O bijuterie ce conține chihlimbar este o idee minunată de cadou atât pentru cineva drag, cât și pentru dumneavoastră. Prin prisma unei perechi de cercei argint cu chihlimbar sau a unei broșe veți reuși să creați o amintire ce vă va însoți în permanență. DARCHI vă invită să descoperiți aceste bijuterii, a căror piesă de rezistență este chihlimbarul, dar și să îi cunoașteți istoria fascinantă, aducând și mai multă valoarea accesoriului pe care l-ai ales. Iată care au fost începuturile acestei pietre și mai ales cum a reușit să treacă testul timpului și să fie apreciată și în zilele noastre!
Chihlimbarul, cunoscut încă din cele mai vechi timpuri
Chihlimbarul este un material natural compus din rășina fosilizată a arborilor antici.
Acesta a fost utilizat de diferite culturi pentru a face bijuterii și amulete de protecție. A fost utilizat pentru a face o varietate de obiecte, cum ar fi bijuterii, statuete, vase și obiecte de artă decorativă. Regii și reginele purtau bijuterii ce conțineau chihlimbar pentru că se spunea că acesta are efecte miraculoase asupra sănătății fizice și mentale. Așadar, nu era doar o simplă bijuterie ce avea rol de înfrumusețare, ci și un pandantiv menit să schimbe starea de spirit a celui care îl purta.
Păstrat și conservat până în ziua de astăzi, chihlimbarul este elementul de bază în realizarea bijuteriilor și cadourilor DARCHI. Culorile și nuanțele vibrante fac din acestea să fie artificiul care pune în valoarea ținuta și chipul celui ce le poartă, indiferent de context. Nu aveți cum să dați greș cu o bijuterie confecționată cu ajutorul chihlimbarului, pentru că acesta este apreciat și astăzi pentru frumusețea sa naturală și valoarea culturală și istorică.
Bijuterii de efect și obiecte decorative cu rol benefic pentru sănătate
În gama DARCH | dar chihlimbar descoperiți bijuterii și obiecte decorative ce conțin chihlimbar. Puteți alege între Copacul Vieții pe care să îl faceți cadou pentru belșug și voie bună în casă sau o figurină decorată în culori calde și strălucitoare, care se face remarcată instant. Nici domnii nu sunt uitați atunci când vine vorba de cadouri. Brățările cu inserții din chihlimbar pot fi purtate indiferent de stilul ținutei, iar efectele miraculoase ale chihlimbarului nu vor întârzia să apară.
În pagina oficială darchi.ro descoperiți și alte bijuterii pe care le puteți cumpăra pentru dumneavoastră sau pentru cineva drag. Accesorii pentru păr, brățări, coliere sau inele sunt doar câteva sugestii pe care puteți să le luați în considerare.
Magazinul online DARCHI pune în valoare frumusețea acestei pietre, dar și efectele mistice despre care se tot vorbește. Ambele prin prisma unor bijuterii și cadouri atent confecționate de meșteșugari din țările baltice.
Date de contact:
www.darchi.ro
contact@darchi.ro
0775 560 560
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_39d12a3adabec91ca6d927ab148eb2ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1decf46f81494c32276d3b647cb21259.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4ca81db85499ed11ecc3a194044b240b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_43844ff129485d81112d28f7fba8239c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e6c859044f2c4d5710affc13ff350257.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c2b4f02e377bd06ee9f7726e455cf4d6.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a909f1249c00f8c36c9caec8488c5122.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_31fd9314fa861586d3b000f6bfad19e7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_f90a94ba1c290d21500eb18aa8c2105d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_f68c665ee09d984fde25d65ab27f68f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a4ac74bb53f08d3b21aa3f628c0c6e1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_7f44214a8e92ca0bccdb9103e0a8d80b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_746312d0c919891a33627dfa75069a3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fe96c6fe399e912a88aaf67634db13fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_1d6f92bf22c53672710cd12d3a5183b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1209de0ef8e1e450ec6049cbaf1131f8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3e80032fb46f46a389ba9c51f2178963.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_a624061dc3efb241dcb2b93d375d30b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7bddf6664ca5d8ce9ccb467c4b51d2c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/01/cercei-argint-cu-chihlimbar-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_87811764b71ceee5294bd25b75029fe6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d625f533f5739ed8eea03eb272081257.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hidroelectrica-sa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/casino-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_676a3052f38f3ade7919e5488c37852b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_24c1a108253e7dfa114f3c6835de074b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/anastasia-soare-lionel-messi-antonela-roccuzzo-formula-1-miami-sua.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/andreea-balan-la-cununia-civila.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2f2f8687fcd2e2e79a102b3e5f77f081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_fa9c3ce80eeefdbc9615e442b758ab16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/protest-piata-victoriei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trei-fosti-judecatori-ccr-tudorel-toader-grebla-si-zegrean-explica-daca-ilie-bolojan-poate-fi-numit-din-nou-premier-de-catre-nicusor-dan-e1778177994750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/carrefour-carnebunatati-de-soi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/virozele-de-primavara-la-copii-mersul-la-doctor-i-accesul-la-ingrijirea-medicala-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/stomatolog-copii.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1072475751-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/hantavirus-test.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-lac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/philodendron-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sedinta-guvern-e1776857325536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/carrefour-detergent-retras-magazine-franta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-dacia-logan-anaf-antifrauda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/08/ploaie-furtuna-foto-dumitru-angelescu-8-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-motiune-de-cenzura-foto-inquam-photos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sorin-grindeanu-parlament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sfantul-iov-bun.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.