Citiţi mai jos ce cuprind documentele pe care se bazează Vica Blochina în acţiunea îndreptată împotriva lui Victor Piţurcă.
Catre,
JUDECĂTORIA SECTOR 5 BUCUREȘTI
DOMNULE PREȘEDINTE,
Subsemnatul BLOCHIN EDAN, reprezentat legal de către Blochina Victoria în calitate de mamă,….în temeiul art. 60 alin 4 și art. 61 din Codul familiei respectiv art. 47 din Legea 71/2011 formulăm prezența
ACȚIUNE ÎN STABILIREA PATERNITĂȚII în contradictoriu cu PIȚURCĂ VICTOR, cu domiciliul în București….. prin care va solicităm respectuos că prin hotărârea ce o veți pronunța :
1. Să constatați că minorul Edan Blochin născut la data de 05.05.2007 este fiul lui Pițurcă Victor;
2. Să dispuneți efectuarea mențiunilor corespunzătoare acestei stări de fapt în Registrul Stării Civile și în Certificatul de naștere;
3. Să stabiliți contribuția de plată a paratului la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională.
CONSIDERENTE
În fapt, începând cu anul 1995, între Victoria Blochina și pârât, s-a legat o frumoasă poveste de dragoste ce a durat mai bine de 15 ani, poveste ce a devenit o realitate frecvent amintită de presă scrisă, datorită notorietății paratului în viață publică.
În ciudă inconvenientelor create de articolele de presă incomode, dragostea și interesul paratului pentru dezvoltarea și evoluția relației au fost evidente, deoarece cuplul a fost văzut la numeroase evenimente mondene în preajmă multor persoane publice, imaginea acestora devenind în timp o stare de fapt obișnuită, menită parcă a contrazice subiectul tabu discutat în șoaptă și controversele din spatele poveștii. Fără a intră foarte mult în intimitatea cuplului la acest moment, precizăm onoratei instanțe faptul că, în cursul acestor numeroși ani, pârâtul împreună cu cea care urmă să fie mamă copilului sau, au fost în numeroase excursii a Germania, Romă etc, au petrecut foarte mult timp împreună , s-au afișat în public cu numeroase ocazii în restaurante, casino-uri, cluburi renumite din București și de pe litoral etc, ba chiar au locuit împreună într-un imobil situat în București str. .., afirmații ce urmează să fie dovedite la nevoie printr-o pleiadă de mijloace probatorii. Așa cum era și firesc, după o asemenea perioadă în care partenerii de cuplu aveau relații profunde, au hotărât împreună la acel moment să facă un alt pas în viață lor și să dea naștere unui copil, numit astăzi Blochin Edan, copil a cărui existența nu este negată de pârât dar nici recunoscută în mod legal, fapt ce ne aduce în față onoratei instanțe.
În preajmă datei de 8 august 2006, Victoria Blochina rămâne însărcinată iar la data de 05.05.2007 această da naștere celui ce încearcă astăzi să-și stabilească raporturile de familie.
Ziua de 8 august 2006 a rămas memorabilia în mintea și sufletul mamei, deoarece pârâtul a organizat o petrecere de ziua de naștere a aceștia la Intercontinental Casino, eveniment la care au participat mai mulți prieteni apropiați ai cuplului, cum ar fi Corina Mihaila, Irina și Alex Stamate, Tefy Galea și mulți alții, care vor confirmă cele susținute de noi dacă acest aspect va fi negat. Deși pârâtul și-a dorit foarte mult acest copil, din motive pe care nu dorim să le aducem în discuție, a încercat de-a lungul anilor să amâne recunoașterea propriului sau copil, susținând că într-o bună zi își va respectă obligațiile morale față de acesta.
Ulterior nașterii copilului, din dragostea și dorință de a oferi mamei și copilului cele mai bune condiții de trăi, în luna decembrie 2007 le-a achiziționat acestora un apartament de lux într-un complex rezidențial și un autoturism Range Rover, gest urmat de vizite permanente la domiciliul acestora, cadouri pentru copil, generozitate completată de afecțiune și dragoste paternă.
Au urmat multe sărbători petrecute împreună, momente ce au generat trăiri puternice în mintea și sufletul minorului, cum ar fi sărbătoarea Crăciunului 2010 petrecută în imobilul din București str …, împreună cu bunica maternă și cu Victoria Blochina, în față bradului plin de cadouri, momente ce au fost imortalizate.
Tot acest comportament ducea la premisă că în viitorul apropiat, tatăl urmează să oficializeze relația de paternitate, să-și asume această realitate din viață să și implicit, să-și manifeste public dragostea părintească. Din păcate nu a fost așa, dorință mamei că pârâtul să recunoască legal copilul a dus la deteriorarea relațiilor de cuplu, vizitele copilului de către pârât au devenit excepții de la regulă de demult iar sprijinul pentru creștere și educare se perimă pe zi ce trece. Trebuie menționat faptul că astăzi, ne aflăm în postură în care minorul nu și-a văzut tatăl de luni de zile, sigurul sentiment afișat de către pârât fiind cel de indiferentă și uitare.
Apreciem că agravarea relațiilor dintre părinți nu poate și nu trebuie să ducă la negarea existenței anumitor obligații față de propriul copil, știind că lipsă afecțiunii și implicării pot influența negativ dezvoltarea psiho-fizică, intelectuală și morală a copilului și că traumele imprimate în subconștient pot fi ireversibile.
Potrivit practicii europene, ce are la bază Convenția privind drepturile copilului, dar și CEDO, interesul minorului este primordial, cu atât mai mult cu cât este vorba de un minor față de care trebuie să se stabilească filiația, propria să identitate, această neputând fi lăsată la latitudinea presupusului tata.
Conform art. 5 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului : (1) Copiii au dreptul la protecție și asistentă în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, în condițiile prezenței legi.
(2) Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părintilor, aceștia având obligația de a-și exercită drepturile și de a-și îndeplini obligațiile fațăde copil tinând seamă cu prioritate de interesul superior al acestuia.”
În lumina prevederilor art. 2 cât și art. 6 din Legea 272/2004, atât în jurisprudență cât și în practică s-a susținut în mod constant că toate demersurile și deciziile întreprinse de autorități, organisme, respectiv de către instanțele judecătorești trebuie subordonate interesului superior al copilului.
a (2) Autorițile publice, organismele private autorizate, precum și persoanele fizice și persoanele juridice responsabile de protecția copilului sunt obligate să respecte, să promoveze și să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituție și lege, în concordantă cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, și ale celorlalte acte internaționale în materie la care România este parte.”
Conform art 48 alin 1 din Constituție,”părinții au dreptul și îndatorirea de a asigură creșterea și educația și instruirea copiilor”.
Așa cum s-a sustinut în jurisprudenta, raportat la prevederile art. 86 alin 1 respectiv art. 107 alin 1 C. fam, obiectul obligației de intretinere între părinți și copii este unul complex, constituit din mijloacele necesare pentru creșterea, educarea, învățătura, pregatirea profesională și spirituală a copilului, cât și din mijloacele necesare traiului, adică alimente, locuință, îmbrăcăminte sau medicamente.
Onorată instanță, vă rugăm să constatați ca în prezenta cauză, în baza probatoriului ce solicitam a fi administrat, sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru stabilirea paternității minorului din afara căsătoriei față de pârâtul Piturca Victor, respectiv:
• faptul ca pretinsul tată a avut relații sexuale cu mama copilului în timpul legal al concepției;
• faptul că din aceste relații a rezultat copilul minor Edan Blochin.
Pentru aceste considerente, admiteți acțiune , dispuneți efectuarea cuvenitelor mențiuni, respectiv stabiliți contribuția de la cheltuielile de creștere, educare pregătire profesională.
Probe: solicitam proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori (avand în vedere și excepția prevăzută de art.190 C.pr.civ.) și expertiza ADN la Institutul de Medicină legală Mina Minovici, tocmai în vederea respectării principiului interesului superior al copilului.
In drept: art.60 si art.61 si urm. Codul familiei, art. 112 si art. 190 C.pr.civ, art. 47 din Legea 71/2011
Va depunem alăturat xerocopie de pe urmatoarele înscrisuri :
• Certificat de naștere Edan Blochin
• act de identitate Victoria Blochina
• act de identitate Pițurcă Victor.
Cu deplină consideraţie,
Edan Blochin prin Victoria Blochina
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a6b90b8cc9dc52794c22c54202441581.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d53f652ac683a00dd4cb324b8566d60.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ca291625a5ad8e13adf447950eb7b517.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_a9b494f3fc5b7c63e23e49518de7a859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_eb6ffc368512710baef73f59e97475e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3a274935339ea7bb56a54b3acd9bba28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1dab9ba9bb964175646e3dc5d7dc8fc5.jpg)
Politic
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_dffee7bc71da2ccec76c46fb3785386d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_65057e8ef829ca378b4c204326e47a22.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/coiful-de-la-cotofenesti-si-doua-bratari-dacice-vor-fi-expuse-la-muzeul-de-istorie-pana-pe-3-mai-dupa-ce-au-fost-recuperate-in-urma-furtului-din-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/rita-branga-fosta-prim-procuroare-la-parchetul-de-pe-langa-judecatoria-podu-turcului.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/denise-rifai-raed-arafat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-bontea-chefi-la-cutite-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a0730656067a77464961ec046e952cec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-nu-demisioneaza-chiar-daca-a-pierdut-sprijinul-politic-al-psd--ministrii-psd-isi-vor-da-demisia-pana-la-sedinta-de-joi-4-e1776709105594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/muntii-dolomiti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cristina-demetrescu-horoscop-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oameni-care-alearga-parc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/chatgpt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/image00007-scaled-e1776688061931.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/prognoza-meteo-aprilie-mai-2026.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/chef-dorina-burlacu-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ciprian-serban-facebook-copy-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/judecatori-curtea-de-apel-solicitare-nicusor-dan-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-referendum-profimedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.