Jennifer Lopez: „În trecut visam la iubirea romantică. Astăzi, prețuiesc mai mult iubirea de sine”!

Comentează
Arhiva foto

Artista Jennifer Lopez se află în focurile repetițiilor pentru turneul său european care include mult așteptatul concert din București, 27 iulie, Piața Constituției în cadrul evenimentului Summer in the City.

J.Lo care de curând a lansat la festivalul Sundance

Kiss of the Spider Woman” (regizat de Bill Condon, cel care a semnat și scenariul celebrului musical Chicago) a postat mai multe fotografii de la repetiții pe contul său de Instagram și a deschis ușile casei din Beverly Hills presei pentru un dialog sincer și revelator cu jurnaliștii.

Actriță, cântăreață, dansatoare, antreprenoare și, mai presus de toate, femeie într-o continuă redefinire de sine, Jennifer Lopez a reflectat cu luciditate asupra parcursului său personal și profesional. Crescută într-un apartament modest din Bronx, departe de strălucirea Manhattanului, artista a rememorat iernile reci, pantofii mereu uzi și vântul care părea că „ți-ar smulge fața” din NY. Ea a mărturisit că “nu suportă frigul”, ci iubește vara și abia așteapta să ajungă în turneul sau ce se desfășoară în perioada de vară caniculară în Europa.

Concertul realizat de legendarul promoter de evenimente Marcel Avram în colaborare cu DDEE este unul dintre cele mai solicitate concerte din Europa la momentul actual, biletele fiind încă disponibile doar la anumite categorii pe platformele oficiale IaBilet, Eventim, Entertix

Biletele s-au epuizat rapid, doua categorii: VIP și Meet and Photo nu mai sunt disponibile publicului.

Lopez revine pe scenă cu Up All Night și ajunge în Capitală pe 27 iulie, unde va susține un concert într-un loc emblematic, în fața Clădirii Parlamentului. „A fost un an greu, dar l-am traversat. Sunt, în sfârșit, de cealaltă parte. Mă simt bine. Învăț continuu despre mine, despre iubire, despre ce contează cu adevărat. Vreau ca spectacolul să arate cine sunt acum”.

J.Lo nu mai este artista care urcă pe scenă doar pentru a impresiona. „Acum, simt că e mai mult despre conexiune. Vreau să reflecte adevărul meu de azi.” Deși a avut concerte anul acesta în Arabia Saudită și SUA, artista încă ajustează show-ul pentru publicul european și se pregătește pentru a petrece finalul de an pe scena din Las Vegas.

Muzica rămâne marea ei dragoste, deși spune că lumea nu știe cât de mult lucrează în studio: „Am înregistrat 20-30 de piese de la ultimul album. Fac asta pentru mine. Muzica m-a definit mereu prin dans – e ceea ce mă mișcă, fizic și emoțional.”

Tema centrală a concertulelor din turneu rămâne aceeași: dragostea, dar într-un alt sens. „Înainte credeam că iubirea înseamnă romantism. Azi o asociez cu respectul față de sine.”

„Nu îmi definesc cariera prin premii”

În producția cinematografică “Kiss of the Spider Woman” care se va lansa în octombrie, ea interpretează un rol principal alături de alți actori latino, se vorbește din nou despre o posibilă nominalizare la Oscar. Ea, însă, rămâne ancorată: „Nu mă gândesc la premii. Pentru mine, cea mai mare recompensă este să primesc roluri interesante. Restul... e doar cireașa de pe tort.” Relația cu actorul Edward James Olmos, care i-a fost mentor în Selena, revine în actualitate: „Joacă din nou tatăl meu într-un nou film. Încă simt emoția acelui sfat de pe platou: <<Acum uită tot. Ieși și fii tu!>>. Atunci am învățat ce înseamnă să fii liber în fața camerei.”

Copiii, cariera și libertatea de a spune „nu”

Jennifer a fost prima actriță latino plătită cu un milion de dolari pentru un rol! De atunci, industria s-a schimbat, mai ales în muzică. „Muzica latino domină lumea. Dar în actorie, cred că cele mai bune roluri ale mele vor urma.”

Artă cu mesaj subtil

Artista a vorbit și despre relația cu copiii: „A fost prima pauză reală din viața mea. Mi-am dorit să fiu cu copiii. Când s-au făcut mai mari, și-au dorit școală normală. Am știut că trebuie să-i las să zboare.” Se întreabă uneori dacă ar fi trebuit să aleagă altfel, dar pandemia i-a adus o concluzie clară: Nu există alegeri perfecte!”

Anul pe care l-am petrecut cu mine însămi m-a făcut să mă întreb: ce fel de persoană vreau să fiu? Că artistă, mamă, fiică, parteneră. Iar concluzia e simplă: iubirea e tot ce contează. E singurul lucru care dă sens vieții. Asta vreau să exprim acum, în tot ce fac.”

Sunt, în esență, aceeași fată din Bronx

Privind înapoi, artista reflectează asupra drumului parcurs: „Zilele trecute eram pe platou, filmam o comedie romantică, apoi am apărut în ținuta <<panterei roz>> la Formula 1, apoi, pe scenă. Și mă întrebam: cine sunt, de fapt? Am realizat că în esență, sunt aceeași fată din Bronx. Doar că acum o privesc cu mai multă recunoștință. Nu mai confund succesul cu identitatea. Mă bucur de acest moment. E diferit de orice altceva. Și abia aștept să-l împărtășesc cu lumea – în această vară, de pe scenă.”

Foto: Instagram JLO & DD East Entertainment

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ultimele știri
22:20
Prințesa Astrid a Norvegiei a murit la vârsta de 94 de ani, la două zile după funeraliile fratelui său, regele Harald V
22:16
Ofensivă-fulger. Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită de la Marea Roșie și au obținut controlul asupra Strâmtorii strategice Bab el-Mandeb
22:07
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
TRENDING
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate