Cum arată „săptămâna verde” într-un sat din Neamț: „Măsurăm amprenta de carbon, reciclăm, amenajăm spații verzi”

Comentează
Arhiva foto

Și elevii de la sat învață să protejeze natura. Loredana-Cătălina Simon, profesoară în comuna Bîra, din Neamț, a povestit, pentru site-ul de educație Școala 9, ce activități organizează alături de copii în „Săptămâna Verde”. Este primul an în care se desfășoară acest program național.

„Săptămâna Verde” este după modelul „Săptămâna Altfel” și participarea elevilor și profesorilor este obligatorie. Acestea se pot organiza în intervalul 27 februarie - 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia fiecărei unități de învățământ.

În perioada alocată programului „Săptămâna verde” nu se organizează cursuri conform schemei orare obișnuite împărțite pe discipline de studiu și orarul va fi unul special.

De la elevi la părinți

Loredana-Cătălina Simon, profesoară la Școala Gimnazială ,,Antonie Mureșianu”, crede că activitățile de voluntariat care pun în centru copilul și binele său sunt benefice în orice moment și încearcă să le implementeze pe tot parcursul anului. Totuși, o săptămână doar despre natură este perfectă. Cu atât mai mult într-o comună cu păduri și zone de camping, cu râuri și pârâuri și dealuri întinse cum este Bîra.

„În comunitatea noastră există puține persoane care colectează selectiv, dar eu cred cu tărie că puterea propriului exemplu contează enorm și alături de elevii mei și de autoritățile locale încercăm și reușim să desfășurăm campanii de conștientizare și să prevenim acțiunile care nu sunt prietenoase cu mediul”, face o prezentare tânăra profesoară.

Loredana crede că activitățile în afara clasei se îmbină perfect cu predarea modernă, acolo unde elevii sunt „împinși” să se implice, să construiască și să implementeze proiecte gândite de ei.

Pentru a-și pune în practică activitățile, s-a ajutat de materialele puse la dispoziție de organizația de mediu Viitor Plus. Crede că de la școală, învățătura se propagă și în comunitate. „Ce este cel mai frumos e că elevii duc informații și practici la ei acasă, fac transferul către familiile lor și astfel se răspândește frumos tot ce ține de protejarea mediului înconjurător”, explică profesoara.

„Planeta curată înseamnă viață curată”, i-a spus David, un băiat de 9 ani și replica i-a rămas Loredanei în minte și o folosește adesea pentru a explica de ce e importantă educația pentru mediu.

Reciclează, fac târguri și plantează flori și copaci

Împreună cu elevii ei, în Săptămâna Verde va face concursuri de reciclare pe zile tematice, o excursie într-un centru de colectare și întâlniri cu specialiști ai mediului înconjurător.

„Elevii înțeleg ușor, prin acțiuni concrete, care este impactul pe care-l au asupra mediului înconjurător. Ei participă la activități în care măsurăm amprenta de carbon, reciclăm, organizăm târguri de economie circulară, plantăm flori și copaci, amenajăm spații verzi, toate acestea în cadrul proiectelor de serviciu în folosul comunității”, explică profesoara.

Materialele pe care și le-a „colectat” pentru a face activitățile cât mai atractive sunt de pe EcoProvocare, cursuri de formare, sustrase din cărți. Anumite activități îi implică și pe părinți, ONG-uri sau autorități locale. „Avem proiecte de service-learning (Vântul prin sălcii, Plante medicinale, Cartografierea comunei Bîra în funcție de semințele cultivate)”, adaugă Simon Loredana-Cătălina.

În plus, pe 20 februarie vor participa la evenimentul creat de Viitor Plus pentru profesori și vor putea adresa întrebări ministrei educației, Ligia Deca și ministrului mediului, Barna Tzancos. Apoi au și o săptămână întreagă de webinarii cu specialiști pentru idei de evenimente. 

Predă în satul în care a crescut

Pe lângă excursiile din comună, Loredana îi duce pe colegii ei și în călătorii imaginare în Franța. Predă limba franceză de zece ani, imediat după ce a terminat Facultatea de Litere pe care a urmat-o în cadrul Universității ,,Al. Ioan Cuza”, Iași. Profesorii pe care i-a avut au convins-o să aleagă să predea chiar în comuna sa, la Școala Gimnazială ,,Antonie Mureșianu”.

„Este o școală mică, dar cu oameni calzi! Elevii sunt conștienți că învățarea este importantă, dar în unele momente condițiile învățării nu sunt îndeplinite și în acest caz pot renunța foarte ușor la școală. Faptul că predau la mine în sat mi-a facilitat accesul în familiile acestor elevi”, adaugă profesoara de franceză.

Săptămânal organizează întâlniri, zilnic alocă din timpul pe care l-ar pierde făcând naveta, pentru discuții cu elevii, părinții, vizite în comunitate. E „de-a lor”, după spusele sale, astfel devin mai deschiși, mai dornici de implicare și colaborare.

Continuarea, pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă