Sondaj eJobs: 44,5% dintre angajații participanți își suplimentează veniturile lunare printr-un al doilea job

Comentează

44,5% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că au nevoie să își suplimenteze veniturile lunare, motiv pentru care au un al doilea job. Dintre aceștia, 29,5% lucrează, concomitent, în două părți, de luni până vineri, 11,2% au un job full time de luni până vineri și unul part time în weekend, 11,6% adaugă, ocazional, proiecte extra, atunci când au nevoie de bani în plus, iar 3,8% lucrează doar part time, însă în mai multe locuri.

Nu este o surpriză faptul că banii reprezintă principalul motiv pentru care românii își iau un al doilea job. Astfel, rezultatele sondajului arată că aproape 6 din 10 respondenți nu câștigă, de la jobul principal, suficient încât să-și acopere cheltuielile lunare. Alte motive invocate sunt fie faptul că au nevoie să strângă bani pentru o achiziție importantă în perioada următoare, fie că ar vrea să schimbe domeniul și încearcă să lucreze în altă industrie pentru a vedea ce li se potrivește mai bine ori că sunt la început de carieră, au mult timp liber și vor să-l folosească pentru a câștiga mai mult. Cumva, dacă ar fi să le includem într-o umbrelă mai mare, aproape toate răspunsurile indică aceeași direcție – câștiguri financiare mai mari.

Întrebați cât de mult câștigă în plus cu ajutorul celui de-al doilea job, 38,7% au menționat un interval cuprins între 20% și 30% față de salariul de la locul de muncă principal, 18,8% își suplimentează veniturile cu 30% - 40%, 14,9% cu 40% - 50%, iar 9,9% cu peste 50%. Pentru 13,4%, al doilea job aduce o dublare a salariului, în timp ce 4,3% spun chiar că jobul part time sau de weekend este mai bine plătit decât cel principal.

„Interesant este și faptul că mai mult de jumătate dintre respondenți (56,8%) spun că al doilea job este într-un domeniu complet diferit de cel al primului, dar și că un procent impresionat de 73% au declarat că se simt capabili să lucreze în două locuri pe termen lung. 9,6% ar putea face acest lucru cel mult 6 luni, iar 17,4% o văd ca pe o concesie pe care ar fi dispuși să o facă maximum un an. Principalele dezavantaje pe care le văd cei care au participat la studiu sunt că nu pot performa la ambele joburi așa cum ar trebui și, pe de altă parte, nu mai au timp pentru viața personală, dar și că se simt epuizați și se tem că sănătatea le va fi afectată”, explică Ana Călugăru.

46,8% dintre cei care au două joburi ar renunța la unul dintre ele dacă ar ajunge, într-una din părți, la un salariu care să acopere cheltuielile lunare pe care le au. 12,1% ar face acest lucru dacă nu ar reuși să mai mențină un echilibru între viața personală și cea profesională și tot atâți ar rămâne cu un singur job dacă s-ar simți epuizați din punct de vedere fizic și emoțional. 7,4% au deja planul făcut și vor renunța imediat ce vor strânge banii necesari pentru o achiziție importantă pe care o au programată. La fel de mulți sunt conștienți că, dacă nu ar putea lucra de acasă, le-ar fi imposibil să aibă două joburi, în timp ce 21,1% spun că nu există niciun motiv care i-ar putea face să rămână doar cu un singur job.

Pe lângă cei care deja au două sau mai multe joburi, la sondaj au participat și angajați cu un loc de muncă, dar care recunosc că se gândesc să îl ia și pe al doilea. 40,8% spun că vor aplica, în perioada următoare, și pentru al doilea job, în timp ce 34% recunosc că ar avea nevoie de o suplimentare a veniturilor, însă nu știu dacă ar putea face volumului crescut de muncă. 25,2% au răspuns că nu intenționează să facă vreo schimbare din acest punct de vedere.

Sondajul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2023, pe un eșantion de 1.350 de respondenți. 66,6% dintre aceștia ocupă, în prezent, poziția de salariat fără funcție de conducere. 31,6% au între 36 și 45 de ani, 32,8% între 26 și 35 de ani, 23,6% între 46 și 55 de ani, 6,1% între 19 și 25 de ani, 5,7% peste 56 de ani și 0,2% mai puțin de 18 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
00:17
O femeie a născut gemeni la 3 zile distanță unul de altul: „Un caz cu adevărat unic”
28 sept.
Lewis Hamilton și-a cumpărat un Ferrari F40 care a stat 35 de ani într-un garaj. Mașina avea doar 69 km
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză