Obiectivele de dezvoltare durabilă, între fantezie și măsuri concrete. Cum stă România în drumul de 17 pași către schimbare

„Dacă nu acționăm acum, Agenda 2030 va deveni un epitaf pentru o lume care ar fi putut fi”, notează António Guterres, secretarul general al ONU, la finalul raportului, publicat vara anului trecut.

Priorități

Acum câțiva ani, înainte de debutul pandemiei de COVID 19 – unul dintre factorii care au dat peste cap progresul lumii în atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă – publicația britanică The Guardian și-a invitat cititorii să așeze, în ordinea importanței pentru ei, cele 17 obiective ale ONU. Le-au grupat în șapte categorii: salvarea planetei (mediu și schimbări climatice), egalitatea de gen, sănătate și educație, pace și justiție, muncă decentă și creștere economică, eradicarea sărăciei și a foametei, colaborare între statele lumii.

Aproape jumătate dintre respondenți au pus salvarea planetei în topul priorităților. 17,4% au pus pe primul loc egalitatea de gen, 14% – eliminarea sărăciei, aproape 6% – sănătatea și educația.

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Cu 7 ani aproape de termenul-limită, statele lumii mai au multe de făcut, amintește raportul ONU. Au progresat semnificativ în prea puține aspecte, iar în celelalte, fie au avansat puțin și lent, fie au stagnat, fie au regresat.

Una dintre zonele în care țările au stat pe loc, în mare, este chiar cea care cuprinde măsurile pentru mediu și schimbările climatice. Nici în România nu e verde.

Cele 17 ODD-uri

Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) sau obiectivele globale au fost asumate de România și celelalte 192 de state membre ONU în 2015. Ele cuprind mai multe tematici axate pe societate, economie și mediu. Prin ele, statele lumii au promis că, până în 2030, vor elimina sărăcia, vor combate inegalitățile și vor adopta măsuri concrete pentru a proteja mediul și a încetini schimbările climatice.

Fiecare dintre aceste obiective sunt divizate în alte 169 de targeturi asociate.

Iată lista obiectivelor lumii, ce înseamnă ele și cum stă planeta cu 7 ani înainte de termenul-limită:

1. Fără sărăcie

Sărăcia înseamnă că oamenii nu au acces la nevoile lor de bază din cauza lipsei de resurse. Nu e doar despre a nu avea bani, ci despre a nu avea mâncare, apă curată, acces la sistemul medical.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Sărăcia extremă este mai des întâlnită în țările subdezvoltate, dar realitatea e că situația asta e peste tot, într-o măsură sau alta, inclusiv în statele mai bine dotate. Războiul, dezastrele naturale și, recent, pandemia de COVID-19 complică lucrurile.

Raportul din 2023 al ONU arată că sărăcia extremă la nivel global a fost redusă cu 3 procente, însă pandemia de COVID-19 a anulat complet trei ani de progrese. Acum, recuperarea este lentă. Dacă trendul se menține, avertizează ONU, până în 2030, peste 575 de milioane de oameni vor trăi tot în sărăcie.

În România, aproape un sfert din populație suferea de deprivare materială severă în 2016, conform Agendei 2030 a țării noastre. Aproape jumătate dintre copiii României, cu vârste până în 17 ani, prezentau risc de excludere socială. La nivel de UE, media e de 24,6%.

2. Foamete „zero”

În prezent, 735 de milioane de oameni suferă din pricina foametei, un număr tot în creștere. Până în 2050 va ajunge la două miliarde, estimează ONU. Războaiele, crizele medicale și de mediu contribuie la foamete. Este unul dintre obiectivele aflate pe „roșu” – fără progres.

Recomandări

Zeci de mii de români, așteptați pe Litoral în minivacanța de 1 Mai și Paște. În străinătate, Grecia și Turcia sunt în top: „Turcii au învățat să facă ouă roșii pentru noi”

Peste 45 de milioane de copii sub 5 ani suferă de malnutriție la nivel global. În România, deși „în mare măsură” nu ne confruntăm cu probleme legate de foamete, cazurile de malnutriție la copiii de până la 14 ani rămân la peste 3.000 pe an.

3. Sănătate și bunăstare

E vorba despre accesul la servicii medicale. Obiectivul se axează pe creșterea speranței de viață și reducerea mortalității infantile și din pricina maladiilor precum HIV sau poliomielită. Ultimul raport al ONU arată că statele lumii au făcut ceva progrese în ultimii ani. De exemplu, tratamentele eficiente pentru HIV au redus decesele cauzate de acest virus cu peste jumătate, la nivel global.

Pe de altă parte, sunt zone în care s-a stagnat. De pildă, în ceea ce privește mortalitatea la mame. Pentru că țările stau pe loc pe drumul ăsta, o femeie moare în lume la fiecare două minute, dând naștere unui copil, arată raportul ONU.

4. Educație de calitate

Peste 260 de milioane de copii din întreaga lume nu merg la școală sau nu au posibilitatea de a merge. Sărăcia, distanța foarte mare, contextul social în care cresc sunt factorii care contribuie la abandonul școlar.

Progresul către educație de calitate „era deja mai lent decât ar trebui” înainte de pandemie, notează ONU, dar COVID-19 a avut „un impact devastator”.

5. Egalitate de gen

Este despre a avea toți aceleași drepturi, oportunități și privilegii, indiferent de gen.

În ritmul în care avansează lumea, vom avea nevoie de 300 de ani ca să oprim căsătoriile cu sau între copii, 286 de ani ca să eliminăm legile discriminatorii, 140 de ani ca femeile să fie reprezentate egal în poziții de conducere la locul de muncă și 47 de ani ca să avem reprezentare egală în parlamente.

6. Apă curată și sanitație

Între 2015 și 2022, procentul de populație cu acces la apă potabilă a crescut de la 69 la 73. S-au făcut, așadar, progrese, dar în continuare, peste 2,4 miliarde de oameni trăiesc în zone cu deficit de apă, notează ONU. Doi din cinci oameni nu au unde să se spele pe mâini.

7. Energie curată și la prețuri accesibile

Asigurarea accesului la energie la prețuri decente, în mod sigur. Accesul la electricitate a crescut cu vreo patru procente, dar lent, față de 2015. 675 de milioane de oameni nu au în continuare acces. În ceea ce privește sistemele de încălzire sigure, trendul este cam același. Dacă ritmul de progres nu se schimbă, un sfert din populația lumii va folosi tot sisteme care îi poate pune în pericol viața.

8. Muncă decentă și creștere economică

Un loc de muncă decent este un pas către ieșirea din sărăcie. E vorba despre reducerea șomajului, reducerea decalajelor în salarizarea femeilor și bărbaților, oprirea folosirii copiilor în muncă, sclaviei și muncii forțate.

Șomajul a crescut peste tot în lume în 2020, odată cu pandemia, și s-a redus ușor în 2022, potrivit raportului ONU.

9. Industrie, inovație și infrastructură 

O infrastructură mai bună, mai durabilă, mai puternică, cu tot ce înseamnă ea: drumuri, clădiri.

10. Inegalități reduse

În jumătate dintre țările analizate pentru raportul ONU, veniturile au crescut semnificativ pentru aproape jumătate din populația cea mai vulnerabilă. Dar și aici, pandemia de COVID-19 a afectat progresul și a întors reușitele din ultimii ani.

Unu din șase oameni a trecut cel puțin o dată printr-o formă de discriminare, femeile și persoanele cu dizabilități fiind cele mai afectate. 2022 a adus cel mai mare număr de refugiați din istorie.

11. Orașe și comunități durabile

Mai bine de jumătate din populația lumii trăiește și muncește în mediul urban, iar specialiștii estimează că până în 2050, 7 din 10 oameni vor locui în oraș. În 2022, doar jumătate din populația din mediul urban avea acces ușor la transportul public.

În acest timp, poluarea aerului este tot în creștere, iar spațiile publice deschise, tot mai limitate. Bucureștiul este și el unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

12. Consum și producție responsabile

Producția și consumul depind de resursele naturale, care depind, la rândul lor, de mediu. Ideea e că producem și consumăm mult și repede, iar dacă menținem acest trend, în 2050 vom avea nevoie de trei ori cât resursele naturale actuale disponibile. În fiecare an, o treime din toată mâncarea consumată globală ajunge la gunoi.

Dar nu e vorba numai de mâncare, ci și despre electricitate și combustibili.

13. Acțiune climatică

Începând cu 1990, emisiile de CO2 au crescut cu aproximativ 50%.

Criza climatică se agravează pe măsură ce cresc emisiile de gaze cu efect de seră. Este din ce în ce mai cald și din ce în ce mai multă poluare, se intensifică secetele, iar inundațiile și incendiile de vegetație au devenit tot mai frecvente. Ultimul raport al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) arată că temperatura globală este deja cu 1,1 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și este doar o chestiune de timp până va atinge punctul critic de 1,5 grade Celsius.

În prezent, ne confruntăm cu cel mai mare eveniment de extincție a speciilor de la epoca dinozaurilor.

14. Viața acvatică 

Oceanele au găzduit în 2021 peste 17 milioane de tone metrice de plastic, rezumă raportul ONU. Specialiștii estimează că această cantitate se va dubla sau chiar tripla până în 2040.

15. Viața terestră

Pădurile sunt printre cele mai mari rezervoare de carbon și biodiversitate de pe Pământ, esențiale pentru încetinirea schimbărilor climatice și pentru oferirea de resurse. În ultimele două decenii, planeta a pierdut aproape 100 de milioane de hectare de pădure, în special din cauza extinderii agriculturii. Defrișările rămân principala problemă globală.

16. Pace, justiție și instituții eficiente

Obiectivul 16 este pe roșu, după ce în 2022 a fost înregistrată o creștere de 50% a deceselor cauzate de un conflict, în mare parte din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei. 

17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor

Țările în curs de dezvoltare se confruntă cu o datorie externă uriașă după pandemia de COVID-19, peste 9 trilioane de dolari. Situația a fost agravată de inflație, creșterea ratelor dobânzilor, capacitatea fiscală redusă.

Nici sustenabilitatea nu mai e ce-a fost

Pe hârtie, obiectivele arată bine, dar direcțiile sunt mai degrabă generale. Asta și pentru că obiectivele acestea nu vin cu direcții clare. Practic, fiecare stat ia decizii pentru el, cum consideră mai bine, ținând cont de contextele în care se află, astfel încât până în 2030 să atingă acele ținte. Nu există nici vreo răspundere legală în cazul în care nu se întâmplă.

Cu atâtea viziuni generale, ne întrebăm firesc: chiar pot aceste obiective globale să schimbe ceva, orice? Influențează ele în mod concret acțiunile autorităților și liderilor economici?

Dezvoltarea durabilă este un concept care și-a cam pierdut din sensul original. Originea lui stă în raportul „Our Common Future”, din anii ’80, și era definit drept „dezvoltarea care acoperă nevoile prezentului fără a pune în pericol capacitatea generațiilor viitoare de a-și asigura propriile nevoi”.

Dezvoltarea durabilă, laolaltă cu sustenabilitatea, se folosește mai degrabă cu referire la mediu, dar sunt două concepte care înglobează absolut tot, de la mediu la educație, de la infrastructură durabilă la egalitate de gen. De aici și cele 17 obiective.

Lumea e cam în urmă cu atingerea obiectivelor

Dintre cele 169 de miniobiective setate de Agenda 2030, doar 15% sunt pe drumul cel bun, 48% sunt „off track”, iar 37% au stat pe loc sau au regresat.

Eforturi s-au făcut, rezultă din raportul ONU: au scăzut sărăcia extremă, rata mortalității infantile, decesele cauzate de HIV și hepatită. Egalitatea de gen a avut, la fel, la nivel global, rezultate pozitive. Pe de altă parte, rata șomajului a revenit la un nivel nemaiîntâlnit din 2008. Foametea este departe de „zero”, iar prețurile alimentelor sunt tot în creștere în cele mai multe țări. Până în 2030, aproximativ 84 de milioane de copii vor fi fără școală. 

„Nu lăsa pe nimeni în urmă”, este unul dintre principiile pe care se bazează Agenda 2030. Dar cu 7 ani înainte de termenul-limită, lăsăm în urmă mai mult de jumătate din populația globului.

Finlanda conduce topul țărilor cu cele mai multe ținte atinse, urmată îndeaproape de Suedia, Danemarca, Germania, Austria, Franța și Norvegia, cu scoruri între 82 și 87. Nicio țară nu are punctajul maxim de 100.

România este pe locul 35, între Belarus, deasupra noastră, și Serbia, după noi. Am urcat trei locuri din 2018.

Cum stă România

Dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, în România nu este niciunul pe verde. Șapte sunt pe galben: egalitatea de gen (OD5), apă curată (OD6), reducerea inegalităților (OD10), orașe sustenabile (OD11), acțiuni climatice (OD13), viața acvatică (OD14) și viața terestră (OD15). Adică, după măsurătorile statului român, am făcut cât de cât progrese. Restul sunt pe portocaliu – asta înseamnă că eforturile au stagnat.

De Agenda 2030 în România se ocupă Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, înființat în 2017 și condus de consilierul de stat László Borbély, fost ministru al mediului.

Strategia României are 111 pagini și este deschisă de Gânditorul de la Hamangia și de Coloana Infinitului și presărată cu fotografii cu oameni veseli. Documentul prezintă starea actuală a țării pentru fiecare obiectiv de dezvoltare durabilă și țintele pentru următorii ani. Dar numai niște viziuni generale, nu cu măsuri concrete.

Ca planeta să atingă toate cele 17 obiective până în 2030, avem nevoie de 6 trilioane de dolari pe an în următorii 7 ani.

Tortul de nuntă

Specialiștii spun că cele 17 obiective nu trebuie privite individual, ci trebuie luate împreună, pentru că unul fără celălalt nu poate fi atins.

Stockholm Resilience Center propune împărțirea obiectivelor pe trei paliere: mediu – la bază, societatea – la mijloc, care susține economia – stratul de sus. Ca un tort de nuntă. În esență, sustenabilitatea este despre a îndeplini nevoile umane în limita ecologiei, iar economia este strategia de a face bani sustenabil. Sunt patru obiective la baza „tortului”, unde este mediul: 6, 13, 14 și 15. Opt sunt în al doilea strat, societatea: 1, 2, 3, 4, 5, 7, 11, 16. Patru sunt în vârful „tortului”: 8, 9, 10, 12.

Practic, nu putem să eliminăm foametea sau să atingem creșterea economică ideală fără ca întâi să avem grijă de viața acvatică. Sau nu putem elimina sărăcia extremă și să avem servicii medicale pentru toată lumea fără ca întâi să avem grijă de resursele terestre și să reducem gazele cu efect de seră.

Secțiunea „Schimbări climatice” este susținută de European Climate Foundation. ECF nu a fost implicată în niciun fel în procesul editorial și nu este responsabilă pentru punctele de vedere exprimate în textele apărute în cadrul secțiunii.

Urmărește-ne pe Google News