Dacă dăm vina doar pe „păcănele”, ratăm ceva esențial

Viețile afectate de jocuri de noroc au sensibilizat parcă agenda publică după tulburătoarea poveste a jurnalistei Diana Meseșan despre un tânăr nepalez, dependent de jocurile de noroc, care s-a sinucis. 

Libertatea a precizat că nimeni nu poate corela sinuciderea unei persoane cu un factor extern. Însă oamenii pot vedea cu ochii lor cum casele de pariuri sunt peste tot în orașele și comunele noastre. Dospea de mult în societate. Un deputat PNL cere interzicerea reclamei la pariuri, o inițiativă conturată de mai multă vreme. 

Înainte de decizii, trebuie să fim siguri că facem niște observații necesare și punem niște întrebări corecte. 

Un campionat mondial înțesat de pariuri

Prima și cea mai importantă întrebare, tot suntem acum în plin campionat mondial, e dacă nu cumva pariurile sportive au ajuns să constituie chiar microbul fotbalului în sine? Pariurile au însemnat, din păcate, noul boost, noul drog care a dat un zvâc fotbalului.

Sigur că ne place să credem că ne animă forțe ancestrale, mitice atunci când 22 de oameni aleargă după o minge. Nu numai. Crezi asta până vezi înfrigurarea cu care se urmărește numărul de cornere de către un grup de băiețași cantonați la casa de pariuri din colț. 

Sportul și pariurile au ajuns să se consume împreună

Stilul în care consumăm sportul s-a schimbat radical. Pariurile sunt întrețesute cu meciurile. Poezia din jurul fotbalului a rămas pentru cei care se cred aleși.

O a doua observație ar fi că industria pariurilor s-a dezvoltat din goluri imense de speranță și aspirație. 

Cum vor copiii să reușească

Ca profesor, tot colecționez planuri de viitor ale copiilor și adolescenților de prin școlile pe unde predau. Îi întreb cum cred că o vor scoate la capăt. Și lucrurile se împart în trei mari clase. Cei care ar vrea o carieră tehnică, inginerie, facultăți, medicină, alături de câțiva care ar vrea realist o carieră de electrician sau mecanic. 

Cei mai numeroși vor o carieră de polițist, procuror, sereist din simplul motiv că aud de salarii și beneficii. 

Însă o categorie numeroasă speră în „combinații”. Combinația e o îndeletnicire vagă, un amestec de muncă, ceva înșelătorie sau crimă organizată de-a dreptul: de la aranjat mașini, la exploatat fete sau dat lovituri la păcănele și pariuri sportive.

România își stoarce banii de la oamenii cu cei mai puțini bani

Altă chestiune ar fi să observăm, de exemplu, evoluția afacerilor pe un bulevard banal din București. Anii 90 însemnau bazar pe trotuar. Anii 2000 până în criza din 2009-2010 au însemnat bănci, farmacii. 

După anii 2010, Mega, dispar băncile în proporție mare, apar pariurile sportive. Evoluția ne arată în mare parte umflarea și dezumflarea unor „bule”, în funcție de cine pe cine exploatează. 

Băncile care, în mod tradițional, sug din clasa de mijloc (și o cam fac praf și în ziua de azi, după ce îi dau speranță cu câte un credit) și-au diminuat prezența fizică, pe bulevard. În schimb, jocurile de noroc, păcănele, pariuri sportive etc. au ajuns la clasele inferioare. Cazinoul era pentru mafioți și afaceriști în 90. Acum ruleta e pentru cetățeni cu îndeletniciri sezoniere sau misterioase, asistați social, angajați sau zilieri. 

De obicei, e semn rău când prosperă afacerile care exploatează „ultima șansă” la care visează cel mai prost plasați pe scara socială. 

Pe scurt, până în 2010 s-au făcut bani din exploatarea clasei de mijloc. După care s-a trecut la vampirizarea angajaților de rând și a cetățenilor cu venituri mici. România chiar a ajuns extrem de inventivă la stoarcerea păturilor cu cei mai puțini bani. 

Dacă vreți o predicție mai în glumă, mai în serios, urmează o nouă perioadă în care clasa de mijloc se alătură suferinței, alături de deplina nepăsare a lui Isărescu et comp. care ar fi trebuit să se dea cu capul de pereți să rezolve problemele unor familii care-și iau casă și, în două luni de la semnarea creditului, se trezesc cu ratele duble. Isărescu a rămas nemuritor și rece însă.

Nu e vina companiilor care angajează, câtă vreme societatea nu oferă și alte locuri de muncă

Am văzut că unii au ceva cu publicitatea la pariurile sportive. Nu e atât de mare problema reclamei, cât a volumului. E trist că într-o țară ca a noastră, companiile de pariuri sportive au ajuns printre cei mai mari angajatori, dar și cei mai mari advertiseri. Dar e doar vina lor? Nu. E vina unei societăți care nu oferă și alte locuri de muncă. 

Apoi, e problema proximității. Aceste centre sunt peste tot. Dacă ai o problemă cu jocurile de noroc, chiar ai din doi în doi metri tentații. În satele și orașele mici găsești mai ușor un aparat de păcănele decât un bancomat. E vina lor că nu au competiție? O fi, exact în măsura în care o fi vina lor că mulți adolescenți visează la dat lovitura și nu la găsit un job sigur, stabil, calificat.

Ar mai fi chestiunea formulării vinei. E cumva ca la consumul de alcool. Alcoolul (consumat în cantități uriașe mai ales de populația masculină) curge pe gâtlejuri în cantități industriale la țară. Se bea de plăcere și pentru că săracii sunt niște perverși, asta cred analiștii săraci cu duhul. 

Însă adevărul e și altul. Că se bea și ca să reziști la munci fizice prea grele. Se bea când orice viață socială e moartă după 6 seara. Se bea mult când n-ai job. 

Și așa intervine întrebarea tip oul sau găina: dacă nu beam, aveam job? Sau dacă aveam job, nu beam?

Rezolvări

Fiecare dintre aceste dileme presupune un set de rezolvări. Vrei să controlezi problema dependenței de jocurile de noroc? 

Atunci, pe lângă centre de asistență serioase plătite din taxarea acestor companii, asumă-ți că cel mai popular sport, fotbalul, e înghițit de jocuri de noroc. 

Uitați-vă numai la 90% din generația de aur care toată ziua „face bilete” prin reclame la TV. După ce ai realizat asta, asumă-ți că nu mai poți „eradica”, nu visa la soluții radicale, că visezi degeaba. 

Și în cazul publicității, lucrurile stau cam ca pe bulevardul bucureștean de care vorbeam mai devreme. De ce nu-și fac mai multe reclame alte sectoare, alte industrii? Fie pentru că sunt monopoliste și n-au nevoie (companii de energie, retail, telecomunicații), fie pentru că sunt mult mai slabe decât industria jocurilor de noroc.

Pariurile au apărut ca loc de întâlnire pe fondul dispariției locurilor tradiționale

În fine, cel mai important lucru, pe care-l văd și în cartiere mari bucureștene, și prin provincie. E vorba de spațiu public. Unde să te întâlnești? 

Locul de pariere a ajuns un locțiitor de spațiu public unde se mai strâng și bombardieri, și pensionari, și liceeni, și muncitori după program. 

Asta e, n-avem terenuri de sport unde să joace copiii fotbal, dar avem din plin locuri unde să parieze copiii sau părinții lor. N-avem locuri pentru seniori unde să bage o tablă sau un șah. N-avem locuri ieftine de întâlnire a micilor comunități care nu vor neapărat să arunce 30 de lei pe o bere doar ca să se vadă cu un prieten. 

Ce-ai pus în locul căminului cultural? Al terenurilor de sport improvizate în spatele blocurilor? 

Industria pariurilor a înflorit și în urma distrugerii oricărei forme de socializare în comunitățile mici. 

A rămas grătarul în propria curte și pariul. Colesterolul și emoția numărului de cornere. Stimulenți ieftini pentru inimi obosite.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE