Cum poți avea grijă de sănătatea ta cu  doar 14 lei/zi?

 3 comentarii
Arhiva foto

Probabil mereu te-ai gândit că este destul de costisitor să ai grijă de sănătatea ta, mai ales atunci când chiar ai ajuns să te confrunți cu diverse probleme medicale. Acest lucru poate fi adevărat - costurile tratamentelor și a intervențiilor sunt de multe ori foarte mari, putând să pună în dificultate chiar și o persoană cu o condiție financiară foarte bună. Cu toate acestea, există o soluție prin care nu va mai trebui să îți faci griji pentru costuri atunci când o urgență medicală își face simțită prezența. Cu o sumă foarte mică pe zi, o sumă pe care poate că altfel ai fi folosit-o pentru a cumpăra o cafea, îți poți proteja sănătatea și scăpa de grija cheltuielilor medicale neprevăzute. Te întrebi cum poate fi acest lucru posibil? Ei bine, achiziționând o asigurare medicală privată! Investind doar 14 lei zilnic, te poți pune pe primul loc. Știm că poate suna îndoielnic, însă este adevărat, iar în cele ce urmează specialiștii MediHelp vor dezvolta acest subiect. 

Despre asigurarea MediHelp

Asigurarea de sănătate privată MediHelp este aceea care îți conferă acces la cele mai bune servicii, în unități medicale de top, dar și la specialiști renumiți, astfel încât să poți avea oricând grijă de sănătatea ta. Situațiile în care sănătatea îți este pusă în pericol pot apărea la orice pas, și cum totul este atât de imprevizibil, cel mai bun mod de a te proteja este achiziționarea unui plan de asigurare medicală privată. În acest sens, MediHelp îți oferă posibilitatea de a alege planul dorit, din varietatea oferită, sau chiar personaliza în funcție de nevoile tale. Cu o vechime de peste 15 ani pe piața asigurărilor de sănătate și fiind cel mai important furnizor din Europa Centrală și de Est, MediHelp este alături de tine pas cu pas, scopul principal fiind acela de a rămâne sănătos și a trece mai ușor peste situațiile nefavorabile care apar în viața ta. 

Știm că există părerea preconcepută referitoare la costurile foarte mari pe care asigurările medicale private le au, însă suntem aici pentru a demonta acest mit! La MediHelp o asigurare poate fi achiziționată investind o sumă de doar 14 lei/zi - doar atât pentru a rămâne protejat în orice situație și a te scuti de cheltuieli medicale cu mult mai mari! Totuși, investind această sumă poți beneficia de multe alte avantaje. Iată câteva dintre acestea:

1. Servicii medicale de top

Poate că ai ajuns să fii speriat de ce ți se poate întâmpla atunci când ajungi într-un spital, mai ales din cauza diverselor întâmplări pe care le-ai auzit de-a lungul timpului. Cu toate acestea, atunci când deții o asigurare medicală privată internațională poți beneficia de servicii medicale de top și de cea mai bună îngrijire, pentru ca tu să te vindeci cât mai repede posibil. În orice clinică din rețeaua de parteneri MediHelp vei avea parte de condiții medicale la cele mai înalte standarde de calitate. Vei putea avea acces la cele mai noi tehnologii și la cei mai buni medici specialiști. De asemenea, vei avea ocazia să alegi tratamentul și cursul investigației sub îndrumarea medicului specialist. Toate acestea cu un cost de doar 14 lei/zi!

2. Flexibilitate și accesibilitate

Asigurarea MediHelp îți oferă posibilitatea de a alege atât clinica, cât și medicul specialist, la care dorești să te tratezi. Atunci când nu deții un plan de asigurare de sănătate privată posibilitățile tale sunt limitate, fiind nevoit să alegi din câteva unități medicale, care pot fi pline în momentul în care ai nevoie. Dacă acest lucru se întâmplă, sănătatea ta ar putea avea de suferit, mai ales dacă ai nevoie de îngrijire de urgență. MediHelp îți oferă șansa de alege orice clinică, din rețeaua de peste 1.4 milioane de clinici, atât la nivel național, cât și internațional, pentru a nu fi limitat în niciun fel. De asemenea, pentru că procesul de plată a serviciilor medicale să fie cât mai accesibil, poți intra în posesia cardului de plată MediHelp cu ajutorul căruia poți achita tratamentul realizat, simplu și sigur, direct cu banii oferiți de MediHelp.

3. Grijă și suport constant

Problemele medicale ne pot face să fim destul de vulnerabili, mai ales din punct de vedere emoțional, iar atunci când nu ai niciun ajutor, poate deveni copleșitor și dificil să mergi mai departe. Având asigurarea MediHelp nu va trebui să îți faci griji chiar dacă nu ai mai făcut o vizită medicului de multă vreme și nu știi cum să acționezi. De fiecare dată când ai nevoie poți apela la sprijinul și consultanța departamentului dedicat de Customer Care, disponibil pentru tine 24/7 - pentru că pentru noi tu contezi și ne dorim să îți fim alături în fiecare clipă! În acest mod, va fi mult mai ușor pentru tine să poți trece peste urgențele medicale care pot apărea, le vei putea gestiona mult mai ușor și astfel, te vei putea focusa pe vindecarea ta. Desigur, beneficiile și oportunitățile asigurării MediHelp nu se termină aici, însă dacă vrei să afli mai multe sau dacă și tu vrei să te bucuri de toate acestea, poți cere o ofertă chiar acum! Probabil că nu te-ai fi așteptat să poți avea parte de toate beneficiile menționate mai sus și nu numai cu doar 14 lei/zi, nu-i așa? Ei bine, acum chiar este posibil! Nu mai sta pe gânduri și pune-ți sănătatea pe primul loc pentru că aceasta este cu adevărat cea mai importantă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    chiruleonard 23.12.2023, 08:21

    Informații destul de interesante.

  • Avatar comentarii

    Luntrasul 23.12.2023, 11:05

    O reclamă destul de interesanta.

  • Avatar comentarii

    ssLazio 23.12.2023, 17:09

    Pui banii pe dreapta, si te bucuri ca n-ai asigurare.

ALTE ȘTIRI
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
MONDEN
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
Hayden Panettiere a murit la 36 de ani | Foto: Getty Images
14 sept.
Singura pastilă pe care ar fi luat-o actrița Hayden Panettiere înainte să moară. Noi detalii din ancheta polițiștilor
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
14 sept.
Interul lui Chivu, mașină de goluri! Remontada cu Udinese, 5-3 de la 0-2, și e lider incontestabil în Serie A
14 sept.
FCSB, încă un pas greșit în Superliga. A remizat cu Petrolul Ploieşti, scor 2-2, pe Arena Națională
14 sept.
Șoferii de pe Autostrada Transilvania au, în sfârșit, unde să alimenteze. Rompetrol a deschis primele două benzinării de pe A3, la 20 km de Târgu Mureș
14 sept.
UE a prelungit sancțiunile împotriva oligarhilor ruși pentru numai o săptămână. Care este motivul
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cand nu au un medicament medicii pot alerta Foto CMR
14 sept.
Medicii pot alerta direct lipsa tratamentelor critice. Prof. dr. Alina Tănase: „Când n-ai un medicament, frustrarea este foarte mare în fața pacientului”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Scandal la o mănăstire din Bihor după ce Călin Georgescu a fost numit „președintele ales”. Reacția Episcopiei Oradiei. Sursă foto Facebook AUR
14 sept.
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
14 sept.
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare