Alexandru Boc, despre partida cu «celeştii» din 1967: «Şi ăia de pe plajă erau mai buni decât noi!»

Comentează

Partida de mâine România-Uruguay, programată pe Arena Naţională, este cea de-a cincea întâlnire directă dintre cele două selecţionate. Fostul internaţional Alexandru Boc (65 de ani) şi-a reamintit pentru Libertatea de debutul său la echipa naţională, care a avut loc tot într-un joc contra sud-americanilor, disputat la Montevideo pe 4 ianuarie 1967 şi încheiat nedecis, 1-1.

Îi place de Chiricheş

Libertatea: Ce vă mai amintiţi de la meciul cu Uruguay disputat în 1967?
Alexandru Boc: În primul rând, a fost primul meu meci la echipa naţională. Eram, de fapt, o selecţionată divizionară, dar care a jucat sub titulatura de naţională a României. Uruguayenii aveau nişte jucători foarte buni, care au reuşit, la mai puţin de o lună după meciul cu noi, să cucerească Copa America. A ieşit 1-1, un scor care a produs uluială la Montevideo. Mai mult, la câteva zile după acest joc, am mai disputat un amical cu Penarol, câştigătoarea Cupei Intercontinentale în dauna Realului Madrid, pe care l-am câştigat cu 2-0. Şi aici s-a terminat stagiul nostru. S-au speriat ăia atât de tare, că n-a mai vrut nimeni să joace cu noi!
Chiar aşa de mare a fost şocul acestor rezultate pentru uruguayeni?
Da, pentru că în Uruguay fotbalul era religie, iar de noi nici măcar n-auziseră. Nu ştiau nici unde vine România pe hartă. Aşa de buni fotbalişti aveau încât, atunci când mergeam la plajă, stăteam pe burtă în nisip şi ne uitam la cei care jucau fotbal. Pur şi simplu ne era ruşine să le spunem că suntem fotbalişti. Până şi ăia de pe plajă erau mai buni ca noi!
Aţi avut timp şi de plajă?
Da, între două antrenamente, în loc să stăm în hotel, mergeam la plajă. Îmi place la nebunie să stau la soare. Când ne-am întors în România eram toţi negri, de se uita lumea la noi de parcă eram picaţi de pe altă planetă. Au fost situaţii în care, mergând la Băile Griviţa la saună cu echipa, să fiu întrebat de oamenii mai bătrâni, care nu mă cunoşteau: ”Măi, băiete, nu te supăra, dar cum ai reuşit să-ţi păstrezi bronzul până acum, în luna februarie?”. Le răspundeam serios: ”Am o soluţie specială cu care mă dau în fiecare zi!”. Vă daţi seama ce haz făceau colegii mei, care ştiau adevărata poveste a bronzului.
Cum era Montevideo pentru un sportiv venit din spaţiu comunist?
Raiul pe pământ. Preţurile erau mai mici decât în vestul Europei, aşa că ne-am cumpărat o grămadă de lucruri din Montevideo. Din păcate, n-am luat decât haine subţiri, pentru că în Uruguay  era vară.
Despre meciul cu Uruguay de mâine ce părere aveţi?
Orice meci de pregătire este binevenit. Foarte bine face selecţionerul nostru că a programat un joc cu un adversar extrem de puternic. Numai în meciurile grele se pot testa fotbaliştii. Sper ca Piţi să schimbe mentalitatea echipei şi, în aceste meciuri de pregătire, să-şi creoneze echipa pentru preliminariile CM 2014, unde cred că avem şanse de calificare.
Aveţi vreun jucător favorit?
Îmi place mult de Chiricheş, care se apropie în joc de stilul meu. Este un băiat serios pe care sper ca atracţiile din Bucureşti să nu-l strice.
Maestru al sportului, Alexandru Boc a evoluat de şase ori în tricoul echipei naţionale. Ca fotbalist, a cucerit titlul cu Petrolul şi Universitatea Craiova şi Cupa României, cu Dinamo şi cu Rapid.











Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:01
Decizia luată de PSD pentru ziua votului Guvernului Siegfried Mureșan în Parlament. Grindeanu: „Programul este o insultă”
Ultimele știri
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză