În ziua de 29 iunie, tendințe destabilizatoare în planul vieții publice, ipostaze incomode sau prin care nu au mai trecut și pe care, mai ales dacă sunt tineri, le vor gestiona mai greu. Între 30 iunie și 2 iulie dimineața, discuții lipsite de temei sau de importantă cu prietenii, pierdere de timp cu preocupări frivole sau diletante; a doua semnificație a tranzitelor acestei etape indică dizarmonii, dispute trecătoare, controverse sau observații și atenționări pe care le pot formula atât nativii cât și apropiații lor.
Pe 2 iulie, se va produce faza de Lună Nouă în Rac care va accentua preocuparea nativilor cu privire la starea lor de sănătate. Între 2 iulie, după ora 04:24', și 4 iulie dimineața, sensibilitate sporită a aparatului digestiv și a organismului, în general, față de orice aport (mâncare, medicație). Irascibilitate și nervozitate, de multe ori, fără o cauză externă reală.
Pe 3 iulie, Venus va intra în zodia Racului și le va permite Leilor ca, până pe 28 iulie, să se reechilibreze mai ales la nivelul sistemului neuro-vegetativ. În mod normal, ei ar trebui să recurgă al repaos, la calm, la izolare de factorii de stres, de evitare a oricărui efort fizic, nervos, intelectual. Între 4 iulie, după ora 06:20' și 5 iulie, unii pot fi în centrul vieții și activității publice, pot fi solicitați, ei trebuind să facă un efort major de adaptare la stres; cel mai frecvent, vor fi provocați la dialog, vor trebui să se exprime, de la caz la caz, în public.
Pe 2 iulie, Marte va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita până pe 18 august, ceea ce le va fi de mare ajutor: vor avea energie, determinare, combativitate dar, atenție, orgoliul, mândria și vanitatea vor fi la cote maxime ceea ce, uneori, poate să fie o piedică sau un impuls șubred în viața, activitatea și deciziile lor cu atât mai mult cu cât, unora li s-ar putea pune condiții sau formula avertismente.