Astra Vagoane a câștigat în instanță meciul tramvaielor cu Firea. Fost șef TAROM implicat în “vicierea calculului punctajului”, ca să câștige turcii

Comentează
Gabriela Firea susține că licitația pentru tramvaie a fost legală. „Toate aceste presiuni publice sunt incorecte”

Obligată de judecători, Primăria București a declarat Astra drept câștigătoare a contractului de 160 de milioane de euro pe care, în noiembrie 2019, îl atribuia companiei Durmazlar și secretiza criteriile deciziei! În spatele acestei operațiuni de manipulare a unei licitații persistă însă destule întrebări.

După ce cazul licitației celor 100 de tramvaie a devenit public într-o investigație Libertatea, trei instituții au emis verdicte prin care au confirmat contrafacerea rezultatului celei mai mari achiziții publice din istoria recentă a transportului public din România.

Șeful comisiei care a dat câștig turcilor a fost Eugen Davidoiu, fost director la TAROM, devenit directorul general al Achizițiilor Publice din PMB.

Eugen Davidoiu | Foto: Agerpres

“A fost viciat calculul punctajului”

Cele trei instituții care, succesiv, au analizat licitația au fost:

  • Agenția Națională pentru Achiziții Publice;
  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor;
  • Curtea de Apel București.

Prima instituție, ANAP, a sesizat 6 nereguli în achiziția publică, toate favorabile firmei din Bursa.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a dat câștig apelului Astrei, apreciind că “a fost viciat calculul punctajului”.

În fine, la Curtea de Apel București s-a ajuns după ce nu compania turcă, ci Primăria, a depus o acțiune în instanță împotriva Astrei. Pe care administrația Gabrielei Firea a pierdut-o.

Astfel încât, acum câteva zile, compania arădeană Astra a fost informată oficial de Primăria Capitalei că este câștigătoarea licitației pentru furnizarea a 100 de tramvaie.

Cum de a trecut Comisia din Primăria lui Firea peste atâtea nereguli?

După ce au pierdut în instanță, cei din primărie au refăcut calculul la licitație și Astra a luat, conform surselor ziarului din interiorul PMB, 100 de puncte, maximumul posibil, după ce, inițial, primise 98 de puncte, iar turcii, 99.

Întrebările care rămân țin de integritatea comisiei și de intenția pe care a avut-o. Cum e posibil ca aceeași comisie care azi dă 100 de puncte Astrei, după ce, practic, trei instituții publice îi descalifică decizia, să fi neglijat următoarele evidențe ale licitației:

  1. Durmazlar a prezentat în oferta sa un prototip de tramvai numit Panorama, pe care nu l-a construit niciodată și care nu avea omologare europeană.
  2. Câștigătorii nu au putut furniza comisiei care este nivelul de zgomot produs de tramvaiul Panorama.
  3. Podeaua tramvaiului produs la Bursa nu este coborâtă pe toată lungimea vagonului, aceasta fiind mai ridicată, în pantă, în zona sașiurilor, care ar fi constituit o problemă pentru persoanele cu dizabilități. Podeaua tramvaiului fabricat de Astra este coborâtă și la același nivel pe toată lungimea lui.
  4. Prototipul turcesc este dotat cu 4 uși duble și una simplă, cea din dreptul vatmanului, și nu cu 5 uși duble, așa cum cerea caietul de sarcini. Mai mult, ultima ușă nu se află la capătul din spate al tramvaiului, creându-se astfel efectul de “sac de fund”.
  5. Modelul oferit de Durmazlar este unul compact, unitar și nu modular, cum se cerea în caietul de sarcini.

Firea nu a spus adevărul

În primă fază, Primăria nu doar că a oferit Durmazlar licitația, dar a și secretizat criteriile acordării contractului. Abia investigațiile de presă și etapele procedurale de contestare și, în final, de judecată, au dus la aflarea faptelor.

Gabriela Firea

Când a afirmat, după ce falsificarea punctajului licitației a devenit publică în Libertatea, că “clasamentul final a fost întocmit în baza factorilor de evaluare precizați în documentația de atribuire”, Gabriela Firea nu a spus adevărul, dovadă că instanța nu i-a dat dreptate și că însăși Primăria a schimbat soarta licitației, când chiar a acționat conform documentației de atribuire.

Parcursul de 2 ani al licitației PMB de 160 de milioane de euro

  • 11 noiembrie 2018, Primăria București a publicat anunțul de licitație pentru achiziționarea a 100 de tramvaie;
  • 15 martie 2019 a fost termenul-limită de depunere a ofertelor, Durmazlar Makine din Turcia și Astra Vagoane București fiind singurii candidați;
  • Aprilie 2019 - s-au deschis ofertele, după mai multe amânări și deliberări;
  • 25 septembrie 2019 - s-a finalizat evaluarea tehnică;
  • 6 noiembrie 2019 - Primăria București a anunțat câștigătorul: Durmazlar;
  • 8 noiembrie 2019 - Astra Vagoane a contestat rezultatul;
  • 11 decembrie 2019 - CNSC obligă Primăria București să reevalueze ofertele;
  • PMB contestă imediat la Curtea de Apel decizia CNSC;
  • 28 iulie 2020, Curtea de Apel respinge acțiunea PMB;
  • 8 septembrie 2020 - PMB înștiințează Astra Vagoane că a fost desemnat câștigătorul licitației privind cele 100 de tramvaie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
TRENDING
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!