Cadouri speciale, pentru oameni speciali - numai la 999cadouri

Comentează

Uneori, în viață, întâlnim niște oameni care ne oferă anumite lecții, ne îndrumă, ne învață și mai apoi poate îi întâlnim întâmplător pe stradă din când în când, fără o altă legătură. Aceștia sunt poate oamenii care au avut o influență majoră în educația noastră și în îndrumarea spre viața de adult, spre anumite pasiuni și arii de interes. Uneori este suficient ca o persoană să vorbească cu patos și dedicare despre un subiect, pentru a te face sa devii interesat și la fel se întâmpla și la școală, când un profesor este atât de dedicat muncii sale, încât te face să îndrăgești și tu acel domeniu de interes.

Aceștia sunt oamenii care merită un semn de apreciere, o mică atenție doar ca mulțumire pentru tot ce ne-au învățat și pentru toată dedicarea lor. Din păcate, nu există multe astfel de persoane și ar trebui să îi apreciem pe cei pe care îi avem dacă avem norocul de a-i întâlni. 999cadouri este un magazin online de unde puteți comanda cadouri pentru diferite persoane importante din viața voastră, potrivite pentru contexte diferite.

Cadouri potrivite pentru foștii profesori

Atunci când închei un ciclu de învățământ treci într-o nouă etapă din viață și poate nu realizezi ce lași în urmă și ce mult ai avut de învățat. Toate acestea le descoperi în timp, când devii adult și începi să apreciezi și lucrurile mărunte din viață. În astfel de momente poți alege să oferi câte un cadou foștilor tăi profesori, care te-au ajutat cu adevărat.

La 999cadouri poți găsi astfel de cadouri. O variantă potrivită poate fi un stilou personalizat drept cadou pe care poți alege să scrii numele profesorului sau un mesaj scurt pe care vrei să îi rămână ca și amintire. Un stilou poate fi apreciat în special de un profesor și de o persoană care lucrează la birou și cu siguranță atunci când va completa niște fișe sau va corecta niște teste cu acesta, își va aminti cu drag de tine. Este un gest pe care orice profesor îl apreciază, în special atunci când nu există vreun motiv pentru care îi oferi respectivul cadou. Aceștia simt că fac bine ceea ce fac și vor continua la fel, cu același drag, pentru că văd roadele muncii lor.

Cadouri pentru colegii de birou

Uneori prieteni îți poți face și la maturitate, la locul de muncă. Dacă ai noroc și descoperi niște oameni cu care chiar îți face plăcere să stai și pentru care competiția între colegi nu este o soluție, deci prietenia se instalează, alege să le oferi cadouri potrivite la aniversări sau când vine vorba de un schimb de cadouri.

Poți găsi la același e-shop 999cadouri idei inspirate de cadouri business care le vor fi de folos colegilor tăi, cu siguranță. Poți consulta gama de produse și poți alege ceea ce crezi că le va plăcea, pentru că oricine se bucură atunci când primește un cadou. Este important să fim atenți la cei din jurul nostru și să apreciem persoanele care merită cu adevărat. 

Accesați site-ul pentru a descoperi toată gama de produse.

Contact:

contact@999cadouri.ro

0766 324 238 || 0212109433.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: seo
ALTE ȘTIRI
Angajații IAR Ghimbav au organizat luni un protest, nemulțumiți de creșterea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație al companiei, în timp ce indexarea salariilor cu rata inflației, negociată în iunie 2026, rămâne blocată de Guvern.
16:47
Angajații IAR Ghimbav au ieșit în stradă: acuză că indemnizațiile șefilor au crescut de peste patru ori, iar salariile lor au rămas blocate
Imaginea surprinde o persoană care înaintează cu greu printr-o ploaie torențială pe stradă, protejându-se cu o umbrelă albastră sub un cer întunecat.
15:00
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 12-25 octombrie 2026
MONDEN
Andrew Barabancea și mama lui, Ozana Barabancea | sursa foto: Facebook
Exclusiv
16:31
Andrew Barabancea, detalii despre momentul în care a suferit un infarct: „Multe lucruri mărunte”
Aaron Sorkin, Mikey Madison si Jeremy Allen White
15:37
„The Social Reckoning”, eșec la box-office. Noul film despre scandalurile Facebook, scris de Aaron Sorkin, a debutat cu încasări dezamăgitoare
POLITIC
Călin Georgescu, la unul dintre termenele procesului care-l vizează, desfășurat la Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
Analiză
16:35
Dosarul Peșchir. Cum a fost manipulat electoratul în favoarea lui Călin Georgescu
Premierul desemnat Luca Niculescu după discuțiile și consultările de la sediul USR. Sursa foto: Vlad Chirea / Libertatea
Analiză
15:58
Cacealmaua partidelor pentru (re)venirea la guvernare. Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat al nimănui
Ultimele știri
17:14
Dominic Fritz vrea la guvernare după discuţia cu premierul desemnat Luca Niculescu, altfel cere alegeri anticipate
17:04
Ce înseamnă, de fapt, armistițiul energetic anunțat de Donald Trump și de ce avantajează Rusia
17:00
Schimbarea de pe YouTube care a înfuriat lumea: cum arată noul design care mută comentariile în lateral
Exclusiv
16:53
Ce spune Irina Fodor despre cazările din China: „Credeam că am primit vreun premiu”
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
12:14
Virgil Ianțu, reacție după discursul lui Mugur Mihăescu din Parlament: „Este revoltător”
14:09
Trei șoferi români au rămas în weekend fără mașinile de peste 81.000 de euro. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Ochi albastru machiaj cu tus
15:00
Cum să aplici corect tușul de ochi. Ghid pentru începători în funcție de forma ochilor
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni scurți albaștri și cu o pălărie stă întins pe sparte, pe o plajă, cu fața spre ocean
14:00
Cele 10 plaje din Europa unde e suficient de cald în octombrie și poți face plajă ca în plin sezon
catalina-moinescu-fondatoare-clinica-upmedical
Interviu
13:36
Cum se schimbă medicina estetică în 2026. Dr. Cătălina Moinescu explică de ce românii renunță la volumizările exagerate și aleg terapiile regenerative
o persoană care folosește un laptop pentru a efectua o rezervare online, ținând un card de credit într-o mână și tastând cu cealaltă
13:14
7 tipuri de vacanțe ideale pentru cei care urăsc să își planifice călătoriile, recomandate de experții în turism
Arilje, Serbia
12:23
A găsit un cufăr vechi în pod, iar când a văzut ce era înăuntru, a rămas fără cuvinte și a vândut casa în mai puțin de 10 zile
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
13:52
Mega Image și Profi atacate cibernetic: magazinele rămân deschise, ce se întâmplă cu cumpărăturile
S-a deschis pasajul DN3 de pe A0
13:27
S-a deschis pasajul DN3 peste A0, ultima piedică majoră în calea loturilor 3 și 4 de pe autostradă
Femeie ascunsa intr-un camion
13:06
Cum a fugit o româncă de 28 de ani din România lui Ceaușescu ascunsă în camionul logodnicului
Un TIR care circulă pe șosea
12:53
Aplicația TollRo continuă să facă probleme: segmente de drum lipsă și timpi uriași de așteptare. Ce vor transportatorii
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
11:40
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru