Matei Vaihan Retragerea lui Hagi a fost un spectacol impresionant, condimentat cu focuri de artificii şi proiecţii laser cum nu se văzuseră până atunci pe vreo arenă din România. La ultimul lui meci, la 36 de ani, Gică i-a avut alături pe toţi colegii din ”Generaţia de aur”, în timp ce adversar a fost echipa echipa ”Stelelor lumii”, alcătuită din prietenii lui Hagi de la Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray, adică echipele din străinătate pentru care a jucat.
Printre aceştia, brazilianul Taffarel, bulgarul Stoicikov, olandezul Ronald Koeman, spaniolul Butragueno, croatul Prosinecki sau turcul Hakan Şukur.
La final, Hagi şi-a găsit cu greu cuvintele, spunând printre lacrimi: ”Vă mulţumesc mult… Vă mulţumesc la toţi… N-aş fi crezut ca un stadion de 55.000 de locuri să vină să mă vadă numai pe mine. Văd stadionul plin, vă spun la toţi că vă iubesc, vă respect şi o să fiţi în inima mea totdeauna”.
Hagi a dispărut apoi de pe scena luminată, trăgând cortina peste o carieră de poveste: 125 de selecţii la naţională şi 35 de goluri marcate, trei prezenţe la Mondiale (1990, 1994 şi 1998), trei la Europene (1984, 1996 şi 2000), două Supercupe ale Europei (cu Steaua, în 1987, şi cu Galatasaray, în 2000), Cupa UEFA (cu Galatasary, în 2000), trei titluri de campion cu Steaua şi patru cu Galata.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.