Școală ca afară, țară ca afară - ce are sistemul românesc de învățământ de preluat din sistemele străine

Comentează
Arhiva foto

Sistemul de învățământ românesc face adesea obiectul criticilor aspre ale unui număr îngrijorător de mare de părinți. Oamenii sunt nemulțumiți de condițiile oferite în multe dintre școli și licee, de atitudinea și prestația profesorilor slab pregătiți și, finalmente, de rata scăzută de promovabilitate a examenului de bacalaureat.

Adevărul pare să fie, și în această situație, la fel ca în multe altele, undeva la mijloc. Este drept, condițiile în care li se oferă o educație copiilor din țară ar putea fi îmbunătățite considerabil, însă există și eforturi pe care părinții refuză sau nu știu să le depună, care ar fi la fel de utile unei dezvoltări armonioase a celor mici.

Îndrumătorii elevilor s-au săturat de mult de criticile goale, lipsite de utilitate, în fond. Este important ca aceștia să audă vocile părinților și să primească o serie de sugestii îndrumătoare care să le contureze mai clar misiunea. Ce pot face în concret managerii și directorii școlilor de stat și private și ai instituțiilor de tip after-school pentru a îmbunătăți situația elevilor români și pentru a-i stimula pe cei mai puțin atrași de învățătură să ajungă adevărați iubitori de carte?

Iată care sunt 3 aspecte pe care se pune prea puțin accent în țară, în pofida importanței lor deosebite pentru trecerea la următorul nivel în materie de învățământ:

  1. Amenajarea sălii de clasă astfel încât aceasta să faciliteze procesul de învățare

Sălile de clasă de modă veche au avantajul de a impune elevilor o atitudine solemnă și de a-i face pe aceștia să înțeleagă că se află într-un mediu în care seriozitatea trebuie să primeze, însă aspectul sobru al acestora implică și o serie de dezavantaje importante. Este imperios necesar ca cei mici să se simtă în largul lor la școală, studiind într-un mediu luminos și prietenos, iar nu într-unul care să-i înspăimânte ori care să le stârnească emoții negative. Mobilierul sălilor de clasă trebuie să fie unul rezistent, care să facă față mai multor generații de năzbâtii și care să le ofere celor mici confortul necesar studiului. Variante de distribuitori de astfel de produse există. Un producător de top de scaune școlare și numai, care pune accentul pe confort, design inovativ și calitate ireproșabilă este Mobman.ro. Echipa oferă celor interesați o paletă largă de posibile alegeri în materie de mobilier școlar modern și accesibil ca preț.

  1. Abordarea unor metode de testare atipice

Ceea ce a făcut faimos sistemul de învățământ nordic, în special, a fost dintotdeauna repulsia acestuia pentru testarea prin metode clasice, care sunt mult prea stresante pentru copii și care adesea nu reflectă cu precizie nivelul de cunoștințe al elevului. Accentul este pus pe gândire și pe dezvoltarea capacității de a rezolva probleme comune, cu care copilul de azi chiar urmează să se întâlnească atunci când va ajunge adultul de mâine. Creativitatea sporită, capacitatea de elaborare a unor raționamente logice și cea de a susține argumentat orice idee proprie sunt cele mai importante calități cu care copilul trebuie să părăsească băncile școlii scandinave.

  1. Accentuarea interesului acordat educației psihopedagogice a dascălilor

Din păcate, mulți profesori renumiți din România folosesc metode învechite de captare a atenției și de impunere a respectului elevilor. Amenințările, jignirile și utilizarea unui ton ridicat și a cuvintelor injurioase nu fac cinste școlii românești a secolului al XXI-lea. Psihicul celor mici este foarte ușor de afectat, iar sarcina profesorilor de a-i modela și de a-i transforma în profesioniștii echilibrați ai viitorului este una care implică o imensă responsabilitate. Sancțiunile disciplinare ale profesorilor care nu sunt preocupați de starea emoțională a elevilor merită înăsprite considerabil, iar programa modulelor psihopedagogice poate beneficia de o serie de îmbunătățiri.

În băncile școlii românești s-au format și se vor forma multe minți luminate. Important este ca cei care se ocupă de educația copiilor din țară să aibă resursele materiale, financiare, legale și spirituale necesare pentru a-i sprijini fără încetare pe aceștia să ajungă mari.

Sursa foto: Unsplash.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă