OPINIE/ Mirela Neag, despre cât de voluntari sunt medicii voluntari din spitalele publice din România și cui fac ei bine

Comentează

Managerii și șefii de secție au reacționat negativ după ce Sorina Pintea a luat o măsură corectă.În urma descoperirii falsului medic de la Spitalul Ilfov, ministrul a cerut intrarea în legalitate în privința voluntarilor.Cei care se opun măsurii susțin că mulți medici care așteaptă posturi nu vor mai putea practica.Dar, nu cumva, acești medici sunt ținuți la mâna șefilor de secție și ținuți în condiția provizoratului ca să accepte o poziție de subordonare umilă?!Nu cumva soluția este ca ei să fie puși pe posturi plătite?


de Mirela Neag

De trei săptămâni, spitalele publice au trebuit să stopeze temporar colaborarea cu medicii voluntari până la intrarea în legalitate cu acest tip de contract. Mai exact, legătura dintre spital și medicul voluntar trebuie să fie făcută de un terțiar, adică ONG, fundație sau asociație, așa cum prevede legea.

Decizia a fost luată de ministrul Sorina Pintea după scandalul medicului-impostor Raluca Bîrsan, care a profesat timp de 10 ani în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Ilfov deși absolvise doar 8 clase.

Pe toată această perioadă, escroaca a avut contract de medic voluntar încheiat direct cu spitalul.

Imediat au apărut voci puternice din sistemul medical care au criticat decizia ministrului ca fiind una abuzivă, manageri de mari spitale din București și șefi de secție reclamând pierderea medicilor care s-au specializat la ei și care deveniseră voluntari în lipsa posturilor.

Două definiții utile:

Voluntar= persoană care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat.

Voluntariat = activitate desfășurată în folosul altor persoane sau al societății fără a urmări un câștig material.

Chiar și un medic-fake e mai util sistemului decât un medic nesupus!

Să revenim puțin asupra cazului escroacei Raluca Bîrsan, unul care developează extrem de clar compromisurile și complicitățile din sistemul medical românesc și în care interesul pacientului aproape că a dispărut.

Impostoarea a putut să profeseze timp de zece ani ca medic-voluntar, deși toți cei din Spitalul Județean Ilfov știau că ceva e putred în legătură cu documentele din dosarul ei de absolventă a Facultății de Medicină și cele de rezident.

Doar un exemplu: nici un rezident din lume nu stă într-o singură secție vreme de ani!

De ce au tăcut? Pentru că tuturor celor din conducere și cu atât mai mult mentorului ei, doctorul Roxana Dragu, șefa Secției de Ginecologie, le-a fost utilă.

Le-a convenit să aibă lângă ei o persoană umilă, care să accepte să le facă serviciile mai puțin onorante, acelea de a informa pacienții în legătură cu „tarifele” spitalului, de a urmări tot ce se întâmplă în spital și de a da raportul.

Escroaca primise atât de multă putere, încât toți medicii ajunseseră să tremure în fața ei! Iar cei care n-au rezistat au plecat sau au fost eliminați. Teroarea analfabetei ținute în brațe de stăpânii care au preferat un fake umil, decât un medic competent, dar nesupus.

Dar chiar și dacă lăsăm deoparte acest caz extrem, o întrebare rămâne. Câți medici români aflați la început de carieră și fără alte surse de venit își permit să facă timp de 10 ani voluntariat în sensul corect al definiției?! Probabil că nici unul.

La un calcul pesimist pentru ea, Raluca Bîrsan pleca acasă cu 4.500 de euro pe lună numai din mita adunată de la pacientele din spital.

Calcul pesimist!

România, medicii-voluntari și dependența lor față de șeful de secție și de plic

Într-o Românie cu 60% din populație în pragul sărăciei, câți cetățeni care nu mai au și alte câștiguri își permit să-și facă din voluntariat o profesie?

Și nu pe o perioadă scurtă, o lună, două, șase! Ci timp de ani? Cât poate rezista un medic într-un spital ca voluntar pe bune? Fără să întindă mâna către pacient? Fără să cadă victimă compromisurilor și complicităților?

Voluntariatul e un fenomen nobil și el indică gradul de empatie dintr-o societate. Dar aici vorbim despre altceva.

Subiectul voluntariatului din sănătate este un subiect important tocmai pentru că într-un sistem medical deformat, cum este cel românesc, în loc să ajute, acest tip de activitate are efectul invers: întreține sistemul de tip feudal, dar și șpaga din spitalele publice.

Voluntariatele în sistemele corupte sunt precum ajutoarele în țările dominate de cleptocrație. Generozitatea celor mulți, gestionată de cei puțini și corupți ajunge să întărească sistemele toxice.

Care este lanțul slăbiciunii?

Un sistem medieval

Medicii voluntari devin sclavii șefilor de secție, acești dictatori din spitale, în timp ce unii medici angajați, dar nesupuși, sunt cu timpul eliminați și înlocuiți cu cei umili.

Medicii români care au plecat și continuă să plece în străinătate nu caută doar bani mai mulți, ci și condiții profesionale demne. Adică relații colegiale, clarități decizionale, previzibilitate. Ei refuză să mai lucreze în acest sistem care nu mai promovează și aproape că nici nu mai produce competențe reale.

Și dacă exodul de medici a golit spitalele românești, în loc să se plângă că trebuie să respecte legea, managerii ar trebui să găsească soluții pentru ca medicii specialiști să fie angajați imediat și să nu mai fie nevoiți să apeleze la aceste voluntariate deloc onorante după ce au învățat timp de 24 de ani fără întrerupere.

Sau se supără cumva Stăpânii Secțiilor?!

Foto: HEPTA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
19:54
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
20:35
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
20:35
Trump îi transmite lui Zelenski să organizeze alegeri și să nu mai atace rafinăriile din Rusia: „Să se oprească”
20:26
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
20:20
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...