Am visat-o pe femeia cu care urma să mă logodesc
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce Claudia s-a mutat la mine și am constatat că ne potrivim de minune, nopțile mele sunt luminate de un alt vis: o biserică aproape de casă, un mire fericit, o mireasă aruncând buchetul cu flori. și chipul iubitei mele... Cred că mi-e clar acum ce va urma: o voi cere cât de curând pe Claudia de soție!
Străzile din Sibiu erau încă ude. Plouase toată noaptea și tunetele groaznice ale acelui mijloc de iulie mi se păruseră niște lovituri puternice venite să-mi întrerupă visele. Eu, după ce adorm, desfășor o activitate onirică incredibilă, și sunt mândru de asta, dar uneori am impresia că îmi dirijez visele după ce le-am provocat, într-atât detaliile lor depășesc obișnuitul.
Astă-vară, visul meu cel mai obsedant era Claudia. E drept că această femeie tânără și frumoasă, cu un aer distant și enigmatic, cu plete lungi, castanii, exista și în realitate, dar, pe viu, n-o văzusem decât de patru ori -trecând în grabă pe strada mea - și creatura din vis era mult mai amănunțită.
știam că o cheamă Claudia de la un vecin care îmi spusese și unde stă. Misterioasa Claudia locuia pe strada mea. Adică pe strada Florilor. Se mutase de curând și stătea doar cu mama ei. Visul cu Claudia se repeta frecvent. Apariția onirică mă tulbura mai mult decât cea fugitivă din realitate. Femeia din vis era îmbrăcată, cel mai adesea, în alb și nu mai trecea grăbită, ci zăbovea de fiecare dată, câteva minute, în fața casei mele, parcă admirând mușcatele de la ferestre.
în noaptea aceea de iulie cu tunete și fulgere am visat că, de fapt, e ziuă, e soare, că ies în stradă și o prind de mână pe Claudia, vorbindu-i despre dragostea pe care am început să i-o port. Tot în acel vis de iulie o întrebam de ce nu mai are haine albe, de ce poartă acum o bluză de culoare galbenă care îi dezgolește umerii...
și pentru că nu îmi răspundea, îi spuneam că vom pleca mâine la mare, vom închiria o ambarcațiune... și că poimâine o voi obliga să se urce într-un dirijabil, într-un balon imens care va survola litoralul.
Ea vorbea în sfârșit și se interesa ce vom face după cele două călătorii. Ii promiteam un hotel fantastic, cu o cameră galbenă ca noua ei bluză, cu perdele somptuoase, cu două tablouri - un ulei și o acuarelă cu verde și albastru - și o lampă montată pe un picior de cristal. șapte trandafiri galbeni ar fi împodobit masa de pe un balcon oval cu vedere spre un golfuleț, spre plaja cu șezlonguri dungate și cu un mic restaurant...
Precizam că i-aș oferi vin, că, totodată, mi-aș oferi vin și că vinul îmi dă o dispoziție romantică și o dorință extraordinară de a cuceri. „Micul dejun în cameră?", mă iscodea femeia din vis. Da, bineînțeles, în cameră - și îi declarasem că n-ar conta ce se găsește în farfurii, importante ar fi doar privirile noastre întrepătrunse.
Când ne-am trezit din somn, în zorii de după noaptea aceea cu tunete, având în minte doar imaginile femeii onirice, m-am hotărât brusc să-mi transform visul în realitate. Sau măcar să încerc, deoarece nu știam dacă e posibil.
Eram în concediu... Am stat un sfert de oră sub duș, apoi m-am îmbrăcat sport și am pornit - ca să-mi limpezesc gândul sau să-l lipesc mai bine de creier - pe străzile ce erau încă ude. Mi-am luat și câinele, un boxer care se ghidează după principiul „Trăiește sălbatic și periculos, aici și acum!". N-a ratat nicio baltă de pe traseu.
La vremea aceea, câinele era singurul meu prieten și singurul meu colocatar. Am luat-o încetișor pe strada mea în jos, am cotit spre stânga, am parcurs și jumătate din străduța următoare, apoi, când am ajuns la o mică răscruce de drumuri, mi-a venit marea idee: s-o pândesc pe numita Claudia, să-i ies înainte și - sub un pretext oarecare - să intru în vorbă cu ea. M-am întors grăbit acasă, decis să-mi pun planul în aplicare.
Am pândit-o trei zile, din curtea mea. Fumam pe un scaun de răchită, cu ochii la orice mișcare de pe stradă, așteptând să apară femeia din vis. În sfârșit, Claudia s-a ivit (tot grăbită) la vreme de amiază. Am ieșit repede din curte, i-am tăiat calea, am schițat o mică reverență și i-am zis cu cel mai șarmant zâmbet pe care îl aveam la mine:
— Domnișoară, te văd mereu și am impresia că te știu de undeva...
De fapt, o știam foarte bine... din vis.
— Oare de unde? s-a mirat ea.
— Eu locuiesc aici...
— Sigur nu de aici, pentru că eu nu locuiesc în casa dumitale.
— Poate de la vreun salon auto? Sunt vânzător de automobile.
— Eu n-am permis de conducere și nici nu mă dau în vânt după mașini. Îmi place mersul pe jos.
— În cazul acesta, te-aș putea însoți câțiva pași, dacă te grăbești, ca să ne amintim, totuși, de unde ne cunoaștem.
— Nu-i nicio problemă să ne plimbăm până la capătul străzii, unde stau eu. Dar mi-am amintit!
— Zău?
— Mi-am amintit de unde ne cunoaștem!
— Nu e timpul pierdut... Ai accepta invitația mea la un ceai sau la o cafea?
— Mă inviți... în oraș?
— Da.
— Vai, ce... abordare curajoasă! Ce manieră, tipic masculină, de a nu irosi timpul!
— „Fugit ireparabile tempus".
— Adică timpul fuge ireparabil!
— Cam așa ceva.
— N-am nimic împotriva unei ieșiri în oraș, mai ales că nu m-a mai scos nimeni în ultima vreme. Vecinii trebuie să socializeze. Însă, apropo de timp, acordă-mi, te rog, un ceas, ca să mă schimb.
— Foarte bine! Mă duc și eu să-mi schimb hainele. Ne întâlnim tot aici?
— Tot aici.
„Lipeala", sau cum vreți să-i spuneți, a decurs mult mai repede și mai ușor decât m-am așteptat.
Tânăra - în vârstă de douăzeci și cinci de ani - era volubilă, prietenoasă, dornică de comunicare, nu distantă, așa cum credeam. După ce ne-am plimbat puțin prin parc, am dus-o la un restaurant... poate nu așa de mic și cochet ca acela din vis. A fost o seară plină de promisiuni și speranțe. Eu sărisem din vis în realitate, dar încă credeam că visez.
Prietenia și dragostea noastră s-au înfiripat într-un ritm alert... În decurs de numai câteva săptămâni, ieșind împreună, ne-am descoperit multe afinități și trăsături comune. Iar după cinci luni, ne-am logodit în taină, fără asistență, seara, pe întuneric, în curtea unei biserici din apropierea caselor noastre.
Oare câte dintre vise sunt premoniții? Acum, la zece luni de când am făcut cunoștință pe stradă cu femeia din vis, nu mai locuiesc doar cu câinele, ci și cu Claudia, iubita mea.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
