În noaptea de sâmbătă spre duminică, săptămâna trecută, Hardy a dansat şi s-a simţit bine în localul „Emotione” din Giurgiu, alături de câteva fete, dar şi de patru dintre colegii săi: Bojan Grubisici (Muntenegru, 31 de ani, pivot, 2,12 m, ex-Elba Timişoara şi BC Piteşti), Ciprian Mihai (21 de ani, extremă şi pivot, 2,03 m, ex-Steaua), Cristian Corneanu (20 de ani, ex-SCM „U” Craiova, extremă, 2,02 m) şi Francis Kraemer (SUA, 24 ani, extremă, ex-CSM Bucureşti, 1,95 m).
Ei sărbătoreau victoria, 91-86 după prelungiri, cu Dinamo, în campionat, cu Hardy marcator a 22 de puncte. Privind lipsa de reacţie a sportivilor, care nu şi-au apărat colegul, călcat în picioare în clubul respectiv, există două variante.

Au fost sau n-au fost în local?

Prima: americanul era ultimul din grup rămas în locaţie şi, ameţit fiind, a fost o pradă uşoară pentru cei care l-au agresat.
Cea de-a doua: ceilalţi sportivi au fost distraşi de nişte domnişoare şi nu au ştiut şi nici nu au sesizat imediat că americanul avea nevoie urgentă de îngrijire medicală. Cert este că la ora 4.15, duminică dimineaţa, când starea sportivului devenise îngrijorătoare, un bodyguard al clubului a chemat ambulanţa, iar la 4.22 pacientul Hardy intra în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu. A rămas acolo până la ora 8.55, interval în care s-a crezut că e în comă alcoolică. De acolo, un şir de neglijenţe medicale mortale. Trupul neînsufleţit al lui Hardy urma să ajungă aseară în SUA, în Middletown (Connecticut). Înmormântarea va avea loc duminică.
Corpul sportivului s-a umflat de la perfuzii
Sportivii care au stat la căpătâiul americanului ţinut patru ore în camera de gardă a Spitalului Judeţean Giurgiu s-au îngrozit când au văzut cum le este tratat colegul. “L-au pus pe o targă, acolo, la urgenţe. În loc să-i facă radiografii i-au pus o perfuzie care, ziceau ei, o să-l trezească din coma alcoolică… Hardy nu era beat, dar pe ei nu îi interesa asta. Când lichidul din perfuzie i-a intrat în corp i s-au umflat instantaneu capul, buzele, faţa, ochii şi, mai ales, rănile de la lovituri. Colegul nostru a murit cu zile”, spun, la unison, sportivii.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
AU SCĂZUT prețurile în Mamaia! Cât costă un șezlong, o apă și o porție de hamsii la început de iulie 2022 EXCLUSIV
Playtech.ro
AU SCĂZUT prețurile în Mamaia! Cât costă un șezlong, o apă și o porție de hamsii la început de iulie 2022 EXCLUSIV
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Observatornews.ro
Irinel a ales să facă o școală profesională, iar acum angajatorii se întrec în oferte. Salariile ajung la 10.000 de lei
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
HOROSCOP
Horoscop 3 iulie 2022. Scorpionii ar vrea să aibă parte de o zi senină, fără complicații și dureri de cap, dar este destul de complicat
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea