Votul contează doar în ziua alegerilor, nu și după aia

Comentează
Arhiva foto

Suntem obișnuiți ca înainte de alegeri și până în ziua alegerilor târziu, până la închiderea urnelor, să fim îndemnați să mergem la vot. Pentru că votul nostru contează, este foarte important să voteze fiecare dintre noi, e singura dată într-un ciclu electoral când putem și noi să ne exprimăm, dacă nu o facem punem democrația în pericol, dacă nu votăm câștigă ăilalți, un singur vot contează, votează etc., etc.

Dacă rezultatul votului este mulțumitor, suntem mângâiați pe cap, ni se dă un biscuite virtual și suntem puși în cămară, de unde vom fi scoși și agitați iar abia la următoarele alegeri. Votul nostru a contat, am fost importanți pentru câteva secunde, cât am ștampilat buletinul de vot, alte câteva cât l-am introdus în urnă. Dar gata, rolul nostru s-a terminat, trebuie să ne retragem, să-i lăsăm pe profesioniști.

Dacă rezultatul votului nu este mulțumitor, tot aia e. Cu notabila diferență că cei care au votat, dar nu a ieșit cum trebuie, sunt certați pentru modul în care au votat, sunt făcuți proști și corupți, eventual, în timp ce toți aceia care nu au votat sunt puși la zid, ciuruiți, sfârtecați, învinovățiți pentru lipsa spiritului civic și pentru faptul că o vom duce rău până la următoarele alegeri.

Oricum, tot profesioniștii sunt cei care vin să repare ce a stricat populația nepricepută.

Așadar, votul nostru contează, este important, dar numai până la ora 21 a zilei alegerilor, atunci când se închid secțiile de votare. Imediat după aceea, votul nostru, unicul, singularul, devine parte insignifiantă a unor saci mutați de ici-colo, tranzacționați, negociați, vânduți și cumpărați cu funcții, promisiuni de bugete și altele asemenea.

Nu mai există, după primele exit-poll-uri, nici măcar cea mai mică preocupare de a ne arăta că noi, cei care am votat, contăm cu adevărat. Faptul că următoarele alegeri de același tip urmează abia după 4 sau cinci ani face să se evapore și cea mai mică nevoie de păstrare a aparențelor.

Să luăm drept exemplu echipele trimise de partide la negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare. Nu echipele trimise la Cotroceni, pentru a bifa formalismul protocolar, ci echipele desemnate mai ales de PNL și USR-PLUS să negocieze funcțiile dintr-un presupus guvern de patru ani și, mai ales, să negocieze programul după care va fi guvernată România în următorii patru ani.

Este absolut normal ca în situația actuală, în care nu a existat un singur partid sau alianță care să obțină peste 50% dintre voturile românilor, să se formeze o coaliție care să încerce să guverneze. Cum o coaliție este formată din partide cu programe diferite (dacă ar avea același program, ar fi candidat împreună), este la fel de normal să se negocieze un program comun care să facă posibilă guvernarea în baza unor principii și valori comune.

Și la fel de normal ar fi ca negocierile să fie purtate de cei care au fost votați de români să-i reprezinte.

Dar.

PNL i-a trimis la negocieri, printre alții, pe europarlamentarii Rareș Bogdan și Cristian Bușoi și pe economistul Tănase Stamule. USR-PLUS i-a trimis la negocieri, alături de oameni care au participat la aceste alegeri, pe europarlamentarii Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache, Cristian Ghinea și Dragoș Pâslaru, pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și pe primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, pe consilierul general Vlad Voiculescu, pe economistul Victor Giosan, pe consilierul Alin Mituță.

Știe cineva unde au candidat aceștia? În care dintre circumscripțiile electorale românești pentru alegerile parlamentare? Normal că nu, pentru că nu au candidat la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie. Necandidând, nici nu au fost votați. de nimeni, nici măcar de un singur cetățean român care a votat pe 6 decembrie.

Și, atunci, cum mai contează voturile noastre, dacă viitorii patru ani ne sunt negociați de oameni pe care nu i-a votat nimeni, pe care nu i-a mandatat nimeni în acest sens?

Pe 6 decembrie oamenii au votat ca să fie reprezentați ei în Parlament, ei și problemele lor, nu ca să fie reprezentate partidele și mult mai importantele, se pare, probleme ale lor.

Nu poate începe mai prost un mandat de patru ani decât spunându-le oamenilor că votul lor nu mai contează la nici măcar 4-5 zile de la alegeri. Că nu contează ce și pe cine au votat, fiindcă de negocierea viitorului lor se ocupă oricum altcineva.

Dacă domnii Bogdan, Bușoi, Cioloș, Stamule, Tudorache, Pâslaru, Fritz, Voiculescu, Viziteu, Ghinea, Giosan sau Mituță ar fi vrut să decidă viitorul românilor, n-ar fi fost mai cinstit să candideze la alegerile parlamentare din 6 decembrie pentru un loc în Camera Deputaților sau în Senat?

Esența democrației reprezentative este că alegătorii sunt reprezentați în diverse instituții de cei pe care ei i-au desemnat pentru acest lucru.

Rareș Bogdan, Cristian Bușoi, Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache, Dragoș Pâslaru, Cristian Ghinea au fost votați ca să-i reprezinte pe români în Parlamentul European, nu în Parlamentul României. Alții au fost aleși ca reprezentanți în consilii locale, alții, la conducerea unor primării.

Dar nu, nu este nicio problemă, nu e nimic greșit aici. Și data viitoare mergeți la vot, neapărat, votați, votați, căci votul vostru contează cu adevărat. Până la ora 21 a aceleiași zile. Atât.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
54.000.000 de euro primește o fabrică din România ca să producă muniție NATO: va scoate cel puțin 80 de cartușe pe minut. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images
12:41
54.000.000 de euro pentru noua linie de muniție NATO de la Cugir: va scoate cel puțin 80 de cartușe pe minut
Îmbrâmceli la protestul fermierilor în Piața Victoriei, jandarmii au folosit gaze lacrimogene
06:43
Îmbrânceli la protestul fermierilor din Piața Victoriei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, oamenii strigă ”Fără violenţă”
MONDEN
Adelina Pestrițu prezintă Burlacii: Foc în Paradis
12:34
„Burlacii: Foc în Paradis”, 15 septembrie 2026. Se încing spiritele în vilă. Fetele își pun întrebări despre bărbații prezenți
Mohannad Zaid - Habibi din Zalau - MasterChef Romania 2026. FOTO/ Pro TV
12:21
Cine este „Habibi din Zalău”, concurentul care intră în această seară în bucătăria MasterChef 2026. „Sunt virgin și rămân așa până mă căsătoresc!”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
13:06
S-a dus la spital cu dureri abdominale, iar medicii i-au găsit în stomac un termometru cu mercur pe care îl avea acolo de 20 de ani
13:01
Copiii sub 15 ani, vizați de noi restricții în UE. Ce se va întâmpla cu accesul pe rețelele sociale, TikTok și ChatGPT
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Exclusiv
13:00
Proiectul uriaș readus pe masa Europei de oamenii de afaceri din Iași: o „autostradă” de 2.000 km între Marea Neagră și Marea Baltică
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Un cuplu fericit care explorează străzile orașului cu ajutorul unei hărți
12:45
Ghidul „Not Hot List” 2027: top 10 destinații de vacanță ieșite din comun, care vor fi la mare căutare anul viitor
Skyr - iaurt tradițional islandez
11:20
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Viaductul Glenfinnan, situat în Highlands-ul scoțian, pod feroviar suspendar Harry potter
11:08
Podul feroviar suspendat, celebru pentru filmele Harry Potter, se va închide. Autoritățile din Scoția plănuiesc modernizări în valoare de peste 25.500.000 de euro
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Nicușor Dan
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezenta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!