Libertate cu voie de la poliție. Cât de autonomă este gândirea noastră, după trei decenii de viață în democrație?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Trăim libertatea de gândire și exprimare nu atât ca pe ceva ireversibil, ci ca pe un lucru care se poate destrăma oricând, remarcă eseistul Teodor Baconschi în comentariul său de luni din Libertatea.
A gândi cu propria minte: iată idealul europeanului modern, individualist, autonom, dornic să culeagă din viață fructele dulci ale plăcerii, pe fondul unei libertăți teoretic nelimitate. Sau măcar pe cel al unei neîngrădiri progresive (”the sky is the limit”). Acest ideal pornește din contestarea tipic protestantă a ierarhiei catolice medievale, se rafinează prin umanismul Renașterii și primește drept de cetate odată cu liberalismul politic din secolul XIX.
A fi liber - sau măcar convins că libertatea e valoarea cardinală, singura care poate măsura o existență împlinită – nu e nicidecum o condiție obținută de pe o zi pe alta. A fost nevoie de maturizarea lentă a economiei capitaliste, a comerțului peste mări și țări, a unei gândiri politice democratice și a multor generații alfabetizate pentru ca libertatea să fie căutată conștient, sistematic și pentru ca legile - începând cu alcătuirea constituțională a statelor occidentale - să o protejeze eficient. Teza lui Rousseau – „omul se naște liber, dar e pretutindeni în lanțuri” – a reprezentat motorul programelor revoluționare care înflăcărează elitele europene de peste două veacuri.
Da, libertatea e bunul suprem, dar ea se opune constrângerilor naturale, așa cum e subminată de inerția unei tradiții care exclude schimbarea, dinamica îndreptățirii și privilegiul non-conformismului.
Cum libertatea nu e doar liberul arbitru, ci și autolimitarea statului în raport cu supușii săi, a fost nevoie de separarea puterilor (care se controlează reciproc) și de educația superioară pentru cât mai mulți: pe toate acestea, Occidentul le-a pus în practică, până la a socoti că orice putere instituțională e pervers-represivă și că libertatea fără granițe rămâne un ideal deschis, pentru care merită să lupți, tocmai pentru că ești deja „de capul tău”.
În cartea sa recentă, „Elogiul frontierelor” (Humanitas, 2021), Andrei Vieru demonstrează strălucit faptul că tocmai mitologia libertății fără granițe alimentează anomia și totalitarismul: nu poți fi liber decât dacă locuiești într-un hotar care îți permite „hotărârea”. Nu există „grade de libertate” (deci nici o „istorie a eliberării de sub opresiune”). Libertatea funcționează sau nu, iar atunci când se manifestă cu adevărat, ea se dovedește contingentă, fragilă și punctuală.
În România, tradiția libertății a imitat, cu întârziere și în mică măsură, cele petrecute în Occidentul de după Reformă, Umanism și Renaștere. Ne-am sincronizat – între 1848 și 1948 și cu ethosul revoluțiilor sociale din Apus, de la cea burgheză, până la cea comunistă (victorioasă în Rusia țaristă, dar prezentă până la Atlantic, prin feluritele curente ale marxismului). Totuși, Estul post-bizantin (și într-un târziu post-comunist) nu a fost niciodată un spațiu în care libertatea - concepută filosofic, asimilată prin practici culturale îndelungate și consfințită politic - să fi fost vreodată un bun pe deplin câștigat. Prin Rusia imperială și puterea otomană, mentalitatea asiatică a făcut legea în regiunea noastră, inclusiv atunci când leninismul autohton s-a lăsat remodelat într-o varianță naționalistă de tip chinezesc sau nord-coreean.
Bogata moștenire a servituții (voluntare sau impuse) își spune cuvântul în viața noastră publică. Elevii și studenții n-au obișnuința dezbaterii critice și trec prin școală cu gura închisă. Cetățeanul poate să-și verse năduful în rețelele de socializare, dar nu e nici pe departe scutit de spiritul gregar, care-l face să valideze narațiunile oficiale chiar și atunci când pare să le respingă. Tupeul și judecata simplificatoare, cu subtonul ei conspiraționist, au cea mai mare priză la public. Până și avangarda artistică sau tumultuoasa agendă progresistă denotă o psihologie crispată, de parcă ar fi asumate „cu voie de la poliție”.
Există atât de puțină gândire originală, asumată și argumentată pe scena vieții noastre sociale încât presimțim că alinierea oarbă, riscul dictaturii și schimbarea oportunistă de atitudine pot oricând prevala asupra adevărului, dreptății și temerarei confruntări cu orice cărare nebătută.
Întrucât forma fără fond rămâne atât de masiv și de trist specifică societății românești, nu e de mirare că ratăm interiorizarea valorilor, modelor, conceptelor și formulelor instituționale pe care le-am copiat, ca preț al integrării în UE. Cei mai bine școliți tineri (surprinzător) întorși în România par în continuare inhibați și nesiguri, cel puțin dacă-i comparăm cu colegii lor de generație din statele occidentale. Trăim libertatea de gândire și exprimare nu atât ca pe o vocație ireversibilă, cât ca pe un vis obligatoriu, care se poate destrăma oricând, sau ca pe o glumă îngroșată artificial, pe care s-ar putea să o regretăm.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
