Marele offside: România luptă cu Iranul de una singură prin Europa

Armatele de comentatori și generali de la TV, plătiți tot din bani publici direct sau indirect, și-au susținut interesul. România, prin bugetele de la servicii secrete mai ales, dar și din armată, e deja un stat-jandarm, cu arme în mână și fără prea mult cap. Așa că, normal, toți pensionarii speciali, toți specialiștii în rachete și grenade, toți ăia de iau comision din plimbatul banului public prin dosul strategic au tot interesul să țină România într-o stare de aliat „de încredere”, adică de soldățoi fără creier care execută ce i se cere.

Problema a apărut la al doilea mandat al lui Trump care a propus două modele antagonice de condus Vestul: SUA și o nouă tendință a UE de a se autonomiza după ce a fost batjocorită în fel și chip de Trump. Ani întregi și europenii au strâns vini rușinoase: niciun fel de intervenție în cazul genocidului din Gaza, poziții aiuristice în cazul războiului din Ucraina, după ce decenii au încurajat politica americană de escaladare a conflictului pe frontul de Est. Dar în ultimele săptămâni li s-a terminat pur și simplu rezerva de ploconeli: Trump nu s-a limitat doar la umiliri verbale, ci a vrut să-i împingă direct în conflicte directe, armate.

România a luat-o razna. Când totul se bazează pe yesmeni, ai o mare problemă când trebuie să pupi mai multe mâini. După ce s-a agitat toată lumea bună să piardă Georgescu, cel care se credea trimisul lui Trump pe pământ, Nicușor Dan și marele detașament europenist și-au arătat fața tâmp-ultraconservatoare. Bisericuțe legionare, ii și ițari, mult sluj la curtea lui Trump.

Cum eram antrenați să spunem „da”, sigur că situația s-a agravat când au început să vină mesaje contradictorii. România a adoptat atunci o politică „pupăm mâna care e întinsă prima”. Nu gândim, nu calculăm riscuri și, mai ales, nu calculăm proximități – UE suntem și noi, facem parte structural din această Uniune, nu suntem doar prieteni strategici cu cineva de peste un ocean. Am ales să executăm ordine americane pentru că au rachetele mai mari. Atât a fost marele calcul al unor amatori îngrozitori, cu Nicușor Dan în frunte și cu alde Lazurca și alte arătări care emit panseuri obosite de anii 90, Piața Universității.

În timp ce Bolojan luptă cu oameni cu dizabilități, profesori, elevi cu bursă și gravide, Nicușor Dan și-a asumat „fața externelor”. Oana Țoiu și Miruță – acești cavaleri ai Apocalipsei care secretă cuvintele ca niște glande guvernamentale, le dai un stimul și ei o zic pe aia cu „strategicul” – n-au alt rol decât să confirme încă o dată că România e într-o criză gravă de conducători. Timp de decenii am educat niște inteligențe neartificiale să repete bombastic trei fraze de bază despre cât de cuminți suntem și să ne îmbrăcăm corespunzător la dineuri. Acum se vede. Nici dacă întrebi de interesele zonei, României, Europei, nu mai știu ce să spună, agentul inteligenței lor nu e educat decât să spună „yes, sir” și să urle „putiniștii!”.

Din UE, nu doar Spania, Italia sau Franța au refuzat vreo implicare în războiul contra Iranului, dar și Polonia!, colosul din nord pe care începusem să-l imităm mai ales în cheltuieli militare. Polonia a refuzat, firește, o idee nebunească, aceea de a deplasa echipamente defensive când ea se află la doi pași de războiul declanșat de Putin.

Nu avem vreo Europă eroină, dar toată lumea a sesizat că Trump a depășit o linie roșie și că membrii UE importanți încearcă măcar să se reorienteze, să câștige timp. Nu m-aș mira să vedem în sfârșit și o redresare a dezastruoasei reprezentări externe a Comisiei Europene, că doar e nevoie ca de aer de un acord puternic cu China pentru mari salturi spre energie verde. Așa cum UE reîncepuse să viseze la combustibil fosil forțată de invadarea Ucrainei, tot așa va începe să-și aducă aminte că verdele nu e doar curățenie eco, ci promisiune de autonomie. Cine produce infrastructură verde? Da, China.

Acesta e contextul în care România, iată, s-a trezit singurică dând din gură aiurea că ea oferă sprijin SUA-Israel. Când ești slugarnic haotic, ăsta e rezultatul. Un plan mult mai bun ar fi fost discreția maximă, precauția absolută.

Da, trebuia pus în ghișeu un anunț din ăla celebru: „VIN IMEDIAT”. Dacă se închideau în birouri și nu mai răspundeau până în toamnă, deja am fi obținut o politică externă de calibru pe lângă figura lamentabilă pe care o facem acum.

Aceste discuții nu sunt purtate nici de liderii partidelor mari, nici de analiștii cei mai vizibili, mai toți prinși într-o horă a războiului, nici de zona intelectuală, câtă o mai fi. Iar nehotărârea și deciziile pripite ne pot pune foarte rapid în poziții incredibil de riscante, cu o Europă care se uită la noi ca la o urmă de bocanc american și cu o SUA-Israel care ne privesc ca pe un gunoi neglijabil de pe respectivul bocanc. Ce să mai zic cum privește Rusia acum la guralivii români care aruncau cu semințe de pe sistemele de la Deveselu și care acum nu sunt nici sincronizați cu UE, și prea departe de o SUA cinică și violentă.

Ce s-ar putea face? Măcar o „juma de cârâială, ceva”, cum excelent avertizează Ciprian Șiulea:

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.