Max are trei goluri şi cinci pase decisive în acest sezon la Stuttgart. În opt etape! “Ce bine mi-ar pica să înscriu şi să dau tot atâtea assist-uri cu Andorra”, a exclamat mijlocaşul ofensiv înaintea partidei de azi, din Andorra, unde tricolorii au nevoie să câştige la scor mare.
Adus de la Pandurii cu 1.500.000 de euro în ianuarie, Alex a devenit una dintre atracţiile importante pentru scouterii milionarilor de la Bayern Munchen, Dortmund şi Leverkusen, dezvăluie presa germană.
“Am traversat două luni de vis! Am 3 goluri şi 7 pase decisive, fiindcă am dat două şi în Cupă”, spune fotbalistul. “Maxim poate fi liderul noii generaţii de tricolori”, confirmă selecţionerul Victor Piţurcă. Maxim a fost crescut şi format de profesorul Constantin Pancu, la Piatra Neamţ, la clubul Olimpia.
“De la 7 şi până la 14 ani i-am îndrumat fiecare pas. Iar dintra 5-a până în a 7-a i-am fost şi diriginte la Liceul cu Program Sportiv. Era elev excepţional, 10 pe linie!”, povesteşte antrenorul.
“La 14 ani a fost la un trial al federaţiei. Avea o tehnică excepţională, găsea rezolvare pentru orice, dar cei care au făcut selecţia au zis că fotbalul este pentru giganţi! Era perioada în care se făceau loturile de copii şi juniori la FRF. Finala era la Oradea, iar la penultima fază, la Bistriţa-Năsăud, Max a fost respins. L-au trimis acasă, fiindcă nu avea talie! Avea 1,45 metri atunci. Dacă nu tundeau iarba, nu-l vedeai pe teren! Au zis că nu-i de lot naţional. S-a făcut o mare greşeală. Dovadă că Max a crescut, iar acum are 1,79 metri”, dezvăluie antrenorul Constantin Pancu.
Dacă maghiarii pierd azi, în Olanda (21.30, Digi1), aproape s-a terminat cu şansa lor de a merge la meciul de baraj pentru Mondial.
Tocmai pentru a-i motiva pe Dzsudzsák şi compania, federaţia de la Budapesta a anunţat o primă istorică în caz de atingere a obiectivului, adică victorie la Amsterdam, loc 2 în grupă, calificare la CM 2014 după meci de baraj: 3.500.000 de euro pe total. Ungaria n-a mai fost la un turneu final din 1986.
Dzsudzsák (dreapta) şi Szalai, vedetele maghiarilor