După terminarea show-ului „Ferma Vedetelor” în urma căruia actorul Paul Ipate a câștigat marele premiu de 50.000 de euro, toată lumea l-a lăudat pe partenerul lui Jojo că a decis să doneze jumătate din câștig unei cauze umanitare. Ce-i drept, actul său merită toată lauda, însă gestul său nu a fost unul altruist, ci mai mult o obligație.
Puțini sunt cei care știu că regulamentul realityshow-ului „Ferma Vedetelor” stipulează ca, finalistul să doneze jumătatea din suma câștigată pentru o cauză nobilă. Să ne reamintim că în primul sezon, finalistul George Vintilă a plecat acasă tot cu 25.000 de euro, adică jumătate din bani, restul fiind automat transferați către o asociație umanitară. Cu alte cuvinte, toți concurenții știu, încă de la începutul show-ului, că, în cazul unui câștig, se vor bucura doar de jumătate din sumă.
„Jumătate din bani i-am donat către Hospice Casa Speranței, unde sunt oameni minunați care îngrijesc pacienți cu boli incurabile și, mai nou, au deschis și o secție de pediatrie, iar cu ceilalți voi călători și îi voi investit în tot ceea ce îmi aduce bucurie”, a spus actorul.
Paul Ipate a fost desemnat câștigătorul show-ului Ferma Vedetelor, așa cum a anunțat Libertatea încă din luna martie.