Mărturia tulburătoare a unei femei: „Am întâlnit iubirea și dezamăgirea la malul mării”

Mi-am zis – în acea splendidă lună de Cuptor – că n-ar fi rău să mă distrez și eu un pic, adică până la obținerea vreunei sluj­be, că tot n-aveam altceva mai bun de făcut.
Am plecat la mare cu prietena mea Catrinel, o roșcată drăcoasă, licențiată în taximetrie. Nu-i plăcuse școala și se făcuse șoferiță, consacrându-se rapid, în municipiul Cluj-Napoca, drept spaima șoselelor. Conducea ca un pilot de curse, făcându-și astfel rost de numeroase amenzi. Ne cunoșteam de mici, locui­serăm pe aceeași stradă, crescuserăm împreună și rămăseserăm cele mai bune prietene. Și ce fac îndeobște prietenele? Petrec împreună, dacă au de petrecut
[…]
După numai două zile, am rămas singură prin forța împrejurărilor. Catrinel a primit un telefon de la Cluj (maică-sa făcuse preinfarct) și a trebuit să plece grabnic, fără să-și mai piardă vremea cu scuze. Nici nu era cazul de scuze.
Iată-mă deci solitară și visătoare pe malul Mării Negre, cu gândul la corăbierii din antichitate și la Homer.
Ziua mă feream de soarele torid, dar seara mă duceam invariabil pe plajă și stăteam câteodată până noaptea târziu, ascultând semnalele misterioase venite de pe mare și privind către nepăsătoarele stele. După asfințit, plaja era de obicei pustie. Viața reală de peste zi lăsa loc fantasmelor.
[…]
Pe când mă străbăteau aceste vechi propoziții, am văzut ivindu-se din noapte, pe la limanul valurilor, pe țărmul ud, o siluetă masculină care ținea în mână… O armă ciudată? O vâslă uriașă? Silueta venea spre mine… precum Ulise pe tărâmul umbrelor.
După ce s-a apropiat, am văzut că avea de fapt o chitară. Bărbatul era tânăr și m-a salutat într-o limbă moartă:
— Hello!
Zic moartă pentru că avea glasul stins, în pofida aspectului său de macho.
Continuarea pe pagina urmatoare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE