VICTOR REBENGIUC: "Întotdeauna m-a motivat dorinţa de a ajunge sus"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aţi fost drăguţ că aţi acceptat să vorbim!
Am refuzat foarte multe interviuri. E o întâmplare excepţională că suntem faţă în faţă. Cu ani în urmă mi-am propus să nu mai dau interviuri, pentru că deşi ca orice alt cititor am actori pe care îi stimez, totuşi nu mă interesează decât activitatea lor, nu ce mănâncă, dacă au soţie sau amantă.
Haideţi să ne referim la profesie. Jucaţi în serialul "În derivă" (HBO), iar în paralel ce alte proiecte sunt în desfăşurare?
Am făcut două filme, dintre care unul de mediu metraj. De asemenea, am făcut şi repetiţii pentru o premieră cu domnul regizor Silviu Purcărete, "Conu Leonida faţă cu reacţiunea", de Caragiale. Se joacă la Teatrul Naţional. Şi am mai avut un recital de poezie cu Grigore Leşe, pe versurile lui Ioan Alexandru, în Bucureşti, Cluj, Oradea, Sibiu şi la München. A fost foarte frumos!
Spuneţi-mi puţin despre filmul de lungmetraj...
Filmul se numeşte, "Câinele japonez" şi regia îi aparţine tânărului debutant Tudor Jurju. Este amuzant că producător este Tudor Giurgiu şi filmul a fost realizat la Giurgiu. Sunt bucuros că am jucat alături de Kana Hashimoto. O cunosc de când era studentă, iar eu eram rector la UNATC. Are origine japoneză, e măritată în România şi are doi copii.
Sunteţi polivalent: jucaţi în filme, seriale, teatru. Cum le îmbinaţi atât de bine?
Mi-am dorit întotdeauna să fac bine ceea ce fac. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că încă îmi dă putere să fac tot ce vreau. Curând voi împlini 80 de ani şi multă lume se miră, când mă vede, dacă chiar eu sunt.
Ce să zic, funcţionez! Nu sunt genul care face mişcare, sunt puturos, dar întotdeauna am avut un echilibru în tot ce am făcut. N-am pierdut nopţi cu duiumul, n-am băut, am fumat, dar când mi-am dat seama că îmi face rău m-am oprit, în urmă cu 40 de ani. Am noroc că sănătatea mă ajută să muncesc. Întotdeauna m-a motivat pasiunea pentru profesie şi dorinţa mea de a ajunge sus de tot şi mă refer la dorinţa de a fi un mare actor. Nu am ajuns încă, dar merită să fac efortul de a mă strădui.
Şi dv. nu sunteţi un mare actor?
Nu. Foarte puţini sunt cei care au reuşit. Pentru mine, mari actori ar fi profesoara mea Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu… Din cinematografia mondială îmi place Kevin Spacey. Înainte îmi plăcea şi Jack Nicholson, dar acum s-a cam puturoşit, rămâne aşa, în sosul lui. La fel ca şi Al Pacino. Aştept de la ei roluri extraordinare pentru că sunt actori foarte talentaţi.
Credeţi că fiul dv. s-a simţit dezavantajat pentru că tatăl lui este bine văzut?
Are un mare dezavantaj şi suportă greu asta. Celebritatea părinţilor lui îl deranjează. Nu mi-a zis, dar văd cum se comportă. Dacă mergem împreună undeva nu stă lângă mine. Îl înţeleg, chiar nu am ce să îi reproşez. El este arhitect, ca şi soţia lui, şi au un băieţel de cinci ani.
Cum îl cheamă pe nepoţel?
Mircică! Tocmai m-a sunat şi mi-a spus: Tata-mare, vino pe la mine un minut, să mă vezi. O să mă duc! (râde)
Care e cea mai plăcută activitate pe care o aveţi cu Mircică?
Îi pun filme de desene animate şi ne jucăm, ne ciupim, ne rostogolim. Mi-aş dori să mai am şi o nepoţică.
Sunteţi căsătorit cu actriţa Mariana Mihuţ, de 47 de ani. Ce a contat în căsnicia dv.?
Înţelegerea, toleranţa şi prietenia. Bineînţeles, apar şi diverse piedici, dar dacă ştii să treci peste ele e foarte bine. Ne iubim şi chiar mă gândesc că am stat în tot anii ăştia mai mult împreună. Acasă suntem împreună, venim la teatru împreună, jucăm împreună. Noi am respirat doar aerul celuilalt şi poate că asta e soluţia. Sunt fericit şi norocos.
Sunteţi foarte activ. V-aţi vedea stând acasă câteva zile la rând?
E un lucru pe care mi l-aş dori. Aş vrea să stau cu Mircică, să-l luăm la noi câteva zile la rând. Şi, în acelaşi timp, Mariana şi cu mine ne dorim să facem o piesă, trebuie doar să găsim răgaz şi pentru asta.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei
