Adam LaRoche (36 de ani), unul dintre cei mai buni jucători ai echipei de baseball Chicago White Sox, a decis să pună punct carierei sportive, cu câteva luni mai devreme decât stabilise. L-a determinat să facă asta conducerea clubului și dragostea pentru Drake, băiatul lui în vârstă de 14 ani.
În contractul încheiat între Adam LaRoche și clubul Chicago White Sox exista o clauză potrivit căreia fiul jucătorului de baseball putea sta în preajma lui chiar și atunci când el muncea, adică în timpul antrenamentelor sau al meciurilor.
Problemele au apărut odată cu o schimbare șefului clubului. Un vicepreședinte proaspăt instalat a dorit ca Adam LaRoche să renunțe la clauza preferențială. Sportivul a refuzat, apoi a luat decizia de a-și rezilia unilateral înțelegerea, renunțând astfel la 13 milioane de dolari din salariul stagional!
Nu mi-a plăcut că mi s-a propus renunțarea la o clauză stabilită anterior. Trebuia să iau o decizie, să aleg între carieră și familie, și mi-a fost ușor să hotărăsc. În plus, era oricum ultimul meu sezon ca sportiv. Sunt convins că un părinte trebuie să petreacă cât mai mult timp alături de copiii lui. (Adam LaRoche)
Takes a hell of a man to step away from the game he loves for what he believes in @e3laroche #faithandfamilyfirst pic.twitter.com/T1YKoJ8uUT
— Andy Laroche (@LarocheAndy) March 16, 2016