Un nou atac cu cuțitul în Polonia, comis de o tânără de 21 de ani, deși poliția a inspectat peste 50.000 de școli și a arestat 76 de persoane

Comentează
Polițiști și salvatori mobilizați la locul atacului de la școala primară Ioan Paul al II-lea din Leszczydol-Nowiny Sursa foto: Profimedia

O tânără în vârstă de 21 de ani a rănit sâmbătă trei persoane în interiorul unei unități de învățământ din Varşovia, acesta fiind al treilea atac de acest tip din Polonia în mai puţin de o săptămână, în pofida faptului că poliţia a arestat peste 70 de persoane şi a verificat circa 50.000 de şcoli, relatează The Associated Press (AP).

Atacatoarea a folosit un „obiect periculos” împotriva unei adolescente de 17 ani şi a rănit încă două persoane, în vârstă de 17, respectiv, 24 de ani, a declarat pentru AP Jakub Filipiak, purtător de cuvânt al poliţiei din Varşovia. Viețile celor trei victime nu sunt în pericol.

Poliţia poloneză nu a menționat unitatea de învăţământ, dar a precizat că aceasta era deschisă sâmbătă pentru este o instituţie de învăţământ superior.

Atacatoarea nu le cunoştea pe niciuna dintre victimele sale, a precizat poliţia.

Acest atac vine după ce 76 de persoane au fost arestate în ancheta declanșată după două atacuri cu cuțitul în școli, soldate cu un mort și mai mulți răniți, după cum transmite agenția de presă DPA, preluată de Agerpres.

Aproximativ 50.000 de școli din Polonia au fost inspectate la nivel național. „231 de incidente au fost consemnate în total, în care ofițerii de poliție au luat măsuri în legătură cu o suspiciune rezonabilă de fapte penale”, a transmis poliția poloneză.

Printre persoanele arestate se află un băiat de 14 ani dintr-un cartier din centrul Varşoviei, care avea asupra lui un cuţit cu lamă ascunsă şi 11 petarde, precum şi un adolescent de 16 ani dintr-un alt cartier al Varşoviei, care a venit la şcoală cu un cuţit tip „fluture” în rucsac. Alţii au postat online fotografii cu cuţite, şi-au ameninţat colegii sau au ameninţat cu atacuri asupra şcolilor.

Joi, o îngrijitoare în vârstă de 37 de ani a fost ucisă și alte două persoane au fost rănite în urma unui atac cu cuțitul comis de un adolescent de 15 ani la o școală din Leszczydol-Nowiny, un orășel situat la circa 70 de kilometri nord-est de capitala Varșovia.

Cu doar 24 de ore înainte, o altă agresiune de o violență extremă a avut loc la Școala Profesională nr. 4 din orașul Ostrołęka, situat la aproximativ 120 de kilometri nord de Varșovia.

În acel caz, un tânăr în vârstă de 19 ani, elev al instituției, a atacat cu cuțitul mai mulți colegi și cadre didactice, rănind nouă persoane înainte de a fi capturat de polițiști într-o zonă împădurită din apropiere.

Premierul polonez Donald Tusk a decis joi ca poliția să efectueze controale în toate școlile.

Departamentul de combatere a infracțiunilor cibernetice al poliției poloneze a verificat de asemenea dacă au existat provocări pe social media ce ar fi încurajat tinerii să comită astfel de atacuri cu arme albe. Poliția poloneză a transmis vineri că deocamdată nu există astfel de indicii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
18:40
Susținătorii lui Călin Georgescu la Arestul Central și DIICOT au primit amenzi de 101.000 lei. Jandarmeria Capitalei a făcut și 5 sesizări penale
18:17
Peste 1 miliard de oameni suferă în tăcere: Decizia OMS care poate schimba definitiv viața pacienților cu probleme de sănătate mintală
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...