Orientul Mijlociu în 2025. Ambiţiile militariste ale Guvernului Netanyahu - premisele unor noi tragedii
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
2024 - un an sinistru pentru Orientul Mijlociu - se termină cu 45.484 de morţi, 108.090 de răniţi şi 11.000 de dispăruţi (a se citi: morţi) în Gaza.
Cuprins:
Anexarea Gazei şi a Cisiordaniei - un deznodământ plauzibil
Un bilanţ de neadmis în secolul XXI, cauzat de una dintre cele mai tehnologizate armate din lume - armata comandantului suprem Benjamin Netanyahu.
Războiul din Gaza - pornit de Hamas, în dimineaţa de 7 octombrie 2023, cu atacul barbar asupra aşezărilor din sudul Israelului - este departe de a se încheia.
Va exista poate un interval de acalmie, în cazul în care va fi îndeplinită cerinţa preşedintelui ales al Statelor Unite ca, până la instalarea sa, să se rezolve problema ostaticilor deţinuţi de Hamas şi Jihadul Islamic şi cei şapte cetăţeni americani, aflaţi printre ei, să fie eliberaţi odată cu ceilalţi.
Conflictul nu va înceta însă, atâta vreme cât comandantul suprem al Armatei israeliene nu-şi va atinge obiectivul propus: „vom schimba realitatea securităţii în regiunea noastră pentru generaţii”. Cu condiţia, ce se va împlini la 20 ianuarie 2025, ca la Casa Albă să se instaleze Donald Trump. Administraţia sa se profilează de pe acum ca şi mai necenzurat pro-israeliană decât a predecesorului său Biden, autodeclarat sionist.
După „cadourile” făcute Israelului în primul său mandat (Înălţimile Golan, Ierusalimul - capitală unică şi indivizibilă), există îngrijorarea îndreptăţită că Trump îi va da mână liberă lui Netanyahu să acţioneze după bunul plac.
Mai toţi înalţii funcţionari ai viitoarei Administraţii Trump sunt susţinători ai militarismului promovat de guvernul de extremă dreapta al lui Netanyahu. Două exemple sunt grăitoare, cel al viitorului secretar de stat, Marco Rubio (potrivit căruia palestinienii, nu israelienii care trăiesc în patria lor istorică, constituie un obstacol în calea păcii), respectiv al viitorului ambasador al Washingtonului la Ierusalim, Mike Huckabee (care respinge ideea că în Cisiordania ar exista ocupaţie israeliană).
Nu este deloc exclus ca aceştia să sprijine Guvernul Netanyahu în tentativa de anexare a Gazei şi Cisiordaniei (unde aşezările israeliene se înmulţesc în ritm alert). Soluţia: purificarea etnică. Palestinienii din Gaza (câţi vor mai fi rămas) - azvârliţi în Egipt, cei din Cisiordania - azvârliţi în Iordania, ceea ce va pune în pericol stabilitatea celor două state vecine. O atare acţiune va amplifica izolarea Israelului pe scena internaţională. Îi vor rămâne alături Statele Unite, cel mai fidel aliat, Marea Britanie şi, dintre membrii Uniunii Europene, probabil Germania şi Ţările de Jos.
Israelul şi Turcia, pe un curs de coliziune în Siria
Alungarea dinastiei al-Assad de la conducerea Siriei nu este profitabilă doar Turciei, a cărei influenţă la Damasc creşte exponenţial, dat fiind că a sprijinit facţiunea rebelă care a preluat de facto conducerea ţării.
Este profitabilă şi Israelului, al cărui avantaj constă în zdruncinarea puternică a aşa-numitei Axe de rezistenţă, prin care Iranul îşi proiectează puterea în regiune. Hizballah, cel mai important proxy, dar şi Hamas rămân fără posibilitatea de a-şi asigura armamentul din Iran. Marii pierzători ai debarcării lui Bashar al-Assad sunt regimul ayatollahilor de la Teheran şi Rusia.
Deocamdată, motivând că pot ajunge în mâinile teroriştilor, Israelul a bombardat sistematic facilităţile militare ale Siriei, primind felicitări chiar şi din partea viitorului consilier pentru securitate naţională al lui Trump, Mike Waltz. Acesta s-a grăbit să declare că America va asigura securitatea graniţei Israelului cu Siria, deci paternitatea asupra Platoului Golan, recunoscută unilateral de prima Administraţie Trump.
Problema delicată în acest moment sunt asperităţile dintre Statele Unite și Turcia privitor la kurzii care, sprijiniţi de Washington, păzesc lagărele de prizonieri din nord-estul Siriei unde se află zeci de mii de terorişti ISIS şi familiile lor. Waltz a ţinut să sublinieze că mandatul lui Trump este „să nu ne atragă în războaiele din Orientul Mijlociu” (strategie corectă, în afara cazului când Guvernul Netanyahu îl va atrage să i se alăture împotriva Iranului). „Nu avem nevoie sub nicio formă ca cizme americane să mărşăluiască prin Siria”, a mai spus viitorul consilier pentru apărare naţională. Fapt e că numai în Siria sunt astăzi 2.000 de soldaţi americani, acţionând în sprijinul kurzilor.
Dat fiind procesul de consolidare a poziţiilor sale în sudul Siriei, problema care se pune este nu dacă, ci când va intra Israelul în coliziune cu Turcia. Fiecare îşi doreşte să facă agenda Orientului Mijlociu şi, astăzi, fiecare se află în poziţia de a-şi impune interesele.
Acordul Israel-Arabia Saudită, pus între paranteze
Mike Waltz a declarat zilele trecute, cu nejustificat optimism, că există şanse bune ca Israelul şi Arabia Saudită să semneze aşteptatul acord bilateral, parte a Acordurilor Abraham - iniţiate în timpul primului mandat Trump, la ideea ginerelui acestuia, Jared Kushner - reuşită pe care Biden ar fi dorit să o pună la loc de cinste în bilanţul său de politică externă.
Este foarte greu de crezut că acest obiectiv va fi atins. Cu excepția situaţiei în care Riyadh-ul, prin vocea liderului său de facto, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman Al-Saud, şi-ar contrazice propria declaraţie apăsată: „până când nu va exista un stat palestinian cu capitala în Ierusalimul de Est, nu se pune problema semnării acordului cu Israelul”. Aşa cum stau lucrurile, un stat palestinian nu va apărea în vremea vieţii noastre.
Un conflict Israel-Iran, în prima jumătate a anului 2025
Între acţiunile subsumate schimbării realităţii de securitate în regiune la care năzuieşte Netanyahu - încurajat de coaliţia de extremă dreapta care îl susţine (am spus-o şi mai exact în câteva rânduri: îl ţine prizonier) - prima va fi probabil o confruntare directă, nu prin proxy şi nici de formă, cum au fost cele trei desfăşurate anul acesta.
Un război, de mult proiectat şi argumentat de Netanyahu însuşi, în care să fie atrase şi Statele Unite, este din ce în ce mai probabil, chiar în prima jumătate a anului 2025. Un Iran slăbit, inclusiv de sancţiuni economice, ar fi - cu costuri omeneşti enorme - uşor de îngenuncheat acum. Odată cu instalarea lui Trump, Statele Unite vor atenua restricţiile impuse Israelului, în primul rând în ce priveşte instalaţiile nucleare. Este greu de prevăzut dacă un astfel de atac asupra Iranului va răsturna regimul, cum îşi închipuie analiştii de la Washington, sau va solidariza un popor adânc divizat.
În loc de concluzii
Nu întâmplător, toate proiecţiile pentru 2025 gravitează în jurul Israelului. Sau în jurul a ceea ce se numeşte, nu foarte riguros, „problema palestiniană”. Acum mai mult ca niciodată, în greu încercatul Orient Mijlociu, care este martorul unui devastator război de pedepsire în Gaza, orice acţiune a Guvernului Netanyahu poate arunca fie apă, fie gaz peste focul din regiune.
Foto: Hepta
radutatii 01.01.2025, 23:09
Un articol partinitor antiisraelian, care vehiculează toate lozincile palestiniene, de la numărul victimelor "numărate" de către Ministerul Hamas al Sănătății și neconfirmate de nicio sursa independentă, până la prezentarea Israelului ca agresor în relația cu Iranul!! Și doar așa, ca să știe și doamna Lelia Munteanu, Cisiordania înseamnă de fapt teritoriile biblice Iudeea și Samaria.
selavn 02.01.2025, 04:37
Articol foarte bun , in sfirsit , cineva arata crimele guvernului Netanyahu,