi doresc să cânt, chiar dacă n-o să am spectacole în ultima lună, concerte, că nu m-ar lăsa nici un director de teatru să urc pe scenă. Dar eu îmi doresc să cânt și să studiez până în ultimul moment, atât cât îmi permit mintea și corpul. După aceea îmi doresc să mă reapuc iarăși cât de repede. Asta e ce îmi doresc eu, dar acuma numai Dumnezeu știe și cum o să se aranjeze lucrurile, eu o să le accept așa cum sunt.

– Există tot felul de cercetări internaționale care spun sau pledează pentru muzica clasică ce ar trebui pusă copiilor încă din burta mamei, Mozart, de pildă. Aveți vreun fel de playlist de genul ăsta?
– Copilul a ascultat în primele trei luni doar Bizet pentru că eu eram într-o producție nouă la Florența și cântam Micaela din „Carmen” cu maestrul Zubin Mehta. Apoi a ascultat mulți alți compozitori foarte diferiți pentru că am cântat și Puccini, Massenet. Cred că numai Mozart n-a ascultat, bine că mi-ați spus.

„N-ai cum să ștergi muzica rusă”

– Și Republica Moldova, și România trăiesc acum cu un război la granițe, ceea ce a dus la nivel internațional la discuția cu privire la muzica rusă și la artiștii ruși. Cum v-ați poziționat dumneavoastră în această dezbatere globală?
– În primul rând, eu sunt împotriva terorii ce se întâmplă din primul minut și am fost pur și simplu șocată. Le-am scris mesaje de susținere tuturor colegilor din Ucraina cu care am lucrat în ansamblu în Viena. Faptul că unii sunt cumva detronați doar din cauză că vine dintr-o țară… Ce are una cu alta? Cred că și compozitorii ruși dacă mai erau în ziua de azi condamnau ceea ce se întâmplă.

N-ai cum să ștergi muzica rusă atât de importantă din istoria universală. Dacă un artist s-a poziționat clar împotriva războiului și a ceea ce face Putin, atunci desigur merită toată susținerea.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (14)

Cxena   •   03.11.2023, 07:56

Felicitări și mult succes în continuare! 👏

Gore24   •   26.09.2023, 23:11

Succes în continuare!

N3gry90   •   25.09.2023, 23:31

O viață frumoasă și mult succes în continuare!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
FANATIK.RO
Horoscop zilnic pentru luni, 29 aprilie. Probleme la muncă pentru două zodii
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
GSP.RO
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
FANATIK.RO
Planta care aduce un profit de 30.000 de euro la hectar. Românii au început să o cultive și să raporteze câștiguri uriașe
Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin
Știrileprotv.ro
Rusia se dezlănțuie pe frontul din Ucraina, după ajutorul militar anunțat de SUA. Un atac masiv a fost ordonat de Kremlin
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
Observatornews.ro
"Nu te mai satură Dumnezeu! Te ia dracu!". Copilă de 13 ani, călcată în picioare de două adolescente, în Roman. Martorii, amuzați copios
Horoscop 29 aprilie 2024. Fecioarele trec de la o dezamăgire acută la satisfacție fără un suport real, în fapte sau evenimente
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2024. Fecioarele trec de la o dezamăgire acută la satisfacție fără un suport real, în fapte sau evenimente

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI