| Ingrediente sarmale de post: - 300 g de ciuperci, - o cană cu orez, - trei cepe mari, - un morcov, - 100 ml de ulei, - două linguri cu pastă de roşii, - 150 ml suc de roşii, - sare, piper, mărar, - o foaie de dafin, - o varză acră. |
Preparare:1. se toacă cepele şi se călesc în ulei.
2. Ciupercile spălate şi curăţate se taie mărunt şi se pun peste ceapă. Se lasă să fiarbă puţin în sucul lor.
3. Orezul spălat se adaugă peste ciuperci. Tot acolo se mai pun cele două linguri cu pastă de roşii, sare, mărar, piper şi o ceaşcă de apă. Compoziţia se fierbe până se umflă bobul de orez. Se lasă să se răcească, după care se înfăşoară sarmalele.
4. Pe fundul oalei se pun o foaie de varză, varza tocată, sarmalele bine înfăşurate. Peste ele se toarnă apă, sucul de roşii şi se “aruncă” o foaie de dafin.
5. Se fierb circa o oră.