Atunci când nevoile unei comunități sunt diverse, colaborarea dintre companii, autorități, instituții și organizații locale este cheia pentru dezvoltarea unor proiecte relevante pe termen lung. Pentru EGGER, implicarea în comunitățile din județul Suceava s-a concentrat, în ultimii 20 de ani, pe educație, sănătate, proiecte sociale sau cu impact comunitar. Alina Chifan, director comercial EGGER, explică într-un interviu pentru Libertatea, de ce educația atrage cea mai mare parte a bugetului destinat proiectelor de CSR, cum sunt selectate inițiativele ce vor fi susținute și ce înseamnă, pentru companie, un proiect care continuă să fie util comunității și după finalizarea investiției.
Cuprins:
Alina Chifan: În primă fază, ar trebui să înțelegem că rolul unei companii nu este să înlocuiască autoritățile, ci să completeze eforturile existente prin resurse, continuitate și capacitate de organizare. Important este ca intervenția să răspundă unei nevoi reale, să fie construită împreună cu partenerii locali, care cunosc cel mai bine comunitatea și să contribuie la o schimbare relevantă. La EGGER, aceste direcții au fost constant educația, sănătatea, patrimoniul și sprijinul comunităților locale.
În același timp, credem că implicarea are sens atunci când nu se limitează la finanțare. Aici mă refer la experiența companiei, la relațiile construite în timp și colaborarea cu școli, spitale, organizații sau administrații locale, care pot conta la fel de mult în ducerea unui proiect până la capăt. Cu alte cuvinte, pentru noi, responsabilitatea socială înseamnă și consecvență, pentru că ne dorim să rămânem aproape de comunitate, să înțelegem ce se schimbă și să putem interveni acolo unde contribuția noastră este cu adevărat utilă.
Alina Chifan: Rețeta nu este una nemaiauzită sau originală. Noi pornim de la nevoile identificate în comunitate și de la dialogul cu partenerii locali, pentru că știm că ei sunt cei care cunosc cel mai bine problemele cu care se confruntă oamenii și ne pot indica unde există cele mai mari lipsuri sau unde o intervenție poate fi cu adevărat importantă.
În procesul de selecție analizăm relevanța proiectului, profilul și numărul beneficiarilor, capacitatea partenerului de a implementa inițiativa și perspectiva de continuitate. Nu toate solicitările pot fi susținute, de aceea este important să existe o nevoie bine definită și o legătură între resursele alocate și ceea ce proiectul își propune să rezolve.
În egală măsură, păstrăm consecvența direcțiilor în care EGGER s-a implicat de-a lungul timpului: educație, sănătate, cultură, patrimoniu și proiecte dedicate comunității. Prioritizarea nu înseamnă doar alegerea unui domeniu, ci identificarea acelor inițiative în care contribuția companiei poate completa eforturile deja existente la nivel local. Drept urmare, anual alocăm peste 1 milion de euro proiectelor CSR.
Alina Chifan: Noi considerăm că acest domeniu influențează dezvoltarea unei comunități pe termen lung. Investițiile într-o școală, într-un laborator, într-un program educațional sau în pregătirea cadrelor didactice pot crea oportunități pentru generații întregi de elevi. Cu alte cuvinte, astfel de acțiuni nu generează impact vizibil pe termen scurt.
Pentru noi contează și faptul că educația are un efect care se propagă dincolo de beneficiarul direct. O infrastructură mai bună, accesul la resurse adecvate sau contactul elevilor cu programe de orientare și pregătire pot influența parcursul lor profesional și, implicit, capacitatea comunității de a se dezvolta și de a păstra competențe la nivel local.
De aceea, o parte importantă a bugetului nostru de responsabilitate socială merge constant către educație. Este un domeniu în care vedem valoarea continuității și a parteneriatelor construite în timp cu școli, organizații și instituții locale, iar această consecvență ne permite să susținem proiecte care răspund unor nevoi bine definite și care pot avea relevanță pe termen lung.
Alina Chifan: Tocmai aici se vede și legătura cu educația, despre care vorbeam anterior. O investiție într-o școală, într-un laborator sau într-un program educațional poate răspunde unei nevoi imediate, dar valoarea acestei contribuții crește atunci când resursele respective continuă să fie folosite și de generațiile următoare. Diferența dintre o intervenție punctuală și un proiect cu efecte pe termen lung ține, așadar, de continuitate și de capacitatea inițiativei de a rămâne relevantă pentru comunitate.
Pentru EGGER, este important ca proiectele să pornească de la o nevoie bine definită și să fie construite împreună cu organizațiile și instituțiile locale. O dotare, modernizarea unui spațiu educațional sau echiparea unei unități medicale nu se încheie odată cu finalizarea investiției, ci continuă să deservească beneficiarii și să răspundă unei nevoi existente în comunitate.
Contează foarte mult și relația construită de-a lungul timpului cu partenerii locali, ceea ce EGGER a făcut în ultimii 20 de ani. Atunci când colaborarea continuă de la un an la altul, putem înțelege mai bine ce funcționează, ce nevoi apar și unde este util să revenim cu o nouă inițiativă. În felul acesta, proiectele se pot completa și pot contribui la dezvoltarea comunității dincolo de momentul unei singure intervenții.
Alina Chifan: Un proiect și-a atins obiectivul atunci când răspunde unei nevoi bine definite și când ceea ce a fost construit, modernizat sau pus la dispoziția comunității este folosit de beneficiarii pentru care a fost gândit. Nu măsurăm succesul unui proiect prin suma alocată, ci prin rezultatele care să continuă să existe și să fie relevante în comunitate și după încheierea proiectului.
De aceea, ne uităm și la ceea ce rămâne în comunitate, fie că este vorba despre un spațiu educațional mai bine echipat, acces la servicii medicale, resurse noi pentru elevi și profesori sau condiții mai bune pentru activitatea unei organizații locale.
În același timp, un proiect reușit poate fi un punct de plecare către o colaborare mai amplă. Atunci când vedem că o inițiativă funcționează și că există în continuare o nevoie, putem continua dialogul cu partenerul și putem identifica următorii pași. În ultimă instanță, pentru EGGER, această continuitate este una dintre componentele importante ale responsabilității sociale. Un exemplu recent de parteneriat de succes este colaborarea cu Salvați Copiii. În 2023 am implementat în comunitatea din Rădăuți și împrejurimi două programe de educație – ”Fără bullying” pentru preșcolari și ”Alegeri sănătoase” pentru elevi. Trei ani mai târziu continuăm programul pentru grădinițe într-o altă comunitate din județul Suceava, la Broșteni, ca urmare a bunei colaborări cu Salvați Copiii, dar și a rezultatelor primei intervenții.
Alina Chifan: Cel mai bine se vede în proiectele care au crescut împreună cu comunitatea și care au reușit să creeze parteneriate pe termen lung. De exemplu, programele dedicate copiilor cu TSA nu au însemnat doar finanțare punctuală, ci formarea a sute de cadre didactice, sprijin pentru familii și dezvoltarea unor resurse care continuă să fie folosite și astăzi. Inițial colaborarea cu AIAS, o asociație ce oferă servicii de terapie ABA pentru copii cu TSA, a început cu un curs dedicat părinților cu copii cu TSA și a evoluat pe parcursul a cinci ani de la cursuri dedicate cadrelor didactice până la organizarea în luna iunie a unei conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice, cu participarea stakeholderilor relevanți (inspectoratul școlar, DGASPC, CJRAE, directori de școli speciale, dar și alte asociații cu preocupare pentru copii neurodivergenți).
Educația rămâne prioritatea implicării noastre în comunitate. Relațiile construite cu școlile din regiune au permis ca sprijinul să acopere, în timp, dotări, modernizări, programe educaționale și inițiative dedicate elevilor și cadrelor didactice. Din totalul sponsorizărilor acordate în 2025, peste jumătate au fost direcționate către proiecte educaționale, de la modernizarea școlilor și dotarea acestora până la programe dedicate elevilor și cadrelor didactice.
Același principiu se aplică și în sănătate sau în proiectele dedicate grupurilor vulnerabile. Atunci când există un dialog constant cu instituțiile și organizațiile locale, putem înțelege mai bine unde apar nevoi noi și unde este util să continuăm o inițiativă deja începută. În timp, relația devine mai mult decât o succesiune de sponsorizări și se transformă într-un parteneriat în care fiecare parte știe ce poate aduce.
După aproape două decenii, poate cea mai importantă schimbare este tocmai această continuitate. Faptul că există parteneri cu care lucrăm de mai mulți ani și proiecte care au evoluat odată cu nevoile comunității arată că implicarea pe termen lung poate construi mai mult decât o soluție pentru un moment punctual. Comunitățile se dezvoltă atunci când proiectele nu sunt gândite pentru un an, ci sustenabil, și pentru generațiile viitoare.
Grupul EGGER este prezent în România din 2008, prin fabrica din Rădăuți, județul Suceava, unde lucrează peste 920 de angajați. În Rădăuți sunt produse plăci de PAL brut și decorativ pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail.
EGGER a investit peste 600 de milioane de Euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.
Ca afacere de familie, EGGER își asumă dezvoltarea sustenabilă pe termen lung, bazată pe performanță proprie. Sustenabilitatea este integrată în mod fundamental în strategia companiei. EGGER își propune să reducă gradual emisiile de gaze cu efect de seră care influențează clima și să atingă obiectivul Net Zero până în 2050.
În prezent, peste 50% din energia utilizată în fabrica din Rădăuți provine din surse regenerabile, iar peste 88% din lemnul utilizat în producția materialelor pe bază de lemn provine din reciclare și din produse secundare ale industriei lemnului. Prin acestea, EGGER contribuie constant la obiectivul de a crea „mai mult din lemn”
Arhivarul 11.09.2026, 12:13
'Un proiect trebuie să răspundă unei nevoi, nu doar să cheltuiască un buget.' - aceasta axioma n-a penetrat niciodata ADN-ul criptocomunistilor al PSD-ului.