Ne-a părăsit cel mai iubit dintre bucureșteni - Voicu Rădescu

Comentează

Voicu Rădescu, cel care a înființat în 1994 Green Hours, Teatrul Luni de la Green Hours, creatorul Green Hours Jazz Fest, a murit la vârsta de 65 de ani.

Clubul Green Hours, de pe Calea Victoriei 120, aproape de Piața Amzei, a fost ani buni kilometrul zero al culturii independente nu doar pentru București, ci și pentru întreaga Românie. O știu mai ales cei din afara Bucureștiului.

Când ajungeam în București prin 1998, toate întâlnirile aici mi le dădeam. Iar omul care făcea ca totul să funcționeze perfect era inegalabilul Voicu Rădescu. El era omul-instituție. Dar o altfel de instituție. Una care făcea minuni.

Locul care aduce viitorul

La sfârșitul anilor ’90 la Green Hours vedeai enorm din arta românească în derulare. Am văzut aici de la Maia Morgenstern la Radu Afrim, de la Coca Bloos la Ada Milea, de la Mihaela Rădescu și David Schwartz la Eugen Jebeleanu. Dacă ar fi să fac o listă ar fi prea mult. Aici vedeai tot. De muzică nu mai știm șirul: cine nu a trecut pe aici?

În timp, lucrurile au devenit tot mai clare: cine trecea prin Green Hours era din viitor. Teatru Luni era un soi de configurare a viitorului. O consacrare a lui. Ceea ce va fi pe aceasta scenă azi la Green Hours peste un timp va fi consacrat pe marile scene. La Green Hours erai în viitor. Practic Voicu Rădescu a produs un loc care era avangarda teatrului românesc.

Meritul deosebit îl are acest om - Voicu Rădescu: cel mai iubit dintre bucureșteni.

Care este secretul? Nu știm chimia lui Voicu Rădescu. Dar ce putem spune cu siguranță este că acest om a reușit cu resurse minime să facă pentru București și România cât nu au reușit primării și ministere, instituții și fonduri culturale.

În susținerea acestei teze stau mărturiile a sute și sute de oameni din teatru, muzică și cultură. Lista lor e impresionantă: oameni din domenii diferite, generații diferite, preferințe culturale și ideologice diferite. La Green Hours se întâmplă minunea și produceau ce e mai bun în ei. Iar cel care producea această magie ca lucrurile să se așeze în cea mai bună configurare era Voicu Rădescu.

Promova „Economia darului”

Care era secretul acestui fenomen?  Am discutat de multe ori, ne-am ciondănit pe teme politice de multe ori. Scria, comenta la textele mele. Mă trăgea de mânecă atunci când i se părea că greșesc. Dar niciodată nu o făcea cu ură. Nu știa ce este ura.

Voicu Rădescu era cunoscut ca un om generos, plin de viață, mereu vesel și optimist. Chiar și în momentele de disperare el era optimist și gata să o ia de la capăt. Și mai ales gata să ajute - era de o generozitate dezarmantă. De fapt, aici e și micul lui secret. Uneori de o naivitate copilărească, absolut copleșitoare.

De fapt era un idealist și umanist cum rar găsești în România - dar pus să construiască.

Deci care era secretul lui Voicu Rădescu? Eu cred că Voicu Rădescu mergea împotriva curentului dominant al felului de a înțelege lumea. Era un proprietar de bar care credea că afacerea pe care o conduce trebuie să producă pentru a cheltui, nu pentru a acumula.

Era adeptul a ceea ce eu numesc: economia darului. Era stresat la culme de presiunea comercialului. El era convins că banii sunt doar un mijloc și nu un scop în sine.

Pentru el a avea însemna strictul necesar: să ai ce mânca, unde dormi, cu ce te deplasa. În rest, totul trebuia să se ducă pe confortul și plăcerea de a crea. O lume perfectă era o lume sustrasă de presiunea comercialului și care să iasă din filosofia profitului.

Pentru a câștiga tot trebuie să oferi tot

Lumea lui Voicu Rădescu asta era - o lume a dăruirii, nu a acumulării. Tot ce ai să dai pentru cei în nevoie, se implica în multe cauze sociale, și mai ales pentru a produce condițiile pentru cei ce pot crea. Asta însemna pentru el o lume mai bună și mai împlinită.

Sigur, veți spune, asta se poate, eventual, în artă. Dar asta era lumea lui Voicu Rădescu. Asta e lecția lui Voicu Rădescu - pentru a câștiga tot trebuie să oferi tot. Pentru a avea doar ceea ce contează trebuie să dăruiești totul.

Voicu Rădescu a făcut enorm de mult pentru cultura independentă din București și România. Din mai nimic a făcut totul. În acest sens îi datorăm enorm. Mai ales pentru că ne-a arătat cum se face.

Voicu Rădescu ne va lipsi mult - dar ne-a lăsat secretul. A fost generos până la capăt.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri