Introducerea Certificatului Verde a ajuns în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional, după ce Senatul a respins, acum două săptămâni, forma care îi fusese propusă. Până să ajungă la votul deputaţilor, Florin Cîţu a anunţat vineri că PNL şi el, în calitate de preşedinte al partidului, nu susţin unul dintre amendamentele propuse: acela ca nevaccinaţii să se testeze pe banii statului.

Cîțu: „E inadmisibil ca nevaccinaţii să se testeze pe cheltuiala celorlalţi” 

„Cei care nu s-au vaccinat trebuie să se testeze, dar nu pe bani de la buget. PNL nu este de acord, ca principiu, ca persoanele care nu se vaccinează să fie testate pe costurile celorlalţi cetăţeni, care sunt vaccinaţi. Mi se pare inadmisibil”, a afirmat politicianul. În această declaraţie a lui Florin Cîţu se regăseşte toată aroganţa unei clase politice, care nu dă doi bani pe faptul că atunci când eşti într-o funcţie publică şi ai de administrat fondurile cetăţenilor, în primul rând trebuie să ai decenţa de a nu abuza pe nimeni.

Afirmaţiile lui Cîţu sunt un abuz care vin dintr-o gândire care discriminează și se fondează, ca orice discriminare, pe o inconsecvență logică.

Conform a ceea ce a exprimat el, nevaccinaţii care ar trebui testaţi ar face-o pe banii vaccinaţilor. Fals, cu excepția cazului în care premierul ne poate dovedi că toate persoanele din România care nu s-au vaccinat nu plătesc taxe şi impozite la bugetul de stat! Declaraţia e o gafă de proporţii, trecută aproape neobservată într-o societate atât de divizată încât am ajuns să nu mai acceptăm că și „ceilalți” au drepturi. 

Un nevaccinat s-ar testa din bani publici, după cum și un vaccinat s-a imunizat pe bani publici. Dar nu pe cheltuiala celuilalt, căci dacă începem să rostogolim această retorică în cruciș, dispare orice noțiune de coeziune socială.

Cât timp cineva plăteşte contribuţii, impozite şi tot ceea ce prevede Codul Fiscal, nimeni, dar nimeni n-are dreptul să vină să-i spună altceva. Cu atât mai puţin prim-ministrul ţării, care împarte populaţia între vaccinaţi plătitori de taxe şi nevaccinaţi, neplătitori de taxe. Ceea ce e o minciună. Rostită cu subiect şi predicat de Florin Cîţu.

De fapt, e mai mult decât o minciună, e o practică. O cutumă a politicienilor, care, ajunşi să gestioneze fondurile provenite din buzunarul oamenilor, cred că îşi pot permite orice şi nu mai au nici măcar proprietatea cuvintelor şi a exprimărilor făcute în spaţiul public. 

Și, din nebăgare de seamă, din dorința de a epata, politicienilor le scapă în cuvinte felul în care gândesc: divizator.

Să arunce cineva prosopul pentru Florin Cîțu și pentru toți cei care gândesc așa!

Să arunce cineva prosopul, fiindcă România e la podea, tot mai plină de sânge. În faţa pumnilor în figură primiţi din partea propriului stat.

       
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
PARTENERI - GSP.RO
I-a spus „Nu” lui Adi Mutu: „Mi-a plăcut că l-am refuzat. Dar acum regret”
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
Playtech.ro
BOMBĂ! Unde s-a mutat Dragnea după despărțirea de Irina! Decizia ȘOC
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Observatornews.ro
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2021. Taurii simt o oarecare eliberare de o grămadă de griji inutile pe care le-au tot acumulat
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Știrileprotv.ro
Anchetă după o discuție între doi piloți care vorbeau despre aterizarea prea rapidă a unui coleg
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Telekomsport
Chin! O mare sportivă a României, înfometată şi abuzată în secret: "Mi-a tras o bătaie... Cine se uită la tine? Niciun bărbat!"
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!
PUBLICITATE
Ciocolată cu tiramisu sau pralinele Happy Barrels? 170 de ani de bucurii dulci de la E.Wedel!