Creatorul celor 5 întrebări
Urmărește Libertatea in Google Discover
Din ce în ce mai des aud oameni plângându-se de alți oameni ori doar de prăbușirea generală a valorilor și-am început să fiu mai atentă la nemulțumiți și la incriminați.
Nu-mi plac văicărelile. Nu corectez greșelile de gramatică și nici nu le pun pe lista celor mai mari delicte, deși trăim într-o perioadă de exigență exacerbată. Poate credeți că fac literatură. Tocmai de-asta vreau să vă povestesc despre marele creator de întrebări, genul foarte gălăgios, nelipsit de pe lângă scriitori & edituri. Cel la care mă refer azi e un specimen omniprezent, un fel de Branta ruficollis.
La fiecare carte pe care-o public, îmi ia un interviu. Respectiv, ne vedem și-mi pune aceleași întrebări, atrăgându-mi de fiecare dată atenția asupra rolului său capital pentru cultura română. Bineînțeles, n-a citit nicio pagină din ceea ce-am scris. Dar nu vorbim despre asta.
După cum e și normal, nu are vreo gamă largă de întrebări. De fiecare dată vrea să știe de unde vine pasiunea mea pentru istorie ori dacă voi mai scrie vreun roman despre Bucureștiul fanariot. Bineînțeles, nu comentez acest tip de întrebări, ba dimpotrivă, îmi dau silința să scriu diferit.
Anul acesta, după atâtea romane și interviuri, ajungând la o vârstă la care nu mai contează chiar toate tocurile tocite pe trotuare, m-am hotărât să scriu cu anticipație textul pentru marele autor de interviu. Voiam să eludez într-un fel întâlnirile ipocrite, care pun doi oameni într-o dificultate greu suportabilă: pe unul să mintă c-a citit, iar pe celălalt să mintă că-l crede.
Și-a fost o experiență complexă, pentru că am avut ocazia să ajung în spațiul, obscur pentru mine, unde dospesc visele și nefericirile imposturii. Aș putea spune că am pătruns în adâncul celei mai teribile drame a istoriei pe care o trăim.
Am scris interviul și i l-am trimis, lăsându-i desigur libertatea să-l adapteze. Și ce credeți că a urmat? Bietul autor de întrebări, acel Branta ruficollis, plin de faimă, a căzut leșinat. Atins în cel mai sacru amor. Pentru el cele cinci întrebări, aceleași mereu, erau de fapt o creație, ba chiar o capodoperă, fără egal. Cu toate că nu m-a citit niciodată, mi-a mărturisit cu toată convingerea că nu concepe să ia un interviu fără să se pregătească, să elaboreze un proiect bazat pe acele cinci întrebări. Pentru el, creația întrebărilor era mai importantă decât un roman și, sincer, se simțea insultat. “Imaginea” lui începuse deja să se erodeze. Nu mă credea atât de ticăloasă încât să scriu interviul înainte ca munca lui să ajungă la desăvârșire. Mi-a explicat că-i distrusesem conceptul, adică cele cinci întrebări.
Epidemia de narcisism a distorsionat lucrurile într-atâta, încât sunt extrem de puțini oamenii cât de cât mulțumiți de alți oameni. În mintea oricărei gâște se află un imperiu clădit pe faptele sale, dar și suferința reală că nu poate să îndrepte “prostiile” celorlalți. Am întâlnit persoane care nu l-au citit pe Dante, dar care sunt gata să semneze o lege care-i pedepsește pe toți cei care nu l-au citit. Sau invers.
Poate credeți că fabulez. Căutând mai adânc în istorie, am realizat că lucrurile n-au stat diferit nici pe vremuri. Într-unul dintre romanele mele (Manuscrisul fanariot), am introdus un episod inspirat din documentele epocii fanariote, despre valetul Leun, fără să dezvolt însă povestea, care, după mine merită revăzută.
La anul 1793, Hastatov Hakim, devenit general în armata lui Suvorov, era consulul Rusiei la București. Iar el avea un valet, un tânăr franțuzit, în vârstă de 20 de ani. Nu știm mare lucru despre el, dar există câteva detalii importante. Respectiv, acest valet stârnise mai multe pasiuni, iar un prăvăliaș a vrut să-și însoare fata cu el.
Toate astea le-am aflat dintr-o scrisoare a lui Alecu Moruzi, domnul țării, care avea obiceiul să se amestece în tot felul de dramolete.
Respectiv, acest Leun dispăruse, iar Moruzi trimite scrisoare cu ordin domnesc, atât la Agie, cât și Marelui Spătar - care păzea porțile Bucureștiului. Principele cerea ca Leun să fie căutat peste tot. Mai mult, este atât de interesat de mersul anchetei, încât vrea ca toate informațiile să ajungă direct la el, cât se poate de repede.
Din aceeași scrisoare, aflăm și povestea prăvăliașului. Cu toate că nu se dau multe explicații, din modul în care se exprimă Moruzi, înțelegem că lucrurile erau cât se poate de clare. Respectiv, Leun este numit slugă, pe câtă vreme târgovețul care era deținătorul unei prăvălii, este neguțător din categoria prăvăliașilor. Nu chiar negustor, nu mare afacerist, ci doar un mic comerciant care vindea nasturi. Dar chiar și-așa era cineva, prin comparație cu tânărul Leun, care nu era decât sluga unui consul, aflat vremelnic prin București.
Prin urmare toată lumea îl caută. Cauza este una bizară: exista o propunere în căsătorie, mai mult decât măgulitoare, în opinia tuturor. Nu conta ce voia Leun, la cei 20 de ani ai lui! Deși nu există indicii că i-ar fi făcut vreo propunere acelei fete (lucru care de obicei se specifica într-un astfel e document), se făcea vinovat pentru că dispăruse, înainte de-a da un răspuns. Devenise fugar, iar tot ceea ce ni se spune e că purta haine verzi.
În toată această poveste, nu contează dispariția valetului, ci faptul că o slugă o refuzase pe fata prăvăliașului. Aș putea spune că Leun cade victimă unei prejudecăți, una nedreaptă dar încetățenită. Cu siguranță, era nemulțumit de felul în care ceilalți vedeau lucrurile și tocmai de-asta a luat-o din loc, într-o noapte de august, fără ca cineva să-l mai vadă vreodată.
Și câți alții n-au devenit fugari din motive cvasi-identice! Dar când lucrurile se repetă, iar nemulțumirile se înmulțesc, există la un moment dat un Leun, care refuză s-o mai ia la picior. Își găsește adepți, se nasc revoluțiile. Apoi istoria o ia în cealaltă direcție, căci întotdeauna din valeții onești se nasc urmași revoltați, care, la rândul lor, dau tirani, care lasă în urmă generații de grandomani, transformați cu timpul în impostorii care fac regulile, prejudecățile ș.a.m.d. Iar dintre ei se naște la un moment dat marele creator al celor 5 întrebări, otrăvit de toate experiențele înaintașilor săi. Aici este zona în care Istoria pune punct și-o ia de la capăt.
