Cum să remediem fisurile de la nivelul jantelor mașinii ?

Comentează

Când vorbim despre o mașină, nu putem spune că există piese inutile sau pe care le putem exclude și fără de care mașină să mai poată funcționa la fel de bine. Le putem clasifica însă în mai mult sau mai puțin importante sau chiar esențiale, așa cum sunt de exemplu jantele. Acestea, îmbrăcate de anvelope, reprezintă singurele piese ale mașinii care fac contact cu solul iar în funcție de calitatea și eficienta lor, mașină se va comporta mai bine pe șosea, va fi mai eficientă și în mod sigur, mai sigură, unul dintre cele mai importante aspecte de altfel.



În numeroase situații, date fiind condițiile în care o mașină este condusă, mediile în care este utilizată, păstrată atunci când nu este utilizată dar și alte împrejurări, jantele unei mașini se pot uza iar eficientă acestora poate scădea substanțial. Acestea se pot îndoi, în urma loviturilor, materialul se poate fisura sau deteriora, prin coroziune, sub acțiunea anumitor substanțe reactive și astfel, sunt necesare fie remedierea daunelor, fie înlocuirea cu totul a jantelor cu altele noi.



Atunci când jantele sunt doar îndoite, că urmare a loviturilor, ce pot apărea din diverse motive, de la accidente cu alte mașini până la acostarea de borduri sau altele elemente, nu este nevoie de înlocuirea lor ci doar de remediere îndoiturilor. Acest proces se poate face prin mai multe metode, cele mai cunoscute fiind îndreptarea la rece și îndreptarea la cald. Îndreptarea la rece presupune montarea jantei pe o presa hidraulică unde aceasta va fi îndreptată, adusă la forma normală, utilizând doar presiunea exercitată de presa. Prin acest proces, se păstrează toate proprietățile și calitățile jantei și ale materialelor din care aceasta este realizată.



Alternativ, îndreptarea la cald presupune îndreptarea jantei prin întâi încălzirea sa, aducerea materialului la o temperatură la care acesta să fie ușor îndreptat în forma dorită chiar și cu mâna liberă de către un mecanic. Acest proces însă poate afecta rezistența materialelor din care o jantă poate fi realizată precum și proprietățile acestora. Iar în cazul jantelor din aliaj, care nu doar că sunt mai ușoare decât cele din oțel dar în același timp, ajuta la disiparea mai rapidă și mai eficientă a căldurii rezultată în urma procesului de frânare. Astfel, frânele se vor raci mai rapid, aspect ajută la eficiența acestora și la a obține o durata de viață mai îndelungată.



În procesul de îndreptare, culoarea jantelor poate fi afectată. Acestea pot fi ușor zgâriate sau vopseaua va pica, se va coji, în special dacă este vorba despre vopsea de slabă calitate și desigur, dacă jantele sunt în primul rând vopsite, un lucru pe care nu mulți îl aleg. Și astfel, va fi necesară și revopsirea jantelor. Este deci indicat că pentru situațiile în care avem jante îndoite ce trebuie îndreptate, să alegem un service care se poate ocupa și de finisaje acestora după finalizarea procesului de îndreptare.



În schimb, atunci când jantele sunt deteriorate din alte cauze, că de exemplu atunci când apar fisuri sau aceste se corodează, este nevoie de aplicarea altor procese în remedierea lor, precum sudura. Fisurile pot apărea din mai multe cauze, fie datorită loviturilor, că în cazul accidentelor mai sus menționate, datorită faptului că jantele trebuie să suporte prea multă greutate sau pentru că acestea sunt deja vechi iar materialul a început să cedeze. Sudarea ajuta la umplerea spațiilor rămase goale practic și la readucerea jantei la forma inițială, normală. Există numeroase ateliere care realizează servicii de sudat fisura janta aliaj, la standarde înalte de calitate.



Cea mai bună variantă este însă întreținerea regulată a mașinii, prin aducerea acesteia la service și verificarea în detaliu a componentelor de bază, care ar fi cele mai expuse la uzură și la daune din exterior, asemeni roților, de la jante și anvelope până la frâne și suspensii.



Luând în considerare toate procesele ce trebuie realizate în ceea ce privește reparațiile de la nivelul unei jante, atât costurile cât și timpul de așteptare pot fi destul de mari. Dacă vorbim și despre vopsirea acestora, chiar și realizată în condiții moderne și eficiente, este bine ca jantele să fie păstrare cel puțin o zi într-un mediu special, astfel încât vopseaua să adere bine să suprafață și să se usuce.



Și după cum am spus, deși nu mulți preferă jantele vopsite, acestea oferă mai multe avantaje. Fie că vorbim despre cele din oțel, din aluminiu sau din aliaj, un strat de vopsea le va oferi mai multă rezistență atât la acțiunile fizice cât și chimice, de la lovituri și zgârieturi până la acțiunea umidității conținute sau a diverselor substanțe ce pot afecta metalele. Există așadar o serie de procese ce sunt urmate și pentru asta, de la pregătirea jantei până la finalizarea vopsirii.



Unele persoane aleg și vopsirea jantelor după ce acestea au fost recondiționate în urma anumitor probleme, precum îndoituri sau coroziune. Este așadar obligatoriu și procesul de sablare, care este practic o finisare brută a suprafeței jantei, urmată de finisaje în detaliu, tratarea acesteia cu substanțe speciale, care să elimine uleiuri, grăsimi, diverse substanțe ce pot afecta aplicarea stratului de vopsea și nu în ultimul rand, aplicarea vopselei sau alternativ, a lacurilor alese, pentru protecție.



Sudura este așadar cea mai eficientă metodă de remediere a fisurilor ce pot apărea la nivelul unei jante auto, indiferent de motivul apariției acestora. Realizat în cadrul unui service de calitate, va reoferi jantei rezistența și proprietățile dorite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
23:34
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
23:22
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză