Opinie de
Patrick André de Hillerin
Toate articolele autorului

În noaptea de 26 mai, după primele exit poll-uri, Rareș Bogdan, mai avântat decât de obicei, anunța organizarea de alegeri anticipate, imediat. Chiar și voci din Alianța USR-PLUS au susținut cu încăpățânare o astfel de ipoteză de lucru, timp de câteva zile.

Dar s-a dovedit că nu este decât o minciună de tipul celor aruncate în Marea Britanie înainte de referendumul pentru Brexit.

Simpla lecturare a articolului 89, alineatul 3 din Constituția României a lămurit lucrurile:

„Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României (…)“.

Fără a se dizolva Parlamentul, nu se poate ajunge la alegeri anticipate.

Mai mult, președintele Iohannis a intrat în ultimele luni de mandat, deci dizolvarea Parlamentului este imposibilă.

De ce au mințit cei care au promis, aproape jumătate de an, alegeri anticipate? Pentru că alegătorii nu citesc Constituția și nici alte legi, fiind destul de ușor de manipulat.

Dar PNL spune că încă vrea dărâmarea Guvernului. Cel puțin la nivel declarativ. Așa că încearcă să depună o moțiune de cenzură și ne arată că se zbate pentru ca această moțiune să treacă. Poate chiar asta fac, poate este doar un joc de imagine, menit să arate alegătorilor săi că face ceva pentru a-și respecta promisiunile. Electoratul PNL și al USR-PLUS chiar a votat pentru schimbarea Guvernului, pentru că toată lumea a spus că este posibil.

Dar, dincolo de avântul discursiv din campanie, PNL, care ar furniza viitorul premier în persoana lui Ludovic Orban, nu are un program de guvernare.

Partidul cu cel mai mare scor la europarlamentare pune carul în fața realizatorilor tv și vrea la putere cu orice preț.

Încercând să-i convingă pe parlamentarii PSD să voteze moțiunea de cenzură, Orban le spune că, dacă mai stau la putere, partidul lor pierde și mai multe dintre voturile de la alegerile parlamentare din 2020.

Practic, președintele PNL pare atât de dornic să-și treacă în CV funcția de premier, încât dă sfaturi strategice adversarilor, pe gratis. Căci PSD ar avea de câștigat la nivel de imagine prin ieșirea de la guvernare. A mai făcut-o în 2015, după care a defilat triumfal în 2016. Dorindu-și să vină la guvernare indiferent de costuri, Ludovic Orban arată că nu a învățat nimic din lecția de strategie a anilor 2015-2016.

Să faci în mod repetat aceleași greșeli, sperând că rezultatul va fi diferit, asta da dovadă de inteligență politică superioară.

Patrick André de Hillerin

Citește și:

OPINIE | Falsul ca temelie. PAH, despre impostura foștilor turnători ai securității, istoricul Lucian Boia și ex-președintele Traian Băsescu

OPINIE | „Mai iartă-ne, Măria Ta!” Editorial dur al lui PAH, după ce Iohannis a criticat prin purtătorul de cuvânt OUG privind alegerea președinților de Consilii Județene

Citeşte şi:

Explicația transformării lui Alexandru Tudor: „La 20 de ani era o persoană normală. S-a schimbat complet după acea vizită”
GSP.RO

Explicația transformării lui Alexandru Tudor: „La 20 de ani era o persoană normală. S-a schimbat complet după acea vizită”

Urmărește cel mai nou VIDEO