La revedere, tabără dragă! Cine-și mai permite o tabără de vară în România?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Copiii din familiile cumulând 7,6 milioane de români care trăiesc în sărăcie nu-și permit tabere, care pornesc, cele mai ieftine, de la 1.400-1.500 de lei.
Cuprins:
- O diferență care crește
- Bunicii, definiția vacanței
- Ce găsești când cauți tabere, ca părinte
- Cine își permite tabere care pornesc de la 1.400-1.500 de lei?
- România educată, varianta în tabere
- În 1990 erau 207 tabere școlare, în 2013 mai rămăseseră, pe hârtie, 65
- O infrastructură a murit fără nimic în loc
Despre cum se odihnesc părinții am aflat. Un studiu publicat luni de Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) ne spune: în România, 86,8% dintre cei care sunt supuşi riscului sărăciei nu pot să plece în vacanţă. În schimb, 55% dintre cei care au veniturile de peste 60% din medie pleacă în vacanțe.
O diferență care crește
Acest decalaj de a crescut cu 17,1 puncte procentuale începând din 2010. Este vorba de cea mai mare creştere a decalajului înregistrată în ultimul deceniu în rândul statelor membre. „Creşterea inegalităţii în materie de vacanţe arată că beneficiile creşterii economice în Europa de-a lungul ultimului deceniu nu au fost împărţite corect”, a declarat secretarul general adjunct al CES, Esther Lynch. (Sursa)
Bunicii, definiția vacanței
Dar asta e o parte a problemei. Părinții au și copii. Ce fac adulții cu venit minim, care sunt grosul populației. Când începe vara, ei au o imensă problemă: unde-şi lasă copiii? Părinții la vârsta de școlarizare a copiilor încă sunt în plină forță de muncă: au un loc de muncă pe care nu-l pot părăsi. Însă copiii au trei luni de vacanță. Un timp lung, care devine foarte greu de gestionat.
Soluția în România, o țară încă dominant rurală şi tradițională, este familia extinsă. Sau mai bine spus: bunicii. E o soluție salvatoare, dar nu rezolvă decât parțial problema şi nu e o soluţie universală şi garantată.
<strong>Mulți au fie bunici prea în vârstă, fie încă ocupați cu diverse munci, fie la distanțe mari etc. E o formă arhaică, dar sigură şi utilă, chiar dacă funcționează parțial. Să ne trăiască bunicii - fericirea copiilor.</strong><br>
Însă într-o formă de organizare socială modernă, statul e cel care oferă soluții acestei situații foarte importante: el asigură, oferă o bună organizare a timpului liber copiilor şi garantează părinților că îşi pot continua activitatea pe această perioadă, fără a-şi pune în pericol jobul. Atenție: acces tuturor categoriilor sociale.
Ce găsești când cauți tabere, ca părinte
O astfel de supapă organizatorică a fost şi sunt taberele de vară. Copilăria mea mi-am petrecut-o în foarte multe astfel de tabere. Pentru mine, tabăra de vară a jucat un rol important. De pe la 9 ani am bifat multe tabere de vară. Înveți multe de aici. Nu au fost perfecte, însă cu siguranță au fost o soluție pentru astfel de situații.
<strong>Și înainte, vacanțele la bunici erau importante. Dar existau și taberele, o formă complementară a vacanței. </strong><br>
Cum am copil, încep să caut soluţii şi să aflu cum mai stăm cu taberele de vară. Oferta privată este mare, însă acolo, ca să te descurci, ai nevoie să pui deoparte cam un salariu mediu. Asta pentru o tabără de 7 zile, pentru un copil. Dacă ai doi copii, dublezi suma.
Cine își permite tabere care pornesc de la 1.400-1.500 de lei?
Este o problemă sau nu? Pentru o categorie mică de cetățeni ai acestei ţări, asta nu este nicio problemă. Problema mare este pentru o mare pătură socială a populației acestei ţări.
De ce? Amintesc că în România, conform studiului din mai 2018 realizat de Friedrich Ebert Stiftung, 48% dintre cei care dețin un contract de muncă lucrează cu un salariu minim sau mai mic.
În 2018, salariul minim net era de 1.235 de lei, între timp a crescut puțin - 1.386 de lei. Acest salariu este prețul aproximativ al celei mai ieftine tabere private. Știți câți români trăiesc în sărăcie și excluziune socială? 7.694.000. Dar câți români trăiesc în deprivare materială severă? 4.707.000.
Despre copii: 598.000 de copii români trăiesc în sărăcie și excluziune socială şi 989.000 de copii români trăiesc în deprivare materială severă.
Aş mai aminti în acest context o altă statistică de acum patru ani, care ne spunea că peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei.
<strong>Situația este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României, iar unu din 8 copii din zonele rurale se culcă flămând.</strong><br>
Ce ne spune asta? Asta ne spune că taberele de vară private sunt o ofertă necesară, dar total insuficientă: pentru că este exclusivistă din punct de vedere economic. Marea parte a populației acestei țări nu-şi permite un astfel de lux.
România educată, varianta în tabere
O soluţie? Taberele de vară de stat, adică subvenționate de statul român, care prin lege ne garantează şanse egale, acces gratuit la educaţie etc. Să nu mai spunem că am avut un proiect: România educată. Un proiect pe hârtie - inexistent în realitate.
Să vedem cum stăm la acest capitol. Să amintim cum stăm față de vechiul regim, unde educația nu era o prioritate precum azi: în 1990, în România existau 207 tabere şcolare aflate în proprietatea statului şi în administrarea inspectoratelor şcolare judeţene. La nivelul anului 1990, centrele de agrement aveau o capacitate de cazare de 53.900 de locuri, de care au beneficiat aproximativ 324.000 de elevi.
În 1990 erau 207 tabere școlare, în 2013 mai rămăseseră, pe hârtie, 65
În 2013, din totalul de 147 de centre de agrement rămase în picioare, doar 65 mai funcționau. Iar din cele aşa-zis „funcţionale”, doar câteva mai primesc copii în vacanţă, celelalte nereuşind să obţină avizele de funcţionare, din cauza condiţiilor precare (Sursa)
Din 207 tabere funcționale în 1990, astăzi mai sunt în picioare 60. Din 53.000 de locuri de cazare, astăzi mai poți caza elevi doar în 5.000. De zece ori mai puțin. Între timp, și acestea într-o stare deplorabilă sau cucerite de maturi.
Amintim că o mare parte a locurilor de cazare erau destinate înainte de 1989 copiilor din familii cu venituri mici, care altfel nu ar fi avut ocazia să iasă din satul lor, să vadă vreodată muntele sau marea. Astăzi, acești copii stau acasă.
Unde au dispărut aproape 150 de tabere din România? Unde au dispărut 48.000 de locuri de cazare? Ce s-a întâmplat cu toată această infrastructură? Simplu: au fost lăsate să se distrugă și privatizate pe doi lei - adică au fost jefuite și distruse sau li s-au schimbat destinațiile. Statul s-a retras, căci educația și copiii nu mai sunt de mult o prioritate a lui.
Acum: ai bani - mergi la tabără, nu ai bani - nu mergi. Educația se îndreaptă spre acest model.
Caut să aflu ceva mai actual, de acum trei ani: „Pentru o anumită categorie de tineri, autoritățile oferă posibilitatea petrecerii unei vacanţe gratuite într-una dintre taberele de vară din România. Sunt aproape 300 de locuri disponibile”. (Sursa)
Poftim? 300 de locuri disponibile pentru o ţară? Mai caut. Acum cinci ani citeam oferta Ministerului Tineretului şi Sportului în taberele de stat, autorizate, pentru vară (2015): cea mai ieftină zi de tabără costă 65 de lei (sursa), ceva mai mult decât câștigă părintele copilului pe zi, care muncește pe un salariu minim pe economie.
O infrastructură a murit fără nimic în loc
Mă uit ce aveam în plin comunism ceauşist, când ţara o ducea foarte greu. Și compar cu regimul „România educată”: repet - în 1989 existau 53.901 locuri (care se ocupau ciclic) - 324.000 de elevi intrau anual în acest program. Sesizați diferența?
Nu vreau să fac comparaţii şi departe de mine gândul de a idealiza acel trecut la care nimeni nu vrea să revină niciodată.
Ce vreau să spun este că ceea ce avem astăzi din acest punct de vedere este un dezastru: am distrus o întreagă infrastructură fără să punem nimic în loc. Dar absolut nimic.
E clar că tabăra de vară pentru copii începe să devină un privilegiu, ba chiar un lux. Câți își permit să meargă în taberele private? 5%? 10%? Să nu exagerăm. Iar acest lucru spune enorm de mult despre prioritățile societății pe care am construit-o. Avem un stat care funcționează şi oferă servicii pentru o „elită” tot mai mică, abandonându-și grosul populației. Abandonându-și până şi copiii. Adică viitorul.
Foto principală: Agerpres
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
