Adrian Mutu se teme de ”dubla” cu Chindia Târgoviște pentru barajul de promovare / menținere în Liga 1: ”Emoțiile sunt mari”

Comentează

Adrian Mutu se teme de ”dubla” cu Chindia Târgoviște, pentru promovarea / menținerea în Liga 1: ”Emoțiile sunt mari”.Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Adrian Mutu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, referitor la barajul de promovare/retrogradare cu formaţia Chindia Târgovişte, că pentru jucătorii săi urmează 180 de minute în care trebuie să fie foarte deştepţi din punct de vedere tactic."Emoţiile sunt mari pentru că întâlnim o echipă bună, cu jucători care evoluează de câţiva ani împreună. Chindia are peste 70 de goluri marcate, deci al doilea atac din Liga a II-a. De aceea trebuie să fim foarte atenţi, foarte concentraţi şi să dăm 100%, pentru că altfel va fi dificil. Jucătorii trebuie să se refacă psihic şi moral după ultimul meci din play-out. La un baraj sunt 180 de minute în care trebuie să fim foarte deştepţi din punct de vedere tactic. Chiar dacă jucăm bine în primul meci, trebuie să fim foarte atenţi şi la cel de-al doilea pentru a rămâne în Liga I", a spus antrenorul, citat de Agerpres.

Adrian Mutu: ”Pe teren șansele vor fi egale”

"E normal să fim favoriţi pentru suntem o echipă de Liga I, dar pe teren şansele vor fi egale. Nu mă consider favorit şi consider că echipa mea trebuie să dea mult mai mult acum decât în ultimele meciuri. Trebuie să fim mai compacţi şi mai agresivi, să fim mult mai atenţi pe faza de apărare. E important să lucrăm foarte bine la organizare pentru a obţine victoria. În atac ne descurcăm bine, însă în apărare trebuie să fim mai concentraţi”, a precizat Mutu.Acesta a continuat: ”Băieţii respectă registrul tactic, dar individual îşi pierd concentrarea atunci când fazele nu anunţă nimic. Ideal ar fi ca atunci când atacăm să ne pregătim deja faza defensivă. Trebuie să ţinem capul sus şi eu am încredere că băieţii vor face mâine un meci bun. Eu nu o să joc numai să nu primesc gol, o să joc la victorie", a adăugat Adrian Mutu.Tehnicianul a recunoscut că există o primă pentru menţinerea în Liga I, dar a precizat că nu se gândeşte la ea. "Ştiu că există o primă, dar nu ştiu cât e. Cred că va fi anunţată azi. Dar nu mă interesează, e ultimul lucru care mă interesează în această dublă. Mai mare motivaţie decât să rămâi în Liga I nu există", a menţionat el.

Adrian Mutu: ”Obiectivul meu e salvarea de la retrogradare”

Adrian Mutu a explicat că după baraj, în cazul în care echipa va rămâne în Liga I, va pune anumite conducerii clubului. "Cu domnul Pandele (n.r. - primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele) am vorbit de două ori până acum. Obiectivul meu e salvarea de la retrogradare. Încă sunt în obiectiv, vom vedea ce se întâmplă după aceste 4-5 zile. Apoi vom discuta, pentru că am şi eu anumite condiţii pe care vreau să mi le îndeplinească pentru a putea face din Voluntari o echipă mult mai puternică", a mai spus Mutu.Echipa de fotbal FC Voluntari întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19,00, pe teren propriu, formaţia din Liga a II-a Chindia Târgovişte într-o partidă contând pentru prima manşă a barajului de promovare/retrogradare. Returul se va disputa la Târgovişte în 13 iunie.

Românii își vor putea plăti taxele și impozitele datorate ANAF la CEC Bank. Dăncilă: „Comisionul băncii va fi zero, până la sfârșitul anului”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
19:15
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:03
Reacția lui Dominic Fritz după ce PSD a anunțat că intră cu 11 miniștri în Guvernul Luca Niculescu
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:09
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
20:54
Kremlinul a respins oficial armistițiul anunțat de Donald Trump, dar s-a plâns că ucrainenii au atacat miercuri două rafinării. Reacția Kievului
20:25
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
20:29
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
20:25
La 20 de ani, a cumpărat o casă cu două etaje în satul bunicii cu 9.000 de euro. Primu lucru renovat a costat cu o treime mai mult
TRENDING
14:08
Un profesor din Timișoara a câștigat 575.000 de lei din meditații într-un singur an
11:02
Cu cât vinde Romsilva lemnul de foc în 2026: Peste 2 milioane de metri cubi puși la dispoziția populației
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
11:49
Timotei Stuparu, fost senator PSD și președinte de Consiliu Județean, a fost ucis pe o trecere de pietoni
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
Pâine pe rafturile unui magazin
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
Romarm SA și cele 15 filiale ale sale vor fi reorganizate într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului. Foto: Facebook / Defense Romania
15:10
Reorganizare masivă la Romarm: Ministrul Economiei, Irineu Darău, anunță transformarea companiei și a celor 15 filiale într-un holding industrial integrat până la sfârșitul anului
Castelul Peleș
15:05
Concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Peleș, după ce Narcis Ion a demisionat în contextul scandalului fraudei cu bilete. Cine poate participa la examen
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice