În căutarea curajului pierdut în pandemie al unui spectator de teatru. Câteva întrebări aproape retorice pentru regizori, actori, scenografi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sunt informat, dar informația nu mă încurajează: s-au deschis teatrele (30% din capacitate). Ascult la Radio România Cultural anunțurile despre spectacolele care sunt programate.
Dar nici aceste anunțuri nu-mi dau un ghiont: să cumpăr un bilet, să îmbrac niște haine de sărbătoare, să alerg cu înfrigurare și să mă așez pe locul înscris pe bilet, să aștept nerăbdător să se facă întuneric, să se ridice cortina și să înceapă viața, ah, viața pe scenă! Nu mă trage ața. Oferta există, dar nu mă atrage. Nu că mi-ar fi teamă de infectare sau de imaginea unei săli cu spectatori mascați și distanțați. E un blocaj în mintea mea.
Mi-e teamă că și ce-am să văd pe scenă îmi va fi greu de suportat. Mi-e teamă că n-am să mai retrăiesc ce-am iubit cândva: emoția care trece rampa.
Mi-e teamă că inima mea nu va mai bate odată cu inimile actorilor și că voi asista la niște schimburi de replici pe scenă, ceva mecanic, crispat, parcă și eu, și actorii vom sta cu gândul numai la virus, la infectări, nu vă apropiați, nu vă îmbrățișați, nu vă pupați, respectați regulile de distanțare, așa cum a zis DSP-ul!… Orice gest și replică le voi „procesa” în cheia actualității: pandemia.
Mi-e teamă că voi fi dezamăgit și că n-am să pot suporta eșecul. Nu de pe scenă, pentru că actorii n-au nicio vină, ci eșecul din mintea mea de spectator înspăimântat și înrobit de grijile cotidiene.
Nu simt „chemarea” teatrului pentru că sunt mutilat: cum să urmăresc un spectacol după un an de pandemie? O pandemie care nu s-a încheiat. Aș avea nevoie de un cantonament, în care un antrenor (spiritual?) să mă pregătească pentru a reveni cu pasiune și putere într-o sală de spectacole.
Așa cum actorii s-au pregătit pentru spectacol, în repetiții, amintindu-și textul, replicile, mișcările, tăcerile, da, da, mai cu seamă tăcerile!, repetând mișcările, așa și eu, spectatorul, să fiu băgat într-un regim de pregătire, să deprind și să exersez cum să mă așez în fotoliu, cum să respir, cum să urmăresc și, dacă voi fi cuprins de emoție, să știu cum să reacționez: să aplaud. Aplauzele! Mai știu oare să dăruiesc aplauze? Să bat din palme nu-i de-ajuns. Să dăruiesc! Ce bun ar fi un antrenament pentru a învăța cum să dăruiesc aplauze!
Oare mai știu să râd, să-mi stăpânesc lacrimile sau nodul din gât? Să mă antrenez cum să strig: „Bravo! Bravo!”. Prin mască. Să mă audă actorii când vor face o plecăciune publicului la rampă. Nu pot să strig aiurea, „Bravo!”, ca să mă aud numai eu, în mască.
Da, ar fi necesar un astfel de trainig, nu prea lung, doar cât să-mi intru în formă, în mână, în starea de grație de spectator. Dar cine să-i antreneze pe spectatorii ca mine, șovăielnici și anxioși?
Cine mai are nevoie de teatru în această vreme? Oamenii vor sporuri, vouchere, granturi, discounturi, subvenții, ajutoare de stat, căldură în calorifere, amânarea ratelor la creditele bancare, au nevoie de doze de vaccin, de tratamente, de intubare… Spectacolul este la televizor, în online, pe Facebook, fiecare își face show-ul, în goană după like-uri și share-uri…
Doamne, dacă va muri teatrul? Teatrul în online nu e teatru, e o conservă expirată. Trebuie întrebat Ministerul Culturii! Dar ministerul parcă a murit în pandemia asta, nu l-am văzut în vreun talk-show TV pe ministrul culturii să vorbească despre soarta culturii în România. (Poate a fost pe undeva, dar nu mi-a scăpat.) Cultura nu face rating. Cu siguranță, Ministerul Culturii nu știe dacă va muri teatrul, ministrul semnează comunicate de presă, scrise de subalterni, doar când moare vreun actor sau regizor, gesturi de birocrat, ipocrite și penibile.
Despre moartea sau viața teatrului trebuie întrebați numai oamenii de teatru! Trebuie întrebați actorii, regizorii, da, da, regizorii, scenografii, criticii de teatru, ba nu, de la ăștia din urmă nu afli nimic, doar vorbe goale…
Pe regizori și pe actori trebuie să-i luăm la întrebări: va trăi teatrul?, va muri teatrul?, cum va arăta teatrul după ce vom scăpa de pandemie? Dar până să ajungem la aceste întrebări, trebuie iscodiți: cum ați trăit voi, regizorii, scenografii, actorii și mașiniștii, în tot acest an de pandemie?
Cum ați trăit fără scenă? Fără spectatori? Fără aplauze? Fără emoții? Fără creație? Mai sunteți întregi la minte sau, dimpotrivă, sunteți pregătiți să luptați pentru viața teatrului? Că doar nu toți o să jucați de-acum înainte în filme pe Netflix, în reclame la testele Covid sau în campanii de informare publică pentru vaccinare?
Care sunt gândurile voastre? Mai aveți curajul să urcați pe scenă? Suferințele și speranțele voastre se vor întâlni la jumătatea drumului cu suferințele spectatorilor. Vor fi valorile comune pe care se va începe reconstrucția teatrului.
Trebuie aflate aceste răspunsuri, ca să prind și eu, spectatorul, puțin curaj, să-mi regăsesc seninătatea și dorința de a apuca un bilet, să-mi iau niște haine de sărbătoare și să alerg ca un îndrăgostit la marea întâlnire, pentru că noi, spectatorii, suntem viața voastră, pentru că prin noi, spectatorii, teatrul trăiește. Mă duc la teatru, cu orice risc.
foto: Agerpres
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
