S-a speriat Darren Cahill de problemele lombare ale Simonei Halep? Lista completă a numelor de pe care Ion Țiriac va alege noul antrenor

Comentează

Simona Halep, 27 de ani, 1 WTA, și Darren Cahill, 53 de ani, nu vor mai colabora din următorul sezon. Anunțul a fost făcut vineri seara de antrenorul româncei, care a spus că parteneriatul a ajuns la final din cauza unor motive personale.Cahill a anunțat că a încheiat colaborarea cu Halep, deoarece dorește să petreacă mai mult timp alături de familie. "Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua parteneriatul nostru în 2019 din motive familiale din partea mea. După multe gânduri şi discuţii, şi mulţi ani cu peste 30 de săptămâni petrecute pe drum departe de familia mea, am decis să iau o pauză de un an de la antrenorat, pentru a fi acasă şi pentru a-mi susţine copiii în momentele importante ale vieţii lor, cu ultimii ani de liceu, sporturi, pregătiri de facultate şi toate cele care vor cere timp", a scris Cahill pe un site de socializare."Aş vrea să-i mulţumesc Simonei pentru patru ani minunaţi. Înţelegerea ei, personalitatea, etica muncii, generoziteatea şi profesionalismul au făcut să fie o reală plăcere să fiu de partea ei ca antrenor. Este o femeie tânără, pe care o respect mult, iar asta e mai important decât orice rezultat atins. Practic, am avut jobul visurilor mele şi vreau să-i mulţumesc pentru asta, şi pentru şansa de a lucra cu cineva atât de talentat şi dedicat. Le doresc Simonei și echipei ei doar succes și abia aștept să o susțin de pe margine, în următorul an", a mai scris tehnicianul australian.

Vrea să stea alături de fiul său

Răspunsul Simonei Halep a venit imediat: "Îți mulțumesc pentru tot, Darren. Pentru toată munca depusă și sprijinul necondiționat pe care mi l-ai acordat în ultimii ani. Am fost norocoasă să te am alături. Îți doresc atât ție, cât și familiei tale tot ce e mai bun". Chris Clarey, unul dintre specialiștii NY Times în tenis și apropiat al tehnicianului, afirmă că australianul dorește să aibă un rol important în cariera fiului său. Benjamin Cahill, în vârstă de 18 ani, urmează să treacă la tenisul de colegiu, în Statele Unite ale Americii. "Fiul lui Cahill, Benjamin, dorește să treacă la tenisul de colegiul în SUA. Cahill vrea să îi ușu­reze această tranziție, să fie aproape de el", a anunțat Clarey. Cahil a confirmat informația: "Copiii mei trec printr-o etapă importantă a vieții, ultimul an de liceu. Urmează pregătirile pentru colegiu".De ce a renunțat Darren Cahill la colaborarea cu Simona Halep. Dezvăluiri surprinzătoare

Arhiva foto

Darren Cahill este unul dintre cei mai apreciați antrenori din circuit, de colaborarea cu acesta legându-se marile succese ale Simonei Halep. Alături de australian, constănțeanca a ajuns numărul unu mondial (încheie al doilea an pe prima poziție WTA) și a câștigat turneul de la Roland Garros.

Îngrijorat de problemele lombare ale româncei?

Acest anunț radical nu pare a veni de nicăieri. În septembrie 2017, Cahill mărturisea: "Mereu am spus că există probabil o perioadă de 3-4 ani în care poți antrena un jucător pentru a umple coșul de cunoștințe și a-i oferi câtă informație poți. Practic, te lași tu pe tine fără serviciu, iar în tenis, deoarece lucrezi de regulă cu un singur jucător, poți să-i oferi doar acestuia informațiile necesare. E o perioadă scurtă comparativ cu alte sporturi sau cu sporturile de echipă, unde loturile se tot schimbă". Anul acesta, tot în septembrie, în timpul unui meci al Simonei, comentatorii discutau despre posibilitatea ca Darren Cahill să aleagă să-l antreneze pe Nick Kyrgios! Totuși, Halep declara la Singapore că va continua cu Cahill. Să fi fost australianul îngrijorat de starea de sănătate a Simonei, care a ratat finalul de an din cauza problemelor lombare?

Se reunesc în 2020?

"Sunt foarte trist să aud că nu vei mai fi alături de noi în anul 2019, dar așteptăm să ne reunim în 2020! Ai grijă și ne va fi dor de tine!", a fost mesajul postat pe rețelele de socializare de fizioterapeutul Simonei Halep, Andrei Cristofor. Ce va fi, vom vedea!Simona Halep a fost al treilea jucător, după Lleyton Hewitt și Andre Agassi, care cucereşte un trofeu de Grand Slam şi devine numărul 1 mondial alături de antrenorul australian.În cei 12 ani, Halep a schimbat doi străini, belgianul Wim Fissette și australianul Darren Cahill, dar și o droaie de români. De când a intrat în Top 5, Simona n-a mai avut încredere în tehnicienii autohtoni, pe care nu i-a crezut capabili s-o urce la nivelul următor. Sfătuită de Ion Țiriac, dar și încurajată de managerul Virginia Ruzici, s-a lăsat pe mâna unor străini. Cu Fissette, Halep n-a avut "chimie", dar a atins rezultate importante. A renunțat la belgian deloc elegant, printr-un SMS sec, iar cu Cahill n-a putut continua și în 2019 din pricina problemelor de familie invocate de australian. Pe Victor Ioniță, Simona l-a umilit în public, dar nici față de Andrei Mlendea n-a avut mai mult respect. Singurii care au ținut-o la distanță au fost experimentații Adrian Marcu și Daniel Dobre. De asemenea, relații reci are Simo și cu Firicel Tomai, cel care a ajutat-o cel mai mult în momentul în care a venit în București să se pregătească.În ce relații s-a despărțit Simona Halep de antrenorii săi. Doar Darren Cahill a scăpat nejumulit

Arhiva foto

Groneveld, Pavel, Boris Becker?

Viitorul antrenor va depinde mult de alegerile lui Ion Țiriac, cel care s-a ocupat și de contractul cu firma de echipament. Va fi un român sau tot un străin? Există informații că Simona s-ar putea întoarce la colaborarea cu Andrei Pavel, cu care a mai lucrat anul trecut și care l-a resuscitat pe Marius Copil. De asemenea, unele surse vorbesc despre faptul că Sven Groeneveld, 53 de ani, fost antrenor al Mariei Șarapova, de care s-a despărțit în martie, e pe o listă de "posibili". Groeneveld, fost jucător modest de tenis, a mai lucrat cu Monica Seles, Arantxa Sánchez Vicario, Mary Pierce, Ana Ivanovici, Caroline Wozniacki, Michael Stich, Greg Rusedski, Nicolas Kiefer, Tommy Haas, Mario Ancici ori Maria Șarapova. În patru ani cu Groneveld, Șarapova a câștigat șapte titluri la simplu, inclusiv cel de la French Open, din 2014, după o finală cu Halep. La fel ca fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, Sven Groeneveld a lucrat în cadrul programului Adidas de dezvoltare a carierei jucătoarelor, incheiat la finalul anului 2015.

3083297 04/26/2017 Russian tennis player Maria Sharapova during a training session at Porsche Arena. Left: Maria Sharapova's trainer Sven Groeneveld. Anton Denisov/Sputnik

Pe lângă Andrei Pavel, pe plan intern există şi posibilitatea de a-l numi pe Teo Cercel pe post de antrenor principal, el fiind lăudat în dese rânduri de antrenorul australian. O altă variantă vehiculată pentru româncă ar fi Boris Becker. Fostul mare campion german l-a pregătit ultima dată pe Novak Djokovic, în sezoanele 2014, 2015 şi 2016.Ţiriac ar fi omul cheie pentru realizarea acestei mutări. Omul de afaceri i-a fost antrenor neamţului,O altă variantă de top care poate fi luată în calcul ar fi Patrick Mouratoglou. Francezul, omul care o pregăteşte în prezent pe Serena Williams, ar putea fi o mutare excelentă pentru Halep. Relaţia dintre Mouratoglou şi Serena Williams s-a răcit după incidentele de la US Open 2018. Rennae Stubbs este o altă variantă de luat în calcul. Australianca este foarte bună amică a lui Darren Cahill şi, prin acesta, a dezvoltat o relaţie excelentă cu Simona Halep. Stubbs o pregăteşte în prezent pe Karolina Pliskova, dar rămâne de văzut dacă va decide să continue alături de cehoaică.

  1. Momentul în care Simonei Halep i-au dat lacrimile lângă antrenorul ei. Dezvăluirea emoționantă a lui Darren Cahill
  2. Darren Cahill a lăudat-o pe Simona Halep: "Am avut un loc de muncă de vis în ultimii trei ani datorită persoanei cu care lucrez"
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
18:11
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
Manifestaţii paşnice împotriva violenţei şi extremismului sunt organizate duminică, 20 septembrie, în mai multe oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Oradea şi Timişoara. Sursă foto Shutterstock
18:03
Proteste în București și alte trei orașe, duminică seară. Organizatorii cer o manifestație fără violență
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
17:00
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la Românii au talent. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
16:10
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
19:40
Autostrada București - Alexandria costă 11,1 miliarde de lei: Cum va arăta traseul de 74 de kilometri și ce localități va străbate
19:30
România, victorie spectaculoasă cu Ucraina la Campionatul European de volei. Tricolorii s-au calificat în sferturile de finală
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:57
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
TRENDING
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
14:59
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
13:33
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
13:07
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Daniela Zeca
Interviu
17:00
Daniela Zeca, scriitoare: „Când forța potențială a tinerilor din Iran se va organiza, Iranul se va schimba și această lume a fricii o să cadă”
O dronă zboară deasupra mării. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14:28
Resturi de dronă, distruse de militarii de la Forțele Navale, în zona Chituc, Constanţa
Trenul prezidențial folosit de Nicolae Ceaușescu
Reportaj
14:00
Am intrat în „Palatul pe roți” al lui Nicolae Ceaușescu! Cum arată trenul prezidențial în care liderul comunist traversa țara
O persoană cu părul lung și blond, privită din lateral, care ține o umbrelă neagră deschisă pe o ploaie torențială.
10:59
ANM anunță răcire puternică în toată țara, vijelii, ploi și primele ninsori la munte începând de luni. Cum va fi vremea în București
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”